Andreea Barbu

„În prezent există un mare interes pentru istoria diasporelor’’ – profesor doctor Carol Iancu, Universitatea Paul Valéry, Montpellier

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Interviuri cu istoricii Sorin Antohi, Raymond Kévorkian, Hakob Matevosyan, Carol Iancu

 

         Conferinţa internaţională intitulată „ Genocidul armean: istorie, memorie, responsabilitate” a avut loc la mijlocul lunii octombrie şi a făcut parte din seria de dialoguri, Idei în Agora, iniţiate şi coordonate de profesorul Sorin Antohi la Muzeul oraşului Bucureşti. Manifestarea a reunit istorici din Armenia, Franţa, Germania, Israel, România şi Turcia.

Lucrările prezentate, elaborate în urma cercetării documentelor din arhivele europene şi americane s-au referit la evenimentele tragice declanşate în primăvara anului 1915 pe teritoriul Imperiului Otoman, la deportările masive din Anatolia, la masacrele la care a fost supusă populaţia armeană, ca şi la consecinţele grave pe termen lung ale acestor acţiuni.

În atenţia participanţilor a fost şi modul de formare al diasporei armene la finalul Primului Război Mondial.

În cadrul simpozionului au fost citite şi fragmente din romanul Cartea Şoaptelor de Varujan Vosganian, volum distins cu numeroase premii şi tradus în peste 25 de limbi.

 

 

 

Cu acest prilej am stat de vorba cu profesorul Sorin Antohi despre temele abordate şi caracterul discuţiilor.

Domnule profesor, de ce conferinţa Genocidul armean la Bucureşti?

– Tema Genocidului Armean este prea puţin cunoscută în România. Cu excepţia câtorva publicaţii periodice, precum revistele Ararat şi Observator Cultural au fost puţine apariţii care s-au referit la faptele istorice din perioada 1915-1917. De aceea am crezut că propunând opiniei publice româneşti, savante cât şi obişnuite, o asemenea tema de dezbatere şi aducând figurile de baza ale domeniului voi putea trezi o anumită curiozitate firească.

Dorinţa mea este să determin mai mulţi oameni să se gândească la această tragedie a secolului al douăzecilea, care  într-un fel a inaugurat seria, a precedat şi a inspirat, desigur, Holocaustul şi a pus capăt unei civilizaţii milenare într-un timp foarte scurt. Asta este o tema de reflecţie generală pentru că este greu de înţeles cum a fost cu putinţă ca o mare civilizaţie să se sfârşească rapid şi brutal, lăsând destul de puţine urme. De aproape douăzeci de ani pe glob a început din nou să se discute despre asta, de la contestarea propriu-zisă a evenimetelor istorice de către anumite state, precum Turcia, care ar trebui să fie în linia întâi a recunoaşterii, la negarea lor, la negarea noţiunii de genocid. De fapt noţiunea de genocid a pornit de la experienţa Genocidului Armean.

Ce aduc nou lucrările prezentate?

– Cred că sunt trei dimensiuni interesante, nu sunt toate noi, dar sunt supuse atenţiei celor din România: discuţia comparativă a noţiunii de genocid, din acest motiv am invitat istoricii care au scris mult despre Holocaust, Gérard Dédéyan şi Carol Iancu de la Universitatea Montpellier, diaspora armeană, subiect la care se referă talentatul doctorand Hakop Matevosyan de la Universitatea din Leipzig, şi în al treilea rând, explorăm  dimensiunile  conceptuale care sunt esenţiale pentru înţelegerea istoriei. Faptele istorice sunt evidente,  dincolo de orice dispută, pe masă şi de aceea discuţiile urmăresc o memorie publică, activă, vie care are o dimensiune culturală, civică.

Vă mulţumesc mult.

***

La conferinţă, printre invitaţi a fost şi profesorul Raymond Kévorkian, doctor în istorie şi autor al impresionantului volum intitulat Genocidul armenilor, apărut la Paris în 2006 şi tradus ulterior în engleză, rusă, turcă şi arabă.

