Redactor

Inginerul Suren Cedighian a fost primit, post mortem, ca membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Adunarea Generală anuală a Academiei de ştiinţe Tehnice
din România s-a reunite la Bucureşti  întrunind cvorumul
necesar desfăşurării ei în condiţii legale. Printre alte puncte
de la ordinea de zi a fost şi cel în care s-a votat primirea ca
membri de onoare ai academiei pe cei menţionaţi în lista
de vot ataşată. Printre aceştia, post-mortem, şi marele om
şi inginer Suren Cedighian, alături de celelalte
 importantele personalităţi propuse.
Primirea ca MEMBRU DE ONOARE AL ACADEMIEI
 DE ŞTIINŢE TEHNICE DIN ROMÂNIA a inginerului
doctor SUREN CEDIGHIAN a fost votată în unanimitate.
În felul acesta se încheie un capitol important al ştiinţei şi
tehnicii din România, cu reparaţia faptului că s-a acordat
lui Suren Cedighian un drept şi un merit de care ar fi trebuit
să se bucure în timpul vieţii. Pentru încheierea cu succes a
acestei importante reparaţii, ţin să mulţumesc din suflet
tuturor factorilor care au avut o contribuţie esenţială.
Printre aceştia, Conducerea Academiei de Ştiinţe Tehnice,
 Conducerea Secţiei a 9-a "Ştiinţa şi Ingineria Materialelor"
 în cadrul căreia a fost primit Suren ca membru de onoare;
nu în cele din urmă pe cei doi discipoli ai
lui Suren, Profesorul universitar doctor inginer
Wilhelm Kappel, împreună cu care am semnat
REFERATUL care a stat la baza dosarului de primire
în Academie şi Doctor inginer Cercetător Principal
de gradul I Liviu Palii, şi mulţi alţi oameni care
l-au cunoscut pe marele inginer.
Garabet  Kumbetlian
 

REFERAT

      

Suren Cedighian s-a născut la 17 martie 1902 în oraşul Constanţa, unde a urmat cursurile şcolii primare armene şi cursurile secundare la şcoala germană. După anul 1915, familia Cedighian s-a stabilit în următorii doi ani în localitatea Nahicevan, unde Suren a urmat din nou cursuri elementare în limbile rusă şi armeană. După încheierea primului război mondial, familia Cedighian a revenit înConstanţa. Anul următor, în 1919 (când împlinsie 17 ani), fratele său mai mare, Manuc, care absolvise între timp Academia comercialăla Dresda, a hotărât să-l aducă şi pe Suren în Germania, pentru a-i asigura o instruire su­perioară.La Dresda, Suren a fost admis – cu dispensă –  la o şcoală care se ocupa în special de tinerii care pierduseră anii de studii din cauza războiului. Aici a absolvit cu succes cursurile liceale în anul 1923, obţinând locul doi la examenul final. În acelaşi an 1923 în care absolvise liceul, S. Cedighian s-a înscris la „Tech­nische Hochschule Dresden“, specializarea „Elektro Ingenieur. Aici, profesorul Barkhausen, şeful catedrei de „curenţi slabi“ (viitoarea electronică), des­coperitorul, în anul 1919, al „efectului“ care-i poartă şi astăzi numele a reuşit să-i insufle tânărului Cedighian dra­gostea pentru meserie transmiţându-i pri­mele noţiuni şi cunoştinţe de bază în tainele proprietăţilor magnetice ale materialelor, radiocomunicaţiilor şi lămpilor electronice.

În anul 1928 (la vârsta de 26 de ani), Suren Cedighian a absolvit facultatea obţinînd titlul de „Diplom Ingenieur“ cu lucrarea „Entwurf von elek­tri­schen Einrichtungen für die Petroleum – Industrie“ („Pro­iectarea instalaţiilor electrice pentru industria petrolieră“).

În anul următor (1929) la vârsta de 27 de ani, Suren C. a obţinut titlul de „Doktor Inge­nieur“ cu dizertaţia „Schutzum­fang und Auslegung von Paten­ten im Verletzungsstreit“ („Pro­tecţia şi asigurarea patentelor în condiţii de divergenţă“) sub conducerea profesorului dr. jurist Felix Holldack şi profe­sorului dr. inginer Ludwig Bin­der (lucrare publicată în editura Universităţii din Leipzig, în acelaşi an).

După obţinerea titlului de doctor inginer, lui Suren Cedi­ghian i s-au propus imediat angajamente ferme la firme renumite ca Simens, AEG, etc., dar a re­nunţat la ele pentru a se întoarce înţară, la familia sa.

Sosit înţară, a fost chemat să-şi satisfacă stagiul militar la artilerie, dar în urma unui aranjament al autorităţilor militare a fost repartizat la marină. Odată ajuns aici, renu­mitul amiral Măcelariu, om de mare des­chidere şi cultură, şi-a dat imediat seama cu cine are de-a face şi i-a înredinţat sarcina de a preda cursuri de electrotehnică şi teleco­municaţii ofiţerilor şi maiştrilor din marina militară. Cedighian a devenit astfel lector la „Şcoala de ofiţeri de marină“, unde a predat timp de doi ani (1929 – 1931) cursuri de specialitate la cel mai înalt nivel, însoţite de aplicaţii practice şi experimente, aşa cum învăţase în Germania.

La 21 mai 1930 (la vârsta de 28 de ani) a devenit membru al VDI („Verein Deutscher Ingenieure“ – „Asociaţia Inginerilor Ger­mani“), înfiinţată în anul 1856 la „Ale­xisbad“ (Băile Alexis) în munţii Harz, „în scopul promovării progresului şi bunăstării în rândurile societăţii“.

În curând, ca urmare a activităţii sale pro­fesionale, a devenit cunoscut înConstanţaca mare specialist în domeniu. Mai multe firme străine prezente în România, ca Phi­lips, Varta, Tungsram, etc, i-au făcut propuneri con­crete de colaborare dar a refuzat ofertele lor. În acelaşi an (1930), renumita firmă I.T.T. şi-a realizat prima unitate de producţie în România sub denumirea de „Standard – Fabrica de Telefoane şi Aparate de Radio“, dar dezvoltarea activităţii ei în domeniul radioomunicaţiilor în România era puternic concurată de puternicele firme Marconi şi Telefunken.

În acest context, Suren Cedighian a pri­mit la 2 iunie 1931 din partea Primăriei Con­stanţa, în calitate de cetăţean român, „Cartea de identitate“ cu numărul 815 şi şi-a deschis „Biroul tehnic Dr. Ing. Cedighian S.“.

Aici manufactura la scară mică radio­receptoare şi anumite aparate de măsură utile în telecomunicaţii, ca cele pentru mă­surarea caracteristicilor lămpilor electronice şi altor componente din componenţa radio-receptoarelor.

În anul 1932 (cînd împlinea vârsta de 30 de ani), conducerea din Anglia a corporaţiei I.T.T.,i-a propus – prin unitatea sa de producţie „International Marine Radio Co.“ din Southampton o colaborare, care urmă­rea pătrunderea companiei pe piaţa româ­nească de telecomunicaţii. Cedighian a accep­tat şi s-a supus unui amplu program de in­struire şi specializare, cu stagii de practică, în aproape toate unităţile I.T.T. din Europa. Timp de aproape doi ani s-a specializat în „Laboratorul de Măsurări pentru Radioco­municaţii“ din Paris, în laboratoarele „MBLE“ din Belgia,la Philipsîn Olanda, Lorenz din Germania şi bineînţeles, în laboratoarele firmei din Anglia.

În anul 1934 s-a organizat o licitaţie pentru instalarea a două staţii de radio­co­municaţii pentru „Radio-Coasta Constanţa“, lucrare majoră şi pretenţioasă. Cedighian a participat la licitaţie din partea I.T.T. şi a câştigat-o.

Aceasta a fost şi prima pătrundere a I.T.T. pe piaţa românească de radiocomunicaţii. Ca urmare, I.T.T. şi-a propus să realizeze o lucrare de calitate şi performanţe tehnice deosebite, încredinţând realizarea ei lui Suren Cedighian. Lucrarea a fost finalizată la termen şi în bune condiţiuni, în condiţiile unei recepţii tehnice deosebit de exigente şi amănunţite. Din echipa tehnică de recepţie făcea parte şi un tânăr competent şi capabil, care urma să devină peste ani renumitul profesor universitar Cartianu. Ca urmare a calităţii tehnice deosebite a lucrării, I.T.T. a primit ulterior toate comenzile pentru echi­pamente şi instalaţii de radiocomunicaţii din România prin atribuire directă, fără licitaţii. Au mai fost instalate încă 7 staţii de radio-coastă şi numeroase staţii de radio-co­mu­nicaţii pe navele militare şi civile (inclusiv pe yacht-ul Regal).

În anul 1935, S. Cedighian a vizi­tat şi fabrica Lorenz / I.T.T. dinGermania. Ca urmare, o bună parte din echipamentele fabricatela Lorenzpentru România, au fost asimilate în fabricaţie la uzina „Standard“– Bucureşti (ulterior „Electromagnetica“).

La 18 martie 1936, S. Cedighian a de­ve­nit membru al „Asociaţiei Generale a In­ginerilor din România“ (AGIR), iar în anul 1941, membru al „Verband Deutscher Elek­trotechniker“, V.D.E. (Uniunea Electro­teh­nicienilor Germani).

În acelaşi an 1941 (la vârsta de 39 de ani), Suren Cedighian a devenit angajat di­rect al fabricii „Standard“ Bucureşti, unde a ocupat succesiv funcţiile de „Şef al la­boratoarelor“, „Şef CTC“, „Tehnolog şef“, „Director cu aprovizionarea“ şi „Director tehnic“. În această perioadă, care coincidea cu cea de război, la „Standard“ se fabricau echipamente mobile de radio-comunicaţii în diverse configuraţii, pentru armată. Datorită stării de război, în anul1943 adevenit imposibilă aprovizionarea fabricii „Standard“ cu magneţii permanenţi ne­cesari traductoarelor electro-acustice, releelor po­larizate, magnetourilor, etc. Ca urmare, Suren Cedighian a primit dela I.T.T. sarcina de a găsi o soluţie tehnică alternativă. În urma unor cercetări, cu ajutorul unui inginer al Uzinelor Malaxa, Suren Cedighian a reuşit într-un final să fabricela Malaxamagneţii permanenţi deficitari, asigurând astfel pentru cel puţin un an aprovizionarea fabricii „Stan­dard“ cu magneţii permanenţi necesari. Datorită calităţii lor deosebite, magneţii realizaţila Bucureşti, în România, erau exportaţi la un moment dat şi în Ungaria, pentru firma I.T.T. (similară fabricii „Stan­dard“) din Budapesta. În felul acesta s-au pus bazele fabricării în anul1943 aprimilor magneţi permanenţi din România, sub con­ducerea, supravegherea şi controlul tehnic al lui Suren Cedighian.

După război, în anul 1945, sub noul regim, Suren Cedighian, care era pe atunci di­rector cu aprovizionarea, a propu­s păstrarea în continuare a fabricaţiei specifice a uzinei sugerînd concret în acest sens realizarea unor contoare de ener­gie electrică. Ca urmare, Suren Cedighian a realizat într-un timp record pro­iectul tehnic al contorului de energie elec­trică, o schiţă tehnologică pentru fabricaţia de serie, caietul de sarcini conţinând condiţiile tehnice impuse şi un prototip funcţional.

În anul 1947 Suren a devenit membru al „Colegiului Inginerilor“la Secţiade Me­canică şi Electricitate, specialitatea Electri­citate. În acelaşi an, Ministerul Energiei Electrice (MEE) a lansat o cerere de ofertă pentru fabricaţia înţarăa contoarelor de energie electrică.

În anul 1948, MEE a organizat licitaţia sub auspiciile unei comisii conduse de prof. univ. M. Bercovici. Licitaţia a fost câştigată de fabrica „Standard“ reprezentată de Suren Cedighian, datorită calităţii caietului de sarcini, condiţiilor tehnice cele mai severe şi prototipului care a fost singurul ce a satisfăcut exigenţele unui aparat de măsură, în ciuda celui mai mare preţ de cost şi termen de livrare propus.

Ca urmare, Suren Cedighian a fost în­sărcinat să realizeze proiectul unei noi fa­brici specializate pentru producerea con­toarelor de energie electrică şi în luna martie1949 areuşit să obţină şi finanţarea con­strucţiei obiectivului şi procurării utilajelor specifice. Fabrica de contoare de energie elec­trică s-a realizat în continuare după pro­iectul lui (după doi ani şi trei luni), la sfîr­şitul anului 1950  livrîndu-se primele pro­duse româneşti de acest gen  Contoa­rele de energie electrică proiectate de Suren Cedighian au constituit ani de zile producţia de elită a Uzinelor „Electromagnetica“, can­titatea lunară a contoarelor produse de­păşind uneori numărul de 20 000, multe dintre ele fiind destinate exportului.

După aprilie 1949, Suren Cedighian a fost convocatla Ministerul EnergieiElec­tri­ce la insistenţa ministrului Gastor Marin, care i-a solicitat să se concentreze asupra fabri­caţiei înţarăa magneţilor permanenţi, ce de­veniseră între timp deficitari. Magneţii permanenţi erau urgent nece­sari pentru grupurile electrogene care se fabricau la „Electroprecizia“ Săcele, pentru tractoarele a căror fabricaţie începuse la „Sovromtractor“ (Tractorul)Braşov. Ca ur­mare, Suren Cedighian s-a angajat în iulie 1949 la „Electroprecizia“ Săcele, experi­men­tând la „Tractorul“ turnarea unor aliaje ALNI şi obţinînd după şase luni primele rezultate certe cu un aliaj ALNI 28 (Fe-Ni-Al-Cu, fără cobalt). Ca urmare acestui suc­ces, a început fabricarea de serie a mag­neţilor permanenţi româneşti şi care îi înlo­cuiau pe cei „sovietici“. În felul acesta s-a deblocat şi criza cauzată de livrarea defec­tuoasă a acestora de către URSS, asigu­rându-se magneţii necesari atelierelor CFR, fabricii „Radio-Popular“ şi uzinelor „Stea­gul Roşu“ (Autocamioane)Braşov.

În paralel a început şi activitatea ştiinţifică a inginerului Suren Cedighian, prin partici­parea în anul 1950, la elaborarea capitolelor R, S, T, U şi V din „Manualul inginerului electrician“.

Începînd cu luna mai 1953, fabricaţia magneţilor a fost transferată la „Turnătoria Magnet“ dela Brăneşti.În următorii trei ani, numărul aliajelor pentru magneţi a crescut de la 3 la 4, fabri­cându-se magneţi într-o varietate de 18 tipo-dimensiuni, destinaţi traductoarelor electro­acustice, magnetourilor, filtrelor magnetice şi – bineînţeles – contoarelor de energie electrică.

Începînd cu ianuarie 1957, fabricaţia magneţilor proiectaţi de Suren Cedighian s-a mutat dela Brăneştila Uzina „Grigore Preoteasa“ (Electromagnetica) Bucureşti, devenită între timp beneficiarul principal al acestora, iar din august 1960 într-o altă lo­ca­ţie a aceleeaşi uzine, din calea Rahovei 266.

Între anii 1963 şi 1968, Suren Cedighian a continuat să scrie şi să publice lucrări ştiin­ţifice de mare valoare. Astfel, în anul1963, ascris capitolele 3 şi 8 din „Tehnologia gene­rală în industria electronică“. În anul 1966 i-a apărut primul volum, „Ferite“, în Editura Teh­nică din Bucureşti, iar în anul 1968, volumul „Materiale magnetice“, în aceeaşi editură.

S-a pensionat în anul 1970 (la 68 de ani) dar a continuat să lucreze, să scrie şi să publice şi după această dată.

După pensionare a fost angajat cu ju­mătate de normăla Institutulde Cercetări şi Proiectări Electrotehnice (până în anul 1977), unde a colaborat strâns cu Prof. Univ. Dr. Ing. Wilhelm Kappel (viitorul director general al ICPE) şi  dr.   ing. Liviu Palii.

În acest interval de timp a publicat (si­multan) în editura Tehnică Bucureşti şi VDI Verlag din Düsseldorf volumul „Die mag­netischen Werkstoffe“ (Materiale magne­tice) în anul 1972, respectiv 1973, apoi în anul 1974, volumul „Materiale magnetice – Îndreptar“ (în Editura Tehnică Bucureşti), iar în anul 1976, volumul „Materiale electro­tehnice – proprietăţi şi utilizări“ . A mai publicat şi numeroase articole cu aceeaşi tematică, majoritatea dintre ele în revista Electro­tehnica.

Suren Cedighian a fost o autoritate în domeniul magneţilor permanenţi şi mate­rialelor magnetice şi un veritabil des­chi­ză­tor de drum şi formator de şcoală naţională în domeniul materialelor magnetice. Era numit – încă în viaţă – „Părintele magne­ţilor permanenţi din România“.A murit la 9 martie 1995, la vârsta de 93 de ani.

Prof. univ. dr. ing. G. Kümbetlian

  Prof. univ. dr. ing. Wilhelm Kappel.


  •  
  •