Mihai Stepan Cazazian

În preajma vârstei de nouăzeci de ani…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

                        Demult voiam să povestim despre un ajutor de nădejde al comunităţii religioase armeneşti din Suceava, dar abia acum s-a oferit ocazia.

                        Azi am revăzut scena fabricării prescurilor de către tanti Valerica. Mi-a arătat cele două modele pentru prescuri de pe masă, am simţit mirosul de făină proaspătă şi urmăream cum ies din mâinile dumneaei produsele finite, care luau drumul cuptorului, pentru rumenit.

                        Nu ne-am putea imagina viaţa armenilor suceveni fără tanti Valerica! Doamna Spătar Valeria, născută la 5 august 1927 în Bălăceana/Suceava, locuieşte în satul Sfântu Ilie Nou şi viaţa ei se confundă cu viaţa bisericească armeană din Suceava.

                        Cunoaşte pe toţi membrii comunităţii, în viaţă sau adormiţi, ştie povestea fiecărui colţisor din bisericile armene şi din cimitire, nimeni nu ştie să facă aganciaburul precum ştie dumneaei!

                        Nu ne putem imagina fabricatul hurutului fără sfaturile dumneaei! În preajma celebrării Sfintei Maria de la Hagigadar din august o găsim ba la biserică, ba în bucătărie, ba afară, lângă cazanul cu ciorbă sau dând hurutul prin răzătoare.

                        Primăvara, o găsim pe tanti Valerica în livada de la casa parohială, văruind merii bătrâni. Sau plivind în grădina de la biserică, sau făcând curăţenie în biserică…

                        De câte ori nu am surprins-o pe tanti Valerica mergând către altar, făcând o cruce şi rugându-se – pentru ea şi pentru toţi, pentru sănătatea noastră, cum îi place să spună –.

                        Este un blând, dar energic sfătuitor, harnică, dedicată trup şi suflet bisericii, ştie că totul se obţine cu sacrificii într-o comunitate, suferă atunci când un membru al comunităţii pleacă dintre noi, se bucură pentru fiecare realizare a comunităţii.

                        De aceea, acum, aproape de ceas aniversar, comunitatea recunoscătoare o îmbrăţişează şi îi transmite toate urările de bine, multă sănătate şi viaţă lungă!

 

Suceava, 12 mai 2017