Mihai Stepan Cazazian

IN MEMORIAM / S-a stins din viață Antranic Salgian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Uniunea Armenilor din România anunță cu regret că în ziua de 23 ianuarie s-a stins din viață ing. Antranic Salgian, membru în comitetul director al UAR încă de la reînființarea Uniunii, în 1990.

Antranic Salgian a ocupat mulți ani funcţia de Inginer Şef adjunct la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice Bucureşti (ISPE)

A absolvit Instituitului Politehnic Bucureşti, facultatea de Energetică, secţia Termoenergetică, promoţia 1956. După absolvire, s-a angajat în luna august a anului 1956, la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), secţia Termomecanic, unde a lucrat până în aprilie 2013, 57 de ani, deci o viaţă de om.
A început activitatea de proiectant de termocentrale ca inginer proiectant la Secţia Termomecanic, parcurgând treptele graduale ale ingineriei până la aceea de Inginer Proiectant Gr.1. Calităţile profesionale au condus la numirea sa în funcţia de Şef de Colectiv şi ulterior în funcţia de Inginer Şef al aceleaşi secţii. În această calitate a condus şi coordonat activitatea de proiectare a unui colectiv de peste 300 persoane format din ingineri şi tehnicieni. A fost membru în Consiliul Tehnico – Economic, Consiliu în care se aprobau toate proiectele de investiţii elaborate de ISPE, pentru termocentrale din ţară şi străinătate, centrale care produc energie electrică sau combinat energie electrică şi termică, pentru termoficare urbană şi industrială. A contribuit împreună cu alţi colegi din ISPE la elaborarea şi dezvoltarea Sistemului Energetic din Romania.

A coordonat elaborarea majorităţii proiectelor pentru termocentralele din ţară din care amintesc: Centralele termoelectrice de la Fântânele, Doiceşti, Bucureşti sud, Bucureşti vest, Bucureşti Progresu, Grozăveşti, Bucureşti Titan, Craiova – Işalniţa, Rovinari, Turceni, Brăila, Suceava, Galaţi, Luduş, Palas Constanţa, Paroşeni, Deva, Giurgiu cu grupuri energetice cu puteri cuprinse între 20 şi 330 MW.
De asemeni a desfăşurat o bogată activitate şi pentru realizarea unor obiective situate în afara României printre care amintesc: Termocentrala EL-MEX din apropierea oraşului Alexandria – Egipt la care a fost atât şeful de proiect cât si coordonatorul grupului de specialişti români,care au acordat asistenţă tehnică de specialitate pe o perioada de aproape 4 ani.
• Termocentrala Pucheng China, proiectată în ISPE şi dotată cu echipamente şi materiale fabricate în România, centrală dotată cu două grupuri cu o putere de 330 MW.
• Termocentrala Singareni India.
• Termocentrala aferentă rafinăriei Banias din Siria.
Un capitol special din activitatea de proiectare a Domnului Salgian l-a constituit proiectarea părţii clasice a Centralei Nucleare din Cernavodă, singura centrală nucleară din Romania, ce funcţionează cu uraniu natural şi apă grea ca moderator, proiect de succes şi foarte sigur. Turbinele de 700 MW cu care este dotată centrala, sunt realizate în România. Trebuie menţionat faptul că pentru aceste turbine, Domnul Salgian împreună cu alţi patru colegi ingineri, au realizat o invenţie, înregistrată în România, SUA şi Canada, invenţie care constă în modificarea turbinei pentru a livra abur pentru sistemul de termoficare a oraşului Cernavodă.

A conlucrat cu firme din domeniul energetic ca Siemens, Electricite de France, Ansaldo – Italia,TEP Moscova, TEPSCO din Japonia, Vatech din Austria, Amoco şi Bechtel din USA etc.
Domnul inginer Salgian, a participat la diverse întâlniri cu firme din ţări precum: Rusia, Ungaria, Republica Cehă, Germania, Suedia, Franţa, Japonia şi altele, pentru schimb de informaţii tehnice în proiectarea centralelor termoelectrice.
A făcut parte din colectivul de specialişti care a elaborat lucrarea „Electrificarea în Romanía 1951-1992”, la care s-a lucrat timp de 10 ani.

Pentru întreaga activitate în domeniul energeticii din România, a fost decorat cu diverse ordine şi medalii, cea mai importantă fiind Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de Cavaler, Ordin primit de la Preşedintele României domnul Ion lliescu în mai 2004, ca semn de apreciere pentru rezultatele ştiinţifice importante în domeniul energeticii româneşti, pentru rolul deosebit avut în proiectarea unor dezvoltări calitative şi durabile a Sistemului Energetic Naţional.

****

Atelierul familiei Salgian /Gherla

Într-un interviul acordat revistei Ararat Antranig Şalgian vorbea de familia sa care a locuit la Gherla : «  Tatăl meu, Gaspar Şalgian, împreună cu cumnatul său Avedis au deschis în 1921 o fabrică de covoare care  a funcţionat până în anul 1939. Foarte mulţi oameni de vază cumpărau covoare de la noi, de exemplu mitropolitul Hossu. La noi a fost ţesut şi un covor cu Stema Regală  care acum este la Muzeul Naţional de Artă a României. Apoi ţesătoria s-a mutat la Bucureşti în Calea Victoriei 110» 

Antranic Salgian, a fost căsătorit și a avut  doi copii deosebiţi, o fată căsătorită şi stabilită împreună cu familia în Canada şi un băiat căsătorit şi stabilit împreună cu familia în SUA, copii cu o educaţie aleasă primită în familie şi continuată în şcolile româneşti.

A fost deosebit de respectat în comunitatea armeană fiind  membru în comitetul director UAR  și în Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.

În anul 2014 i s-a decernat,  Premiul UAR și în anul 2015 Hrisovul de Binecuvântare Patriarhală  din partea Katolicosului Karekin II.

Dumnezeu să-l odihnească.

Antranic Salgian la prima intrunire de reînființare a UAR /1990

Decernarea premiului UAR/2014

Înmânarea Hrisovului de binecuvântare /2015

La Ecimiadzin / 2011

  • 91
  •  

3 Responses to IN MEMORIAM / S-a stins din viață Antranic Salgian