Eduard Antonian

INTERVIU acordat revistei ARARAT de E.S. domnul SERGEY MINASYAN Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

E.A. – Cum explicați faptul că dincolo de pandemia de COVID-19, partea azeră a reluat agresiunile armate împotriva Armeniei?

S.M. – Într-adevăr, agresiunea fără precedent a Azerbaidjanului din 12 iulie a.c. a început, dincolo de îndemnul Secretarului General al ONU, susținut de țări importante, precum și de alte instituții și organizații internaționale. Mai mult decât atât, este foarte probabil ca tocmai epidemia să fi fost unul dintre motivele agresiunii azere. Să nu uităm că în Azerbaidjan, epidemia capătă proporții din ce în ce mai mari și autoritățile au fost nevoite să instituie un regim parțial de carantină ca cel de la începutul primăverii.

Este absolut evident că această criză, provocată de COVID-19, a avut și consecințe de ordin social-economic și financiar pentru Azerbaidjan, mai ales că, așa cum bine cunoaștem, pe fundalul acestei pandemii a scăzut atât prețul cât și vânzările producătorilor de energie, iar petrolul și gazele reprezintă venitul de bază al statului azer, motiv pentru care, au și început să apară tensiuni în rândul populației.     

Cu toate acestea, aș dori să subliniez că motivul fundamental al agresiunii azere este ura insuflată de actuala conducere a Azerbaidjanului împotriva armenilor, indiferent de locul în care s-ar afla, fie ca vorbim de locuitorii Nagorno-Karabakh-ului, ai Armeniei sau cei din Diaspora.

Nu ar trebui trecut cu vederea nici faptul că aceste agresiuni militare, începute pe 12 iulie a.c., au fost precedate nu doar de declarațiile dure ce conțineau amenințarea cu reînceperea operațunilor militare împotriva populației Nagorno-Karabakh-ului, dar și de faptul că în luna mai a.c., fără a avea acordul structurilor OSCE și a mecanismelor stabilite prin documentul de la Viena, în plină pandemie, armata azeră participa la exerciții militare de amploare, pregătindu-se, cel mai probabil, de un eventual atac nu doar la granița cu Republica Nagorno-Karabakh, așa cum s-a întâmplat în 2016, dar, de data aceasta, și la frontiera de stat a Republicii Armenia țintind spre pozițiile armatei armene și spre localitățile cu populație civilă  armeană.

E.A. – Ce ne puteți spune despre particularitățile politico-militare ale agresiunii din iulie a.c.

S.M. – Ar trebui să menționez că aceste evenimente au avut loc chiar la granița Armeniei cu Azerbaidjan. Din partea Azerbaidjanului au existat mai multe tentative de a ataca pozițiile armenești, folosindu-se în acest scop trupe speciale și nu doar la granița cu Armenia, ci și în interiorul țării, fiind atacate localități pașnice cu ajutorul armamentului greu, a artileriei și dronelor de atac.

În plus, partea armeană s-a abținut să răspundă atacurilor care ar fi putut viza localități azere, chiar dacă armata azeră a dislocat poziția artileriei, partea armeană însă, a efectuat lovituri la țintă, evitând deschiderea focului masiv. O dovadă a acestui fapt, este că încă de la începutul acestei agresiuni, partea armeană a reușit, prin lovituri exacte, să contracareze atacul unei drone militare și să-l răpună pe generalul, care era Șef al comandamentului Corpului III al Forțelor Armate din Azerbaidjan și alți ofițeri superiori. Apropo, în cadrul acestor evenimente, au fost folosite, pentru prima oară în luptă, drone fabricate la uzinele militare armene. În plus, potrivit informațiilor frunizate de Ministerul Apărării al Republicii Armenia, cu alte drone au fost distruse trei tancuri de luptă ale armatei azere.

O altă particularitate importantă a luptei din iulie a fost faptul că armata azeră a rămas foarte surprinsă de lupta eficientă de rezistență a forțelor aeriene de apărare ale Armeniei împotriva dronelor azere de producție israeliană. Din informațiile Ministerului Apărării al Armeniei, în aceste zile, armata azeră a pierdut 13 drone de luptă plus încă una tip ”Orbiter 3” ale căror atacuri au fost contracarate în Nagorno-Karabakh. De meționat este și că datorită acțiunilor de apărare ale forțelor aeriene armene, pentru prima dată, a fost distrusă drona ”Hermes 900” produsă în Israel, iar o altă dronă-kamikaze ”SkyStriker”,  a fost de asemenea, doborâtă de soldații armeni. Acest fapt a trezit la realitate conducerea Azerbaidjanului, care își făcea iluzii că folosind tehnică militară de ultimă generație, în care au fost investite miliarde de euro, va deține supremația în lupta din Nagorno-Karabakh și Republica Armenia. Acesta a fost și motivul pentru care, pe de o parte, din lipsă de abilități în a folosi cum se cuvine propriile drone de luptă, iar pe de altă parte datorită capacității armatei armene de a folosi eficient o asemenea tehnică militară, partea azeră a fost șocată într-un mod neplăcut.

Cel mai probabil că și acest fapt, deopotrivă cu celelalte a determinat armata azeră să intensifice atacurile asupa localităților armenești. Mai mult decât atât, recent, reprezentantul Ministerului Apărării din Azerbaidjan a făcut chiar o declarație în care amenința că armata azeră ar putea lansa un atac cu rachete asupra centralei nucleare armene de la Metsamor. Este evident că asemenea amenințări oficiale sunt o încălcare, cu bună știință, a dreptului internațional umanitar, în general, și a a Primului Protocol adițional la Convențiile de la Geneva, în special.

E.A. – Care ar putea fi repercursiunile diplomatice și politice ale evenimentelor din iulie?

S.M. – Deși în ultimele zile la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, precum și la punctul de contact am putut constata o stare relativă de armistițiu, chiar dacă acum câteva zile a fost doborâtă încă o dronă de producție israeliană, iar în noaptea dintre 21 spre 22 iulie a.c., partea azeră a încercat din nou să atace pozițiile armenești, sarcina principală a comunității internaționale, la fel ca și cea a tuturor părților implicate în conflict trebuie să fie, pe de o parte, consolidarea regimului de pace, iar pe de altă parte crearea condițiilor de neadmitere a reluării unor asemenea incidente în viitor. De fapt, aceste agresiuni din partea Azerbaidjanului ne-au reîntors, din punct de vedere politico-militar și diplomatic, la starea în care eram în aprilie 2006. Acum, la fel ca și după agresiunea Azerbaidjanului din 2016, săvârșită împotriva Republicii Nagorno-Karabakh, obiectivul principal ar trebuie să fie întreprinderea de pași concreți spre instaurarea unor măsuri de încredere la linia frontului și introducerea mecanismelor de cercetare a incidentelor folosind resurse tehnice potrivite, dar și, în mod evident, reîntoarcerea ofițerilor de teren și a observatorilor din grupul Ambasadorului Andrzej Kasprzyk, reprezentantul personal al președintelui în funcție al OSCE (al cărui misiune constă în monitorizarea situației de-a lungul liniei de contact a părților), care au părăsit acest grup ca urmare a începerii pandemiei.

Pe de altă parte, sunt de neadmis noile încercări, fără rezultat ale Azerbaidjanului de a perturba actualul format de negociere, cel al co-președinților grupului de la Minsk al OSCE – în momentul de față, singurul format de reglementare a conflictului, dincolo de toate dificultățile din ultimii 30 de ani și care nu permite izbucnirea în regiune a unor lupte la scară largă.

Necesitatea păstrării formatului co-președinților grupului de la Minsk al OSCE, este tot mai actual, având în vedere că agresiunea din iulie a.c. a demonstrat și contribuția, nemaiîntâlnită nu doar politică dar, potrivit mass-media,și tehnico-militară a autorităților de la Ankara și Baku în cadrul conflictului din Nagorno-Karabakh. Prin intermediul declarațiilor vădite anti-armenești și pro-azere și nostalgii și sentimente neootomane din partea conducerii superioare politice și militare a Ankarei, dar și prin amenințări militare directe, Turcia dorește să se facă din nou cunoscută ca o țară a cărei elită politică este urmașa celor care au înfăptuit Genocidul armean din 1915 și care acum își continuă acțiunile agresive și ambițiile pe aproape întreg teritoriul său, dar și în Caucazul de Sud. Mai mult, ultima decizie a autorităților turce referitoare la unul dintre simbolurile civilizației europene, o adevărată perlă a arhitecturii bisericești ortodoxe – Sfânta Sofia, demonstrează din nou că abordările actualei conduceri turce, atât în politice externă, cât și în cea internă contrazic direct valorile și libertățile europene fundamentale. După părerea noastră, aceste valori și libertăți fundamentale europene sunt contrazise și de politica externă și internă a conducerii actuale a Azerbaidjanului, stilul autoritar al căreia reprezintă o amenințarea directă pentru țările din regiunea Caucazului de Sud, care au ales calea schimbării prin revoluții democratice.

În acest context, agresiunea din iulie a.c. împotriva Republicii Armenia este o amenințare directă la adresa reformelor democratice, a apărării valorilor europene, a drepturilor omului și a statului de drept alese de noua conducere a Armeniei. Considerăm că partenerii noștri europeni ar trebui să țină cont de aceste aspecte, nu doar din poziția lor coordonată privind chestiunea Nagorno-Karabakh-ului, în care este vizibil sprijinul fără echivoc al Bruxelles-ului față de efortul susținut și eficient al co-președinților grupului OSCE de la Minsk, dar și de felul în care acestea vor influența relația Uniunii Europene în raport cu Azerbaidjanul. Sperăm că urmările agresiunii azere din iulie a.c. vor exclude formulări care vin în contradicție cu angajamentele europene anterioare. Suntem optimiști că Uniunea Europeană, țările membre, împreună cu co-președinții grupului OSCE de la Minsk vor face tot posibilul pentru instaurarea unei păci durabile în zona Nagorno-Karabakh-ului și regiunile adiacente.  

Interviu realizat de Eduard Antonian

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *