Redactor

Întâlnirea miniştrilor Educaţiei din România şi Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit joi, 21 aprilie, cu omologul său din Republica Armenia, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei, domnul Armen Ashotian(în fotografie). Din delegaţia armeană au mai făcut parte Arshak Harutiunian, adjunct al şefului Departamentului Relaţii Internaţionale şi Diaspora, Anjela Tovmasian, secretar de presă al ministrului şi Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti.
Cei doi demnitari au semnat un acord bilateral în domeniile cercetării şi tehnologiei şi au trecut în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cu accent pe importanţa consolidării dialogului dintre cele două ministere de resort şi a cooperării sectoriale. „În cadrul acestui acord ne-am focalizat pe câteva elemente în domeniul cercetării cum ar fi fizica nucleară, tehnologia informaţiilor, sănătatea, agricultura şi un lucru foarte important ce ţine de istoria minorităţii armene în România şi istoria comună a celor două popoare. Credem că aici există un foarte mare potenţial de cercetare pe care putem să-l dezvoltăm în cadrul prezentului acord“, a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
În acest context, cei doi oficiali au evocat şi relaţiile tradiţionale de prietenie între cele două popoare şi au acordat o importanţă deosebită valorificării oportunităţilor existente în plan cultural-educaţional. „Vreau să vă informez că datorită unui acord în vigoare între cele două ministere de resort, 80 de studenţi armeni au studiat limba română la Universitatea de limbi străine din Erevan. De asemenea, interesul pentru cultura română este ridicat în ţara noastră”, a declarat ministrul Armen Ashotian. Demnitarul şi-a exprimat aprecierea şi faţă de Legea Educaţiei Naţionale, subliniind interesul pentru acest document ce poate servi model de bună practică în ce priveşte sistemul armean de învăţământ.
Agenda discuţiilor a mai cuprins şi alte subiecte precum colaborarea  bilaterală în domeniul educaţiei, concretizată prin mobilităţi studenţeşti şi de cadre didactice, tadiul Programului de colaborare în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei între Guvernul României şi Guvernul Republicii Armenia, aflat în proces de semnare; funcţionarea lectoratului de limbă şi literatură română de la Universitatea V. Brusov din Erevan şi a lectoratului de limba şi literatură armeană din cadrul Universităţii din Bucureşti şi rolul părţii armene în cadrul Procesului Bologna în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2011.
În programul delegaţiei armene au fost incluse şi: vizite de lucru la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, precum şi întâlniri cu reprezentanţi ai minorităţii armene în Parlamentul Româmiei, ai Uniunii Armenilor din România şi elevi ai Şcolii Armeneşti.

21.04.2011

 

  •  
  •