Andreea Barbu

“În fiecare scriere de-a mea personajul principal nu are nume, tocmai pentru a permite cititorului să se regăsească în acești protagoniști.” – Interviu cu Michael Varujan Magharian, scriitor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

        Michael Varujan Magharian s-a născut în anul 1961, la București.  A absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Politehnicii și a lucrat ca inginer. În 1995 a emigrat în Canada împreună cu soția și cei doi copii. Activitatea de inginer și-a continuat-o și în Toronto. Din 2013, de când s-a pensionat, a scris mai multe romane care urmează să fie publicate. Licurici, volumul de debut, a fost prezentat publicului la Târgul de carte Gaudeamus, la 23 noiembrie. Temele predilecte sunt iubirea, exilul, speranța. Autorul lor vorbește fără emfază, dar cu entuziasm și bucurie despre scrierile sale, așteptând cu înfrigurare părerile cititorilor. Înainte de lansarea de la Târgul Guadeamus am discutat cu Michael Magharian despre subiectul cărții sale, dar și despre sinceritate, îngăduință, răbdare și încredere.     

– Domnule Michael, ați venit din Canada în România pentru a lansa la Târgul de carte Gaudeamus romanul intitulat Licurici  publicat la editura Sigma, în colecția Emoții. Se referă această carte doar la realitățile din Canada?

Licurici este o ficțiune romantică cu elemente biografice, este expresia experienței acumulate. Viața merită trăită- acesta este mesajul cărții mele. La începutul volumului, personajul principal încearcă să se sinucidă, nu reușește și este obligat să se întoarcă de unde a plecat. Faptul că întâlnește o fată care îi împărtășește sentimentele îl face să zburde din nou. În continuarea volumului se mai întâmplă lucruri care îl aduc în pragul disperării, dar poate trece peste ele.

– Cartea are o structură clasică sau este narațiunea sincopată? Evoluția personajelor este prezentată cronologic?

– Personajele sunt prezentate cronologic. Romanul se întinde pe o durată de doi, trei ani. Iubirea îl motivează pe protagonist să meargă mai departe.

– Cum s-a născut acest roman?

– Am avut o tentativă de suicid în 2013 și după ce am fost salvat, am căutat să mă exprim cumva. Ieșisem la pensie și m-am apucat de scris.

– De ce ați ales să scrieți în limba română?

– Știu engleză cât să mă descurc. Petre Popescu autorul cunoscutei cărți Dulce ca mierea e glonțul patriei a reușit să scrie scenarii în limba engleză, dar nu romane. Bedros Horasangian mi-a spus că volumul meu e mai bun decât s-ar fi așteptat. Mi-e frică să nu ajung să nu vând, aș  vrea să vând cât mai mult pentru a mă face cunoscut. Vreau să fiu apreciat, să las ceva în urmă.

– Aveți și alte proiecte literare?

– Am șase cărți, a șasea e neterminată, sper să le public. Scriu mai ales despre oameni plecați în exil din România, în Canada. Personajele mele se confruntă cu situații complicate, devin uneori depresive, dar continuă să spere. Am un stil simplu, suplu și direct. În fiecare scriere de-a mea personajul principal nu are nume, tocmai pentru a permite cititorului să se regăsească în acești protagoniști.

alături de unchiul meu, Bergi Margarian

– Înainte de a pleca din România erați apropiat de comunitatea armeană din București, având în vedere faptul că și soția dumneavoastră este armeancă?

– Firește, participam la toate evenimentele. Și lucrurile banale se transformau în evenimente. Eram tineri, aveam putere, energie, credință. Am și o amintire deosebită. În clasa a unsprezecea am observat în clasă o fată care stătea în spatele meu. S-a făcut prezența, am aflat că e armeancă și a devenit soția mea.

– Nu pot să nu întreb despre comunitatea armeană din Toronto? Este numeroasă, vin tinerii la biserică? Știu că există și o școală armeană. L-am întâlnit pe directorul acestei școli în 2016, la cursurile de limba armeană de la Veneția. Mi-a părut un erudit gata să ajute cu orice informație.

– În Toronto sunt două biserici mari, una este frecventată de armenii veniți din Liban care sunt dinamici, întreprinzători, au afaceri și alta este frecventată mai ales de cei veniți din Armenia. Există evident și o școală armeană cu douăsprezece clase, recunoscută de statul canadian. Copiii armeni sunt integrați perfect în societatea canadiană. Sper ca acești tineri să contribuie la înflorirea comunității armene din Toronto.

– Cu ce stare de spirit părăsiți anul 2019 ?

– Cu speranță, așteptând feedbackul cititorilor la m.magh@hotmail.com.

– Sper să ne  revedem la viitoarele lansări. Vă urez un an îmbelșugat plin de bucurii! 

Interviu realizat de Andreea Barbu 

  •  
  •  

One Response to “În fiecare scriere de-a mea personajul principal nu are nume, tocmai pentru a permite cititorului să se regăsească în acești protagoniști.” – Interviu cu Michael Varujan Magharian, scriitor

  1. Carmen Derasadurian November 25, 2019 at 10:28 pm

    Ma bucur nespus ca editura Sigma a publicat aceasta carte si sper sa nu se opreasca aici si sa continue sa i publice lui Michael si celelalte carti. Cartile lui sunt usor de citit si Iti face placere sa te delectezi cu ele. Ca si licuricii pe care ii vezi noaptea luminind, asa il vad EU pe Michael iesind la lumina din intunecatul an 2013. Are talent scriitoricesc si sper sa cititorii sa l aprecieze. Astept cu nerabdare urmatoarea carte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *