Mihai Stepan Cazazian

IN MEMORIAM / Ne-a părăsit Lucia Grigorincu

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Am primit de la părintele Radu Krikor Holca vestea că distinsa reprezentantă a comunității armene din Suceava, Lucia Grigorincu, s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani. S-a implicat activ în viața comunității armene din Suceava  fiind, înainte de 1989, președinte al comitetului parohial  iar, după 1990  președinte al filialei UAR Suceava, pînă în anul 2010. Într-un interviu publica cu ani în urmă în Monitorul de Suceava ea vorbea despre mica comunitate suceveană.

Deşi provenea dintr-o familie mixtă, spunea că „la mine în casă este suflu armenesc până în măduva oaselor”. De altfel tatăl ei a slujit, ca diacon, în biserica armeană din Botoșani. Întrebată fiind cum vede  viitorul comunității, oftând prelung de două ori, a exclamat optimist: „Situaţia va fi bună, iar în jurul Uniunii Armenilor se va coagula forţa necesară pentru a ţine în viaţă comunitatea”.

A fost o fire optimistă iar în ultimii ani, chiar dacă boala nu i-a permis să se deplaseze a contribuit financiar la organizarea manifestărilor religioase ale Bisericii Armene din Suceava și Botoșani. A avut doi băieți care, din păcate erau plecați în străinătate, iar şansele să revină în Suceava  le considera minime.

Suceava, orașul unde s-a înființat, la 1401 prima  Episcopie  Armeană  pierde pe zi ce trece o comunitate care a construit aici, de-a lungul timpului, două mănăstiri și patru biserici. Dar după cum spunea Lucia Grigorincu  „Cine are 1% sânge armean trebuie să se considere pe de-a întregul armean”.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *