Eduard Antonian

IN MEMORIAM GABRUS ZAKARIAS

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul acesta s-au comemorat 140 de ani de la trecerea în nefiinţă a omului de cultură şi cărturarului armean, orginar din Gherla, Gabros Zakarias. Pentru a marca acest eveniment, dar şi pentru a readuce în memorie realizările acestui mare cărturar armean publicăm mai jos un text semnat de Szongott Kristof (şi el o mare somitate culturală din rîndul armenilor transilvăneni). Menţionăm că acest text a fost la rîndul său tradus din limba magheară şi scris în stilul secolului XIX. Pentru a “simţi” parfumul epocii, dar şi pentru originalitate am preferat să păstrăm limbajul textului aşa cum a fost el scris.

E.A.

MEMORIA LUI GABRUS (1794-1870)

Motto: “Non census, tituli nec clarum nomen avorum,

Sed robitas magnos igeniumque facit.”

Ovid.

Cu semnătura primarului vrednic al Gherlei David Plaxintar,  ce întotdeauna stă gata de acţiune ori de cîte ori cauzele comunitare îl îndeamnă la muncă cu cea a sărguinciosului Tivadar Govrik , consilier şi cea a publicistului Kristof Szongott, anul trecut a circulat prin aces oraş[1] şi prin împrejurimi o tipăritură în fruntea cpreia erau scrise aceste cuvinte: “Să ridicăm lui Gabrus un monument!”

Din apelul acesta menşionez cîteva rănduri şi aici: “Providenţa grijulie a dăruit mai multe bărbaţi eminenţi acestui oraş patriotic de la existenţa sa… }n rîdul acestora, născuţi la Gherla. Nu prea credem că ar exista în această ţară cetăţean cu grai armenesc care nu l-ar cunoaşte pe Gabrus. Gabrus a fost un cetăţean cu sentimentul cel mai entuziast şi cel mai devotat al acestui oraş şi care cu multe şi folisitoare şi folositoare servicii ofierite Consiliului, autorităţi administrative şi întregii comunităţi orăşeneşti, a meritat totdeauna exprimata apreciere şi deplina mulţumire a acestora. (am văzut certificatul numerotat 2152 – 1861 eliberat de către consiliul din Gherla).

Despre acest bărbat binecuvîntat cu un suflet atît de bun şi investit cu multe calităţi frumoase s-a spus foarte cuvenit de către contemporani că:

“Gabrus! Eşti fără de pereche,

Maestru ca tine nu mai este.

(Memnis tun u alshad tschika,

Um tzeratzen aidbes pan ika.)

Osemintele sfinte ale acestui bărbat însemnat se odihnesc pînă în această zi “făra indiciu” ca să spunem aşa, în cimitirul din Gherla deşi piatra, coloana sau statuia consacrată memoriei unor activităţi umane şi patriotice pline de binecuvîntare comunică întru totul altă limbă cu receptivitatea privitorului, decît carte cea mai elocventă cu cititorul; aceasta din urmă are un efect mai lent celei de dinainte, unul imediat.”

“Omagiul demonstrat prin memorie faţă de meritul păstrat, pînă şi dincolo de mormînt are un efect binefăcător asupra cetăţenilor patriei, deoarece pe aceste altare ale recunoştinţei obţin hrana îmbelşugată entuziasmului pentru înălţimi, în trecerea la bine şi flacăra emfatică a patriotismului.

“Meritul monumentelor este incontestabil chiar din simplul motiv că acestea obişnuiesc ochii abrutizaţi în îmbulzeala de zi cu zi a lumii cu frumosul şi sublimul şi ţin trează senzaţia înalţătoare de rudenie cu marii noştri apuşi” (Aszalai)

Un aşa mare apus a fost si Gabrus. Să ridicăm deci activităţii sale binefăcătoare un monument.

Această chemare nu răsunase fără rezultat!

Numiţii au şi comandat piatra de monument de la Budapesta cu suma suficientă strînsă şi dobînda acesteia. Fiatra funerară arătoasă provenită din atelierul reputatului sculptor Gerenday a fost ridicată pe data de 14 a lunii trecute în cimitirul catolic.

Pe 17 septembrie s-a sfinţit piatra de monument fără pereche. La festivitatea maestoasă a fost prezentă floarea oraşului precum şi tineretul şcolar. Lukacs Baraby, parintele îndrăgit al orasului nostru a ţinut mai întîi o slujbă religioasă cu asistenţa în capela cimitirului, după care ne-a condus la mormantul aflat în apropiere, unde el, fiind unul dintre foştii discipoli recunoscători ai răposatului Gabrus, cu un discurs frumos şi cugetător l-a comemorat pe cel ce în viaţa sa a declarat următoarele: “Sînt gata să sufăr, ba chiar să pierd, numai ca să vad Gherla fericită… Eu sînt unul, numele meu poate cădea cu uşurintă în uitare, dar cel al oraşului Gherla se va păstra pentru totdeauna.” După această faptă memorabilă a pietăţii recunoscătoare să vedem pe scurt biografia şi portretul acestui bărbat genial:

“Membrii cei mai utili ai societăţii umane, ba chiar şi binefăcătorii adevăraţi ai omenirii sînt fără îndoială cei care îşi acordă în întregime talentele lor intelectuale, sau materiale înălţării spirituale a omenirii şi promovării intelectuale şi morale spre mai binele acesteia, într-un cuvînt propăvăduirii învăţămîntului public şi a culturii. Asta face omul de ştiinţă prin capodoperele minţii, învăţătorul prin formarea spiritelor fragede, artistul prin răspîndirea frumosului şi oratorul prin propagarea adevărului.” (K. Szasz)

Asta a făcut si Zakarias Gabrus. Răposatul, însă a făcut patriei un serviciu însemnat nu numai ca dascăl excelent, dar şi ca savant impunător, poet armean fără seamă, pictor prin autoinstruire, mecanic creator şi meşter la toate admirat, contribuind astfel în mare măsură la răspîndirea culturii generale. Rog deci, sa-mi permită cititorul cuvios ca în timp ce-l comemorez cu echitate pe Gabrus, învăţătorul, să pomenesc totodată pe scurt şi cantitatea acelor obiecte în jurul cărora a activat cu o aşa sîrguinţă fără pereche şi reuşită frumoasă.

Zakarias Gabrus s-a născut pe 18 august 1794 la Gherla din părinţi cu grai armenesc. Tatăl sau s-a numit Iosif, iar mama Ana Maria Vartedes. Bunicul sau a fost Zadig, bunica a fost Maria,  fiica lui Nigol Hairusep. Clasele primare le-a urmat în oraşul său natal, iar şcoala medie şi cursurile de litere le-a terminat la Cluj, absolvind ca ele de internat. }n 1815, pentru audierea cursurilor de teologie a plecat la Alba-Iulia unde a devenit supraveghetor la +coala Sfîntul +tefan. Aici în timpul său liber s-a ocupat de intruirea privată a copiilor comandantului cetăţii, Baronul Reichling, de cei ai secretarului Zelenkai şi de fiii altora. Pretutindeni a învăţat excepţional. Superiorii săi, cunoscînd prea bine aptitudinile lui Gabrus, nu rareori i-au conferit însărcinări importante.

Gabrus şi-a luat rămas bun de la Alba-Iulia pe 2 septembrie 1917, dar totodată şi de la cariera preoţească, pentu care, deşi avusese o înclinaţie mare încă din copilărie, din cauza staturii scude fusese considerat necorespunzător. Spunînd “Dumnezeu fie cu tine!” a pornit la drum către casă.

În luna septembrie a anului 1817, sosit acasă din instituţiile de învătămînt, a fost ales comisar de stabilire a impozitului (rectificator comissarius) de către Consiliul oraşului.

În octombrie 1818 Consiliul i-a oferit lui Gabrus prosibilitatea de a preda şi el a acceptat oferta. Dar după ce aceste 2 funcţii au fost considerate de unii ca fiind incompatibile, a renunţat la funcţia de mai înainte şi în acest mod a trecut Gabrus la acea carieră frumoasă prin care în 42 de ani a format patriei 2425 de copii. A predat zilnic 8 ore, 4 la Institutul Public şi 4 private la el acasă. }n rîndul elevilor privaţi a luat anul şi 10-15 copii săraci pe care nu numai că i-a învăţat în mod gratuit, dar şi în funcţie de puterea sa i-a tutelat. Dintre aceştia cu timpul unul a devenit un bun preot, altul vrednic judecător, iar un al treilea dască iscusit (şi aşa mai departe), membrii utili cu privire la societate, care altminteri poate s-ar fi pierdut dacă mijlocirea nepreţuită, strădania inestimabila şi tutelajul serviabil a lui Gabrus n-ar fi căutat locuri la fundaţii pentru ca aceştia să-şi poată cpntinua studiile, sau dacă n-ar fi avut grija să le asigure un mod de existenţă, el nu numai cu vorba a învăţat la scoală obligaţiile omeneşti, dar şi cu fapta în viaţă a arătat deseori cum îndeplineşte omul religios datoriile cuvenite domnului şi bisericii, cu ce e dator supusul loial domnitorului, ce asteaptă de la patriotul neclintit această ţară care ne ţine în viaţă şi ce fel de cerinţe revendică din partea noastră oraşul între zidurile căruia am zărit frumosul cer albastru.

Cu toate că a facut faţă obligaţiior legate de funcţia sa anevoioasă cu conştiinciozitate şi sîrguinţă fără seamă, totuşi bărbatul neobosit în viaţa căruia un minut n-a fugit inutil, a găsit timp pentru muncă şi în domeniile care, desi nu au ţinut de activitatea sa, dar care şi-au aşteptat făuritorul venit în oraşul nostru.

Ca şi exemplu şi încurajare aş dori foarte mult să ofer măcar imaginea schematică a vieţii benefice a acestui “om neobişnuit”, dar lipsa de spaţiu permite doar menţionarea următoarelor:

}n timpul său liber a făcut două globuri pămînteşti arătoase, un calendar rotitor pe axe, putînd fi întrebuinţat 100 de ani (calendaria secularia, 6 exemplare) un sistem solar mobil, două lăzi cu mecanisme artificiale (unul avînd 51, iar celalalt 101 sertare dotate cu resorturi ascunse, aceasta din urmă fost destinată expoziţiei din Londra), a asamblat două altare în templu[2], distoriu de perete[3], tavan ornamental, lămpi. El a făcut şi sfeşnice frumoase de lemn smălţuite cu fum de orgint[4], a brodat un rînd de haine bisericeşti cu argint[5], a realizat 37 de luminatori (trans.illum.) şi decoruri teatrale, a desenat 40 de tablouri mari auro delineavit). A mai desenat 4 colecţii de cărţi (42 de pagini). La chemarea oraşului a ridicat 12 porţi triumfale[6] cu ocazia unor evenimente solemne… Răposatului Rege Francisc, Papei şi altor bărbaşi vrednici le-a eliberat constituţii[7] de doliu (castrum doloris).

}n afară de acestea a scris şi următoarele lucrări “100 de imnuri sfinte armene” (32 de coli), “Abecedar şi Carte de citire armeano-magheară”, “Catehism armean”, “Geografie cantitativă” (în lb. Magheară), “Patologie” (în maghează), “Porunca a patra” în versuri rimate din armeană, două volume, “Poezie ironică despre lup si castor”, “Plăngere”, în versuri rimate, în armeană, un volum, “Consumatum est” în versuri rimate, în armeană, un volum, “Praedestinatio” trei  volume , “Poeme diverse”, în armeană două volume, “Apologie”, “Providenţa Dumnezeească” în armeană, în vorbire curentă, nouă volume, “Nădejde pusă în Dumnezeu”, în armeană în vorbirea curentă, nouă volume, “Heraldica-MDCCCXCVIII scuta heraldica totius mundi, imperiorum, regnorum, principatuum, provintiarum, ducatuum, ac comitatuum, insignia, in se continentia” în latină, patru volume, “Imnuri sfinte mai noi”, în armeană, patru volume groase, “Dicţionar armeano-latino-maghiar”, cinci volume mari, “Oservaţii împotriva lui Renan”, în maghiară un volum în mărime pe un sfert de foaie, 624 de pagini, “Acrosticon, pro tuendis, juribus, Ecclesiae e nominibus summorum pontificum a S.Petro ad ultimum pontificem Pius XIX Usque, in conversione prodigorum Eclesiae filiorum concinnatum”, “Explicaţii de gramatică latină”, “Metrica si retorica”, “Poem de doliu”. A mai scris şi patru piese de teatru în maghiară :”Cizmarul” în trei acte, “Vinderea lui Iosif” în cinci acte, “Regele David” în cinci acte, “Dragoste filială fără precedent” în cinci acte. La aceste se mai adaugă catalogarea bibliotecii Bisericii Parohiale şi elaborarea contabilităţii casierii moşiei feudale a orasului timp de 5 ani, cea a casieriei Orfelinatului timp de 20 de ani, cea a spitalului de 2 ani, cea a parohiei de 2 ani si cea a societăţii comerciale timp de mai mulţi ani.

A demonstrat semnele strălucitoare ale iubirii deosebite şi a ataşamentului de mai multe ori  faţă de naţiunea adorată şi faţă de oraşul natal venerat şi atunci cînd a refuzat cu modestie ofertele foştilor episcopi renumiţi ai Ardealului Rudnay şi Szepesi, care în prezenţa Consiliului orăşenesc i-au oferit o slujbă mai bănoasă rămînînd şi pe mai departe în cercul acela simplu care fusese martorul direct al activităţii sale felurite, dar binefăcătoare de pînă atunci, pentru ca şi de acum în colo să-şi consacreze tot talentul în primul rînd acelui oraş între zidurile căruia i se legănase leagănul. Dar cine poate enumera măcar după nume faptele sale nenumărate? Numai Biserica Parohială Armeană, Biserica Franciscanilor, Sala de Consiliu şi multe alte care particulare ar putea spune ce a creat în ele Gabrus!

Nu a venit în oraşul nostru om renumit care nu s-ar fi dus, sau care n-ari fi fost dus la Gabrus. Astfel l-a vizitat şi istoriograful celebru Laszlo Kovali, care a descris vizita sa în numărul 20 al revistei “Hetilap” (11 martie 1954 Cluj) sub titlul “Cîteva cuvinte despre Gherla” în felul următor: “}n apropierea acestei antichităţi locuieşte o altă comoară a Gherlei şi aceasta este domnul profesor Gabrus Zakarias. Cine ar crede că prin acest nume am denumit un geniu ascuns. }ntr-o casă mai mică a oraşului, păşim parcă într-o anticameră; ferestrele mici îşi revarsă lumin alor restrînsă vizavi pe o bibliotecă superbă, iar la dreapta pe Muzeul Mineralelor şi al Antichităţilor. }n prima cameră se află mai multe creaţii mecanice terminate şi neterminate: printre acestea un sistem solar mobil, pentru copii, un calendar de perete, utilizabil timp de 100 de ani, pe axe; o lasă lată de un picior, cu 51 de sertare, care în afară de 3 toate se inchid unul prin celalalt. }ntr-un colţ se pregăteşte un glob pămîntesc de un picior şi jumătate în diametru, cu desen frumos şi exact. Pe lîngă acestea fiecare masă este plină cu obiecte de artă. Acolo stă şi masa de scris cu cărţile maghiare şi armene ale bibliotecii, pe ea se află şi creaţia terminată a domnului Gabrus: un dicţionar armeano-latino-maghiar, şi acolo se află şi cel de al şaptelea volum în faza de creaţie al romanului său în limba armeană, cu conţinut religios, al cărui titlu, dacă îmi amintesc bine este “Carte despre providenţa Dumnezeească”. Micuţa cameră îndesată ca o coşniţă este un muzeu în sine şi în ea micuţul om încarunţit cu ochii înflăcăraţi şi vioi, cu barba căruntă şi mişcarea sprintenă, este o scenă atît de interesantă şi tristă. Aşa trăiesc, aşa pribegesc spre mormînt, spre asfiţit geniile tale, patria mea dragă. Cunoscuţi de puţini cît trăiesc şi uitaţi cînd mor. El a fost un David al Sionului armean de aici; cîntecele sufletului său călduros răsună astăzi în bisericile cu grai armenesc ale oraşului. +i cîţi sînt astăzi în ţară cei care au cunoscut  numele acestui pictor, mecanic şi spirit poetic sua care l-au vizitat pe acest bărbat a cărui dorinţă principală este acum înfiinţarea unui muzeu al oraşului din tezaurul său de artă…+i el nu se descurajează, simte şi gîndeşte, speranţa şi sufletul său nu s-au frînt, măcar de am putea fi moştenitorii harului său de a nu fi descurajaţi.

Mă întorc acum, la Gabrus, învăţătorul… Despre cum şi-a îndeplinit sarcina în slujba anevoioasă, stau ca dovadă şi acele certificate minunate pe care inspectoratul superior, clerul armean, oraşul, societăţi şi alţii au eliberat pentru el.

}n anul şcolar 1858-59 a trecut pentru ultima oară pragul acelei săli în care timp de 42 de ani fusese martorul autentic al activităţii sale binefăcătoare şi după aceea s-a retras în liniştea pe care i-a oferit-o umbra cununii sale de lauri. Iar oraşul i-a dăruit servitorului său devotat – care a făcut un serviciu de nepreţuit prin nenumăratele sale fapte frumoase, bune, nobile şi utile şi prin personalitatea sa vrednică – o pensie de graţie obţinută pînă la moarte. Prin actul acesta frumos oraşul a demonstrat şi cu această ocazie că poate aprecia şi gratifica strădania nobilă a bărbatului lîncezit în instruirea tinerei generaţii.

Guvernămîntul principal regal[8] a aprobat decizia oraşului vroind să-l recompenseze pe cel care în domeniul predării a făcut un serviciu preţios nu numai acestui oraş, ci şi patriei şi a cerut împăratului[9] – care poate aprecia meritul adevărat a lui Gabrus, în cele din urmă supus al său – o cruce de merit din aur pentru el. Iar despre acel oraş cult, care s-a îngrijit cu aşa nobleţe de învăţătorul său acum îmbătrînit, s-a pronunţat cu mare recunoştinţă în faţa tronului regal… +i meritul i-a fost răsplătit încă din timpul acestei vieţi. O bucurie foarte sinceră i-a cuprins pe cunoscuţii şi elevii săi, şi pe întreg orasul, cînd au auzit că regele nostru[10] l-a decorat pe eminentul Gabrus cu favoarea sa cea mai înaltă. Pentru noi va rămîne pe veci memorabilă ziua de 20 aprilie 1860, dimineaţa în care decanul principal al sectorului, fostul preot renumit al oraşului nostru, Kristof Lukacsi, care fiind delegat oficial, numit de către direcţiunea principală şcolară romano-catolică a Ardealului, în urma unui discurs foarte frumos a pus Crucea de Merit din aur pe pieptul sărbătoritului. La festivitatea unică a fost prezent tot oraşul, reprezentantul tribunalului de sector ca şi comisarul politic, secretar Mihaly Jungling.

