Mihai Stepan Cazazian

INTERFERENŢE  ROMÂNO-ARMENE

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Imagine de ansamblu din concertul cu “Oedipe” pe scena Salii Palatului din București

/ FESTIVALUL  INTERNAŢIONAL  „GEORGE  ENESCU”  2017

            Se poate spune că Bucureştiul a devenit timp de mai bine de două săptămâni, mai exact în zilele de 3-24 septembrie, Capitală mondială a muzicii, datorită celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, în care s-au interpretat nu mai puţin de 37 de lucrări (un număr record) ale marelui compozitor român.

Vladimir Jurowski

            Aşadar, este un reper de marcă în viaţa muzicală românească şi internaţională, ediţia din acest an bucurându-se de contribuţia tânărului şi dinamicului dirijor Vladimir Jurowski, în calitate de director artistic al acestui eveniment. Eveniment având ca preşedinte de onoare pe celebrisimul dirijor Zubin Mehta, o prezenţă iubită, admirată şi aşteptată în România încă din 1964, anul acesta aflându-se, din nou, la pupitrul celor două concerte oferite de Orchestra Filarmonicii din Israel.

 

Imagine de ansamblu cu concertul de la Londra

            Atenţia tuturor melomanilor români şi străini (veniţi special) s-a concentrat asupra serii inaugurale, cu versiunea concertantă a capodoperei enesciene „Oedipe”, în interpretarea magistrală a Orchestrei Filarmonicii din Londra, Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a Corului de copii al Radiodifuziunii Române, cu o distrbuţie internaţională, în frunte cu baritonul Paul Gay, sub bagheta lui Vladimir Jurowski. Muzicianul rus a descoperit valoarea acestei creaţii enesciene, pe care a introodus-o în viitorul repertoriu al orchestrei londoneze, al cărui dirijor principal şi director este în ultimul deceniu. De altfel, aveam să aflăm că în seara de 23 septembrie, concertul s-a prezentat în absolut aceeaşi interpretare, cu deosebit succes, la Royal Festival Hall din Londra. Ideea introducerii unor proiecţii multimedia live, realizate de regizoarea Carmen Lidia Vidu, ia aparţinut aceluiaşi muzician, melomanilor fiindu-le oferite crâmpeie din sculptura şi arhitectura antică, evocând tocmai acea epocă, adusă în contemporaneitate prin mijloace moderne, într-un concert seducător.

Scena orbirii lui Oedipe -cu David Ohanesian

            Sigur că pentru toţi melomanii în vârstă, „Oedipe” ne-a amintit că, în urmă cu 59 de ani, în cadrul Primului Festival Internaţional „George Enescu”, evenimentul care a atras atenţia atunci a fost premiera absolută a acestei drame lirice pe scena Operei bucureştene, în regia lui Jean Rânzescu, sub bagheta lui Constantin Silvestri, cu o distribuţie intrată în istorie. Este suficient să ne gândim la fenomenala interpretare a rolului titular de către conaţionalul nostru David Ohanesian, care a avut alături de el pe la fel de legendara Zenaida Pally (Sfinxul) şi alte nume mari ale scenei lirice româneşti din epocă. Să nu uităm că David Ohanesian a interpretat rolul acesta vreme de 27 de ani, fiind greu de egalat de către viitorii interpreţi.

            Să ne amintim, totodată, în aceste zile, că la 30 septembrie s-au împlinit 10 ani de la dispariţia lui David Ohanesian, socotit cel mai cunoscut Oedipe al secolului al XX-lea, a cărui interpretare a rămas gravată şi pe un disc realizat de dirijorul Mihai Brediceanu.

            Şi pentru că în acest articol urmăresc o serie de intereferenţe româno-armene, doresc să amintesc că la premiera din 1958, libretul francezului-evreu Edmond Fleg a fost tradus de armeanul Emanoil Ciomac (1890-1962), ilustru cronicar, critic muzical şi muzicolog. George Enescu spunea despre traducerea lui Ciomac că este singura valabilă şi care îl mulţumeşte pe deplin.

            Înainte de a trece mai departe, aş dori să subliniez că două dintre sălile în care au avut loc recitaluri şi concerte cu muzică de cameră îşi leagă trecutul de două nume din istoria arhitecturii şi muzicii româneşti: la construcţia Ateneului Român, una dintre cele mai frumoase săli de concert din Europa, a contribuit şi arhitectul de origine armeană Grigore Cerchez, un nume de seamă dintre făuritorii unor edificii de marcă din Bucureşti. Iar mai noul Studiou al Radiodifuziunii Române poartă numele lui Mihail Jora, muzician de primă mărime, de asemenea de origine armeană. Numele său este purtat şi  de Filarmonica din Bacău, a cărei orchestră a fost prezentă în programul actualului Festival „Enescu”, printre cele șapte orașe din provincie.

            De reţinut că, în decursul deceniilor trecute, pe scena Ateneului Român a evoluat şi violonistul Varujan Cozighian, în calitatea sa de solist şi de concert-maestru al Filarmonicii „George Enescu”, după ce iniţial fusese laureat al Concursurilor Internaţionale „George Enescu” din 1958 şi 1964. Apropo, muzicianul a fost student al faimosului profesor Garabet Avachian, mentor al unei întregi generaţii de mari violonişti români.

Vag Papian

            Să ne amintim că marele dirijor rus Valery Gergiev, aflat de data aceasta în fruntea Filarmonicii din München, este nu numai o prezenţă apreciată, aproape permanentă a ultimelor ediţii ale Festivalului „Enescu”,  dar că la începuturile carierei sale muzicale (anii 1980) a fost director artistic şi dirijor principal al Filarmonicii din Erevan, unde în 1984, l-a invitat pe Vag Papian să-i fie dirijor asociat, până ce, în 1987, acesta a devenit (până în 1990, când a emigrat în Israel) director şi dirijor principal al orchestrei armene, evoluând şi ca pianist în piese simfonice sau camerale, aşa cum s-a întâmplat acum, când l-a acompaniat pe celebrul violonist Maxim Vengerov, având în program lucrări de Brahms, Enescu şi Franck, complectat cu patru bisuri din Kreisler, Fauré şi Brahms. Cei doi susţinuseră anterior recitaluri la Timişoara şi Sibiu.

            Aş dori să subliniez că, dacă în primul său concert de anul acesta de la Bucureşti, maestrul Gergiev l-a avut solist în Concertul nr. 2 de Rahmaninov pe tânărul şi năvalnicul pianist rus Daniil Trifonov, în cea de-a doua seară, l-a avut ca solist în Concertul nr.1 de Saint-Saëns pe violoncelistul român Andrei Ioniţă. Puţină lume ştie că acesta, înainte de a fi laureat al Concursului Internaţional „Ceaikovski” de la Moscova din 2015, fusese laureat al celei de-a IX-a ediţii a Concursului “Aram Haceaturian” de la Erevan. Pentru că a venit vorba despre Aram Haciaturian, aş dori să punctez că faimosul său vals pentru muzica de scenă a spectacolului „Mascarada” de Lermontov, a fost oferit ca bis al Orchestrei Naţionale Ruse, sub bagheta lui Mikhail Pletnev, aşa cum chiar din prima seară, în cadrul evenimentelor în aer liber, din Piaţa George Enescu, s-a interpretat un fragment din baletul său „Spartacus” de către Orchestra Naţională Radio, dirijată de Cristian Orăşanu.

            Să nu uităm că atât în Aula Palatului Cantacuzino, cât şi în Piaţa George Enescu, au fost interpretate lucrări de mari compozitori români, ca de exemplu Anatol Vieru şi Tiberiu Olah, care au fost studenţi ai lui Aram Haciaturian la Conservatorul „Ceaikovski” din Moscova. Aşa cum nu putem uita că violonistul Pinchas Zuckerman, care a evoluat ca solist şi dirijor al Cameratei Salzburg la Ateneul Român, o prezenţă frecventă la Erevan, a fost cândva elev al marelui pedagog Ivan Galamian la Şcoala „Juilliard” din New York, asemenea violonistului român Daniel Podlovschi.

Stella Grigorian

            Un alt concert aşteptat cu interes a fost şi cel cu prima audiţie românească a operei „Mathis der Maler”, compusă în 1938 de Paul Hindemith, o lucrare dedicată vieţii pictorului german Matthis Grünewald şi celebrei sale creaţii „Altarul de la Isenheim”, acţiunea petrecându-se în 1524, totul prezentat, de asemenea, într-un cadru multimedia, creat de aceeaşi Carmen Lidia Vidu. Concertul acesta a fost o premieră şi pentru maestrul Lawrence Foster, dirijor american de origine română, actual director şi dirijor al Orchestrei Gulbenkian din Lisabona. El s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, cu o distribuţie internaţională remarcabilă, în care un rol mai mic i-a revenit mezzosopranei Stella Grigorian, armeancă originară din Georgia, interpreta Contesei Helfenstein.

            O apariţie familiară pe scena Ateneului Român a fost cea a muzicianului catalan Jordi Saval şi a ansamblului Hesperion XXI, având ca scop transmiterea unui mesaj al înţelegerii şi făuririi de punţi între naţiuni, cu sprijinul limbajului universal al muzicii. Programul său „Bal-can: miere şi sânge”, alcătuit din mai multe părţi, a prezentat în cadrul „Iernii” – problema spiritualităţii, sacrificiului şi morţii,  prin cântecul tradiţional armean „Lamentaţie pentru exil”, interpretat la duduk de armeanul Haig Sarikouyoumdjian, alături de interpreţi din Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Grecia, Turcia, România, Ungaria, Serbia, Spania, Cipru etc.

            Trebuie să subliniez că, în afara celor trei mii de artişti prezenţi la Festival (muzicieni români de top, mari orchestre ale lumii, mari interpreţi (dirijori, instrumentişti, cântăreţi), Festivalul Internaţional „George Enescu” de anul acesta s-a concentrat în deschiderea faţă de muzica contemporană, muzica secolului XXI, precum şi pe evenimentul numit Forumul Internaţional al Compozitorilor, două elemente care au permis dialogul intercultural între creatori români şi străini de anvergură.

            Semnalez prezenţa în programul „Bucureştiul creativ 2017” a compozitoarei Mihaela Vosganian, ca autoare şi performer în proiectul interactiv „Into My GongSelf”, la graniţa între muzica live, sculptură sonoră, performance, ritual şi meditaţie, care a facilitat o călătorie spirituală în spaţiul Muzeului Naţional George Enescu. Creatoarea noastră a fost prezentă şi în cadrul Forumului Internaţional al Compozitorilor, participând la o masă rotundă, alături de colegi români şi având ca temă „Echlibru şi exces în compoziţie”, iar în seria „Muzica secolului XXI”, lucrarea sa „Ciaccona con canone pentru vioară, orchestră şi sunete procesate”, a fost interpretată de Soliştii Filarmonicii din Würth, având ca dirijor pe Facundo Agudin, iar ca solist pe Cătălin Desagă.

            Dintr-un interviu pentru Suplimentul scos zilnic de „România liberă”, dedicat Festivalului, am reţinut o adevărată profesiune de credinţă a Mihaelei Vosganian, care declara, între altele: „…doresc să experimentez necunoscutul, pentru a-mi depăşi propriile bariere şi umbre şi a ieşi din paradigmele comode şi chiar limitative uzuale, iar pentru aceasta este nevoie de o amprentă holistică, tinzând spre universalitatea cosmică, dar care poate evidenţia deopotrivă darurile şi esenţa personală a creatorului.”

            În fine, îmi face plăcere să semnalez că în Piaţa George Enescu au evoluat tineri pianişti români din clasele distinselor profesoare ale unor licee ,muzicale din Capitală – Gabriela Stepan şi Carmen Asfadurian (pe ultima având prilejul s-o ascultăm în fiecare duminică, acompaniind la orgă corul Catedralei Armene din Bucureşti.)

            Am placerea să spun că organizatorii ediţiei din 2019 a Festivalului Internaţional „George Enescu” au avut iniţiativa să-l invite pe Sergey Khachatryan (n. 1985), violonistul armean, stabilit în 1993 în Germania, care la vârsta de 20 de ani a câştigat premiul I la Concursul Reine Elisabeth a Belgiei , pe lângă premiile Jean Sibelius, Fritz Kreisler şi altele, desfăşurând o amplă carieră internaţională, fără să uite să concerteze, din când în când, şi la Erevan.

 Madeleine KARACAŞIAN