Edvard Jeamgocian

IN MEMORIAM Simon Sarkissian (24 septembrie 1927 – 16 septembrie 2012)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Am pierdut un prieten, am pierdut un armean bun, l-am pierdut pe Simonig. La 16 septembrie 2012, în Philadelphia, a închis ochii pentru totdeauna Simon-Simonig Sarkissian, fiu distins al poporului armean, suflet nobil și sensibil.

Trista veste am primit-o pe data de 24 septembrie de la soția lui, atunci cînd îi telefonam să-l felicit de ziua lui de naștere. În acea zi Simonig ar fi împlinit 85 de ani, dar nu a fost să fie, s-a grăbit și a închis ochii cu câteva zile înainte.

Viața lui Simon Sarkissian derulată pe mai multe decenii și continente, a fost zbuciumată dar întotdeauna devotată familiei și cauzei armene.

Simon Sarkissian s-a născut în casa lui Gurghen Sarkissian (1898-1979) și Heghine Benni (1900-1982), în orașul Chișinău, locul de obîrșie al mamei unde tatăl, nou venit din Armenia, era professor și director al școlii armene. În anul 1930 familia se mută în București, unde Gurghen Sarkissian continuă a fi profesor la școala Miasakian-Kesimian, director al școlii Armene nr. 2 din cartierul Obor. În București avea să se nască al doilea fiu al familiei, Vartan Sarkissian (1931-1979), decedat de timpuriu  în Philadelphia.

Simon Sarkissian, frecventează școala Misakian-Kesimian și liceul, după care se înscrie la Academia de Studii Economice pe care o absolvă cu diplomă în Științe Economice.

În anul 1944 familia Sarkissian este lovită de o mare tragedie. Imediat după intrarea trupelor sovietice în România și instaurarea comunismului, capul familiei, Gurghen Sarkissian, este arestat și deportat în Siberia, înpreună cu primul lot de patrioți armeni. Vina, dragostea față de țara și neamul în care s-a născut, munca depusă pentru o Armenie liberă și independentă. Îndură ororile lagărelor corecționale sovietice dar supraviețuiește și după 13 ani de detenție se întoarce la familie.

După arestul tatălui, Simon devine capul familiei, asumînd-și responsabilitatea mamei și fratelui mai mic. Corespondează cu tatăl său gin lagăr și face demersuri către guvernul Sovietic pentru eliberarea lui; ține o strînsă legătură cu familiile celorlalți deportați. În anul 1950 se căsătorește cu Ecatherina cu care avea să împartă peste 60 de ani din viața, cu bucuriile și necazurile ei, fructul căsătoriei fiind fiul lor Victor.

În anul 1964 Simon Sarkissian cu soția și fiul, împreună cu părinții și familia fratelui, părăsește România și emigrează în SUA, și se stabilește în orașul Philadelphia.

Atât în România cât și în SUA Simon Sarkissian a practicat profesia de economist pentru instituții cu profil medical, în România la Ministerul Sănătății, în SUA la Departamentul de Cardiologie al Spitalului Universitar din Philadelphia.

Intelectual de clasă, cititor avid, fluent în șase limbi străine, bun cunoscător al istoriei și culturii universale și armene, Simon Sarkissian a fost înainte de toate un mare patriot armean. Deținea puternice simțăminte patriotice care-și aveau rădăcinile în munții și câmpiile Armeniei, transmise lui din tată-n fiu. Familia Sarkissian a îmbrățișat ideologia partidului Federația Revoluționă Armeană-Dașnagțutiun (ARF), din primii ani dela întemierea organizației. Bunicul, Simon Sarkissian, a fost membru în Comitetul Regional Kars, iar unchiul, Arșaluys Sarkissian (1892-1938), ofițer în armata Imperială și a Armeniei, victimă a terorii staliniste, a fost activist de partid cunoscut, evocat în cărțile de istorie aLE organizației. Cel mai important membru ARF a fost însă tatăl lui Simon, Gurghen Sarkissian. Gurghen Sarkissian a deținut numeroase funcții în conducera partidului și a guvernului Republicii Armene: activist de partid, secretar în Comitetul Apărării, parlamentar în Guvernul Armeniei. Arestat după căderea Republicii Armene, întemnițat alături de membrii Guvernului și fruntașii Dașnagțagani, eliberat în februarie 1921, luptă alături de Karekin Njdeh pentru apărarea Zanghezurului, a Lernahayastanului, Republica Armeniei Muntoase, ultima rezistență din fața comunismului.

Simon a crescut în acest spirit și a continuat tradiția familiei. Casa lor era casă deschisă, vizitată de revoluționarii armeni refugiați sau în vizită în România: Kevok Hazarian, Generalul Dro Kanayan, Sarkis Araradian, Kuro Takhanian, Alexan +arafian, Karekin Njdeh, Manuel Maroutian. Simon Sarkissian a fost membru al Partidului Tașnagțutiun în SUA, membru în conducera secției Regionale Philadelphia, membru în Comitetul Central al Partidului-Coasta de Est. A activat și lucrat mult pentru Partid și pentru Armenia și a avut satisfacția să vadă Armenia Liberă și Independentă. În paralel a desfășurat o fecundă activitate în cadrul bisericii armene Sf. Grigore Iluminatorul din Philadelphia, a fost membru în consiliul ei parochial și a ținut, ani de a rândul, contabilitatea instituției.

Fire prietenoasă a ținut legătura cu mulți romanahay dar în special cu fiii foștilor reprezentanți ai Republicii Armene, cu tovarășii de suferință ai tatălui său, părtași ai gulagului stalinist. Simon a corespondat și întreținut relații cu Amalia Hazarian, fiica ministrului Kevork Hazarian, cu Gayaneh Kanayan, Mardig Kanayan și Olga Prudian soția, fiul și fiica Generalului Dro, cu frații Harutiunian din Los Angeles, la început cu Levon, apoi cu Goriun și Suren, cu Așod +arafian din Germania, fiul parlamentarului Alexan +arafian, cu Rusika Arakelian fiica lui Vartan Arakelian, cu fiicele lui M. Adamov din Paris și Ardavazd Adomainț din New York.

Am fost apropiat de Simonig, vorbeam des la telefeon, aproape săptămânal, dezbăteam probleme legate de politica Armeniei și viitorul poporului armean, discutam despre prietenii comuni romanahay.

Ne legau multe lucruri, în primul rând prietenia părinților, tatăl lui și tatăl meu se știau din Kars, luptaseră în armata Republicii Armene, mamele noaste erau prietene din copilărie, din Chișinău, iar unchii noștrii fusseră colegi la Liceul Armenesc din capitala Basarabiei.

Era o plăcere să stai de vorbă cu Simonig, era bine informat, urmărea zilnic presa armeană și programele TV din Armenia, avea o gîndire clarvăzătoare și patriotică. Discutam despre Arțakh, despre cauzele expatrierii din Armenia și ce se poate face pentru a opri acest fenomen, despre comunitatea armeană din România, despre viața din Bucureștiul anilor 1950, despre Vazken I-ul și Vahan Ghemigean, despre  arestul tatălui său și autorii denunțului.

Multe îi datorăm lui Simon. El a fosta acela care după revoluție, la propunerea Bucureștiului, ne-a pus în contact cu Mardig Kanayan pentru încercarea ca Casa Dro din Popa Soare 60 să devină sediu al Ambasadei Republicii Armene, ne-a făcut cunoștință cu poeta Silva Gabudighian cu care am corespondat cu privire la activitatea tatălui ei în România, ne-a pus la dispoziție materiale legate de istoria școlilor armene din București.

Simon, ca și tatăl său, a ajutat mulți romanhay, în Beyruth cu viza de intrare în SUA, în București cu procurarea de medicamente, atunci cînd lucra la Ministerul Sănătății.

După Simon Ssarkissian rămâne familia îndoliată, Ecatherina, soție de-o viață, fiul Victor, mereu alături de el, nora Stephanie și nepoata Melanie.

Simon Sarkissian a fost înmormântat cu sicriul învelit în tricolorul armenesc și onorurile cuvenite, în prezența familiei, a prietenilor și reprezentanților partidului, veniți din Washington.

Simon Sarkissian a avut mulți prieteni și lăsat amintiri frumoase, iar munca depusă pentru binele poporului armean a făcut să lase un nume respectat. El a plecat într-o altă lume dar memoria lui va dăinui în sufletele celor care l-au cunoscut, apreciat și iubit.

Drum bun Simonig, Dumnezeu să-ți odihnească sufletul.

Edvard Jeamgocian

 

  •  
  •