Şi oare pensionarul a stat în repaos de acum încolo? Pe Gabrus, soarele de-abia răsărit, deja îl salutase la masa lui de lucru, iar miezul nopţii rar îl văzuse în braţele lui Morpheus. +i aşa mai degrabă, trupul său vîrstnic, care se săturase deja de activitatea obositoare, a simţit nevoia de odihnă deşi sufletul său activ a mai produs multe lucruri frumoase şi utile după aceea. Dar în cele din urmă, pînă şi moartea neînduplecată a invidiat respectul profund, dragostea nemarginită, ataşamentul devotat şi aprecierea infinită acordate pentru mintea sa luminată, cunoştinţele vaste, serviabilitatea, activitatea utilă şi multe alte calităţi bune ale lui, un “făcător de toate al oraşului”. 1870 a fost trist pentru noi, anul care l-a înşirat şi pe Gabrus printre morţii săi dragi. După o boală scurtă, pe 27 aprilie a bătut pentru ultima oară inima celui care a iubit patria dătătoare de leagăn, mormînt şi oraşul său progresiv mai mult decît pe sine. Apoi a apus încet de pe orizont  acea stea mică şi maiestoasă, care remarcată de puţini a luminat mai mult de jumătate de secol.

Ai apus, deci o, o, răposatule! Tu, care în viaţa ta ai cunoscut odihna numai după nume, dar îndată după tine s-a ivit pe cerul oraşului nostru o stea mai nobilă care va luci pe veci. +i aceasta este steaua ta de merit, o, neuitatule Gabrus, care ai fost devotat, sincer şi harnic în slujbă, tu care ţi-ai folosit puterea trupească şi sufletească pentru promovarea binelui obştesc, care ai trăit pentru dumnezeu, pentru patrie, pentru naţiunea armeană, pentru oraşul natal şi pentru semeni; care numai cu timpul te-ai zgîrcit (mottoul tău a fost: “Fleo, damna rerum, sed plus fleo damna dierum, quisque  potest rebus succurrere, nemo diebus); care ai obţinut glorie provenienţei tale simple; care – dar nu voi continua, şi aşa condeiul meu firav nu poate evidenţia după vrednicie meritele strălucitoare celui ce în viaţa sa a declarat cu mare modestie că: “Nu sînt demn de laudă, deoarece mi-am facut doar datoria” .

(Chiem ariani kovasankhi,

Zain ari zor inch bardenthi.)

De altfel nici nu ai nevoie de lauda mea, tu, care vei trăi pînă cînd va exista Gherla, în inima căreia înfloreşte o “nu mă uita” neveştejită în amintire recunoscătoare pentru tine.

Răposatule Gabrus, lăsînd aici operele eterne ale sufletului tău frumos, te-ai înălţat într-o patrie mai bună; le-ai dat învăţătură, înţelepciune elevilor tăi pentru ca şi ei să poată învăţa pe alţii. Iată, rodul dulce al trudei tale şi după ridicarea movilei tale funerare înveseleşte această ţară şi acest oraş care te binecuvîntează. Ai îndeplinit cu credinţă vocaţia sfînta în viaţă, acum te odihneşti în sînul oraşului natal.

Odihniţivă oseminte binecuvîntate în tihnă, pentru ca puterea şi mana ocrotitoare a cerului milostiv vă îngrijesc pînă cînd veţi primi trupul ce nu se veştezeşte!

Kristof Szongott


[1] Gherla

[2] Catedrala din Gherla

[3] Este vorba despre ornamente murale

[4] Poleite cu argint

[5] Fir de argint

[6] Arcuri de triumf ornamentale de butaforie

[7] Decrete oficiale

[8] Cancelaria Regal[

[9] Se refer[ la }mp[ratul Imperiului Austro-Ungar Franz Joseph (1848-1916)

[10] Se refer[ la }mp[ratul Imperiului Austro-Ungar (1848-1916)

  •  
  •  

One Response to IN MEMORIAM GABRUS ZAKARIAS

  1. Tivadar Mircea December 13, 2010 at 3:59 pm

    Multumim mult ! Ar trebui tradus si in armeana.