Aţi afirmat de mai multe ori că timpul recunoaşterii Genocidului a trecut şi a sosit vremea recuperărilor. La ce anume v-aţi referit?

– Termenul de reparaţii cuprinde un spectru foarte larg. Se poate vorbi de patrimoniu. De exemplu, monumentele armeneşti, biserici, catedrale, mănăstiri  reprezintă urmele prezenţei armeneşti milenare în regiunea de vest a Turciei.

Pe de altă parte, există o reparaţie morală. Problema este a victimelor, descendenţii refugiaţilor care trăiesc cu o traumă.  Atunci, alături de armeni au suferit kurzii, grecii, dar şi evreii. Sentimentul meu profund este că Turcia este încă sub ghiara violenţei care s-a exprimat în anul 1915 şi are efecte azi. Fenomenul violenţei colective este încă în acţiune în Turcia.

Revin la noţiunea de reparaţii. În acest context, la ce putem spera, în mod concret?  Mi se pare că avem cereri plauzibile azi în legătură cu patrimoniul armean care este pe cale de dispariţie. Nu există respect pentru el. Se transformă des în locuri de parcare, în săli de cinematograf şi sport. Lipseşte cu desăvârşire respectul faţă de locurile religioase care au o funcţie sacră pentru neamul nostru şi  această atitudine reprezintă ştergerea trecutului poporului armean.

Cartea dumneavoastră Genocidul Armean, rod al multor îndelungate cercetări reprezintă o operă de pionierat. Este vorba de o istorie completă care permite înţelegerea faptelor istorice.

– Caracteristica metodei mele se găseşte în faptul că am început cu micro-istoria. Unul dintre obiectivele mele este să arăt impactul geografic al distrugerii armenilor, mai precis localizarea actelor sângeroase. Este o manieră de studiu al violenţelor, dar în cursul scrierii mele am încercat să comunic cu descendenţii victimelor, realizând o serie de anchete. Consider că un cititor cultivat care îşi va dedica timpul lecturii va putea reconstrui istoria familiei sale. Şi eu sunt un descendent al unui supravieţuitor. Pentru armeni, această lucrare a răspuns la aşteptarea de aproape un secol pe care chiar eu am simţit-o. Sunt a treia generaţie care se naşte în Franţa şi am suferit enorm deoarece aveam întrebări rămase fără răspuns. Pentru a îmi alina durerea, am scris pentru întreaga mea generaţie. Ştiu care sunt întrebările, astfel că am căutat răspunsurile potrivite în arhivele rămase.

Dincolo de acest subiect, vă rog să-mi prezentaţi revista intitulată Istoria contemporană a armenilor  pe care o coordonaţi.

– Apariţia revistei a încetat acum, probabil în mod provizoriu. Până acum au apărut şapte volume consistente. Scopul ei a fost publicarea de lucrări originale. De exemplu, un volum a fost dedicat masacrelor din Cilicia din1909, iar altele s-au bazat pe mărturiile supravieţuitorilor Genocidului. Acestea erau subiecte ignorate total şi nu au fost deloc cercetate de istorici, iar editorii nu erau interesaţi să le publice. Este o revista de specialitate cu informaţii din arhive şi alte surse de documentare, tratate din diferite perspective. În acest proces am avansat prudent şi cu umilinţă şi în acelaşi timp cu ambiţie, punct cu punct, două decenii de-a rândul.

Vă mulţumesc mult.

***

Hakob Matevosyan, doctorand la Departamentul de sociologie a culturii din cadrul Universităţii din Leipzig ne-a împărtăşit punctul său de vedere privind diaspora armeană.

Diaspora armeană s-a format în urma Genocidului?

-Procesul formării diasporei consider că merge mult înapoi în istorie. În mod tradiţional apreciem că anul 1915 a marcat începutul deportărilor masive a populaţiei de origine armeană şi al formării unei diaspore puternice. De fapt, cred că acest fenomen a debutat cu câteva secole în urmă, când armenii mergeau în centrul Europei pentru a face comerţ. De aceea astăzi această zonă reprezintă un punct de referinţă, unde sunt situate cele mai numeroase comunităţi armene. Încă din secolul al cincilea, în centrele greceşti mergeau armenii pentru a studia şi chiar a se stabili. În principal centrul Europei a fost gazda multor comunităţi armene încă din secolul al unsprezecelea până în secolul al paisprezecelea când valuri mari de oameni s-au stabilit acolo. Există surse care amintesc de familii venite din Ani, despre obiceiurile lor tradiţionale şi dorinţa de a-şi păstra identitatea. În toate locurile unde au ajuns armenii s-au integrat uşor. Astfel putem aminti Polonia, Moldova, Ungaria, pentru a da doar câteva exemple.

Opinia cea mai cunoscută despre acest subiect, este că diaspora pe care noi o cunoaştem azi s-a format începând cu anul 1915, în relaţie cu Genocidul împotriva armenilor. Primele teritorii în care supravieţuitorii masacrelor au ajuns sunt Liban, Siria, deci Orientul Mijlociu. Apoi, cu trecerea timpului au migrat în toată Europa, cu precădere în Franţa care este, cu siguranţă, ţara cu cea mai numeroasă comunitate de armeni din acest spaţiu. Apoi, au călătorit spre vest şi au înfiinţat centre armeneşti în America de Nord şi de Sud. Oraşul Los Angeles este considerat centrul diasporei din America.

Vă rog să vă referiţi şi la omogenitatea acestor comunităţi.

– Spre exemplu, în România, cazul ideal ar fi ca toţi membrii să vorbească aceeaşi limbă armeană, însă nu este cu putinţă. Valurile succesive care au venit înaintea Genocidului, dar şi după au caracteristici etnice puţin diferite. Pentru a înţelege diaspora este necesar să avem în vedere firul istoric mult înaintea Genocidului. În fiecare ţară, comunităţile îşi revendică identitatea armeană, însă membrii ei sunt diferiţi din multe puncte de vedere, cei din Transilvania de cei din Bucureşti, cei din nordul Moldovei de cei din Dobrogea. Personal analizez situaţia actuală în relaţie cu diferiţi factori istorici, politici, culturali şi economici. Valurile de imigranţi din Siria, Irak dar şi din Armenia sau Georgia schimbă compoziţia comunităţilor istorice.

Pentru înţelegerea adecvată a diasporei armene e indicată comparaţia cu alte diaspore?

– Evident, sunt importante experienţele trăite de diaspore, contextul istoric, dar şi factorii externi care contribuie la modelarea lor.

Vă mulţumesc mult.

***

        Profesorul Carol Iancu de la Universitatea din Montpellier s-a referit de asemenea la această temă.

– Am venit din Franţa cu colegul meu, Gérard Dédéyan, pentru că doisprezece ani, la Montpellier, am avut o echipă de cercetare despre evrei, armeni şi creştini din Orient. Astfel am reuşit să facem o comparaţie între diaspora evreiască şi cea armenească. Unul din rezultatele acestei colaborări a fost volumul intitulat „De la Genocidul armenilor la Shoah. Tipologia masacrelor secolului douăzeci”. Această conferinţă are în vedere sensibilizarea populaţiei din România privind Genocidul armean din timpul Primului Război Mondial. Masacre ale armenilor au fost şi la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Personal am făcut o comunicare despre scriitorul Bernard Lazare care s-a implicat în apărarea evreilor persecutaţi în Rusia ţaristă, dar şi a cauzei armenilor deoarece primele masacre au avut loc în timpul domniei sultanului Abdul Hamid al doilea, între anii 1894-1896. În prezent există un mare interes pentru istoria diasporelor. În general, sunt puncte comune între diaspora armeană şi cea evreiască, aici în România privind comunităţile care efectiv coexistă, menţinându-şi identitatea culturală şi religioasă.   

                                 

                                                                     Interviuri de Andreea Barbu

foto https://www.facebook.com/CasaFilipescuCesianu/

 

One Response to „În prezent există un mare interes pentru istoria diasporelor’’ – profesor doctor Carol Iancu, Universitatea Paul Valéry, Montpellier

  1. Maria Erzian October 23, 2017 at 3:16 pm

    Foarte fain articolul…bravo Andreea!