Mihai Stepan Cazazian

În dialog cu Sorin Misirianțu “unul dintre cei mai activi artişti clujeni din lumea teatrului.”…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sorin Misirianţu este un tânăr  veşnic ocupat hărţuit de telefoane fiind obligat să-şi împartă timpul între multiplele sale preocupări: regizor, actor de teatru şi de film, scenarist, organizator de festivaluri etc.  Studiile superioare le-a absolvit în 1995 (secţia actorie) şi apoi şi secţia regie (2002).

 – Ce spectacole aţi regizat la Teatrul Naţional Cluj-Napoca ?

Dansul morţii (August Strindberg) 2009, Domnişoara Nastasia la TN Tg Mureş (2009), la acelaşi teatru  Da’dragostea ? de Murray Shisgal, la teatrul My Way, Butoiul cu praf de puşcă de Dejan Bukovsky la TN Tg Mureş, apoi Artă  de Yasmina Reza la TNCN…Cu ceva ani în Urmă, 2008, Shakespeare I love You, la  Wake Art Teatre, iar prin Anii 2007, la Piatra Neamţ piesa Oooo !!!  de Alexandru Dabija, din nou la TNCN piesa Pasărea Ibis de Dumitru Cema – spectacol  premiat cu premiul de popularitate la Festivalul Internaţional de la  Lahore.-Pakistan (2007).

– Şi mai înainte ?

– …În 2006 Faţă în faţă  de Francis Joffo, la TN Piatra Neamţ , iar în 2005 Opera Rock  Richard al III-lea  la TNCN. Și altele…Carmen  de Ştefan Caraman, Trainspotting  de Harry Gibson, Dama de Pică   de AS Puşkin la TNCN, asta demult…cam în 2002 ! Apoi au fost piese de Eugen Ionescu, Radu Stanca, A.P. Cehov, Shakespeare, Slawomir Mrozec şi altele.

– Aveţi un proiect de anvergură, pe care l-aţi dezvoltat şi-l promovaţi în continuare, Teatrul de Club…

– Da, la clubul meu DIESEL  pot  desfăşura acest proiect. Lumea agrează acest fel de manifestare şi asta explică succesul lui la public. De o buna bucată de vreme  avem publicul nostru constant care ne apreciază şi ne vrea. Iniţial am plecat la drum cu spectacole  regizate  mai de mult. Am testat  proiectul la Bucureşti (La Scena, Muzeul Ţăranului Român, etc) şi am remarcat că genul acesta prinde. Atunci l-am oferit şi Clujului . Nu e numai teatru, cuprinde şi concerte de muzică, stand-up comedy, filme de scurt metraj…

– E deci o abordare diferită decât în cazul teatrului clasic…

– Ei, da…aici se mai bea bere, răcoritoare etc. Asta ne obligă să nu vindem prea scump biletele. Apoi decorurile sunt minimale sau deloc, şi deci accentul cade pe jocul actorului şi forţa regizorului. De fapt cam aşa a început şi Marele Will…

– E…nu e un simplu hobby, e o pasiune pe cât se pare!

– Mai mult. E unul din imperativele timpului. Există o categorie de spectatori care cer asta şi noi ne străduim să o facem la un nivel cât mai ridicat. Acum la 11 octombrie 2012 prezentăm la DIESEL piesa Ca la nebuni,  după Michael Frayn  cu Adriana Băilescu și cu mine  în  regia lui Bori Varga, iar pe 18 octombrie avem Norway  Today  de Igor Bauersima cu Anca Locusteanu şi Adrian Balint în regia mea.

– Înţeleg  că  activaţi şi în cinematografie ?

– Da, am avut unele roluri în  filmele Funny Money, Un acoperiş desupra capului ambele în 2006 şi altele mai demult…Am  jucat și în  Despre oameni şi melci  care e acum pe ecrane . Am şi regizat unele…

– Da? Care?

Benvenuti in Italia, (2010), Parking (2010), Rating (2007), Feedback (2006,)

– Scrieti şi scenarii, probabil…

– Toate  filmele pe care le-am regizat sunt după scenarii scrise de mine…

– Ce putem spune despre festivalul de scurt metraje ,,Scurt pe 6” care cunoaşte iată, mai multe ediţii.

– Au fost trei ediţii la Cluj una la Roma. La început  au fost numai regizori din Bucureşti pe scenariile mele, apoi au venit şi regizori clujeni. La Roma …am fost invitaţi de asociaţia Vocea Românilor  de la Roma, aşa că am dus festivalul acolo. Apoi l-am adus şi la DIESEL –Club.

– Şi regizorii clujeni ce preocupări au ?

– Suntem încă la scurt metraje, dar nefiind studiouri, echipament, e dificil. Poate cu bani europeni să putem mişca lucrurile. Până una alta vrem să amplificăm festivalul nostru. Am  mai vorbit despre asta….

– Dar  înţeleg că activaţi constant în cadrul TN Cluj-Napoca.

– Desigur. Acum de pildă pe 17 octombrie 2012  se va juca  Cererea în căsătorie   A.P.Cehov, la TN Cluj-Napoca, spectacol a cărui regie o semnez.

– Ar fi  o provocare prea insolită să colaboraţi cu Uniunea Armenilor din România , filiala din Cluj-Napoca ori chiar cu centrul din Bucureşti ?

– Insolită !? De loc ! Mi-ar face chiar multă plăcere. Nu am însa documentare suficientă…Pentru început aş putea face un show pe teme de obiceiuri şi tradiţii dar pentru asta cineva ar trebui să-mi ofere materialul documentar , iar restul…vom vedea!

– Unde vă putem contacta?

– Am  site-ul meu pe net unde găsiti aproape tot…

– Am văzut un citat din presă, pot să-l reproduc? ,, Sorin Misirianţu este unul dintre cei mai activi artişti clujeni din lumea teatrului.”…

Zâmbeşte larg, şi cu o strângere de mână ne luăm rămas bun.

Micro-interviu  realizat de Arpiar Sahaghian

 

 

 

Răsfoind anuarul de cultură armenă ANI pe anul 1942-1943  editat de H.Dj. Siruni, aflăm că prezenţa armenilor în Cernăuţi se raportează la sec. XV, conform datelor furnizate de celebrul armenolog Frederic Macler. Pe la începutul secolului XIX, părintele Băjăşchianţ, vizitează oraşul unde nu găseşte decât 30 de familii de armeni, venite recent din Polonia. Ei nu aveau biserică. Aşa încât, armeanul Simonovici construieşte pe cheltuiala sa,  un altar cu hramul Surp Grigor Lusavorici- altarul din dreapta din interiorul Bisericii Catolice din oraş. Însă în a doua jumătate a sec. XIX, armenii din Cernăuţi, care erau foarte bogaţi, ridică o splendidă biserică armeano-catolică, între anii 1870-1875. Biserica are hramul Surp Grigor Lusavorici, şi are o acustică deosebită. Posedă o orgă impunătoare Rieger-Kloss. Arhitectul a fost cehul Jozef Hlavka. Această biserică a fost sfinţită de arhiepiscopul Grigore Iosif  Ramaşcan din Lemberg, în anul 1879. În anul 1909 locuiau la Cernăuţi 57 de familii de armeni (300 persoane).  A existat şi o mică comunitate de armeni ortodocşi din care a ajuns la Bucureşti avocatul Marcar Iazegian. Printre familiile armene de vază ale oraşului era şi familia Misirianţ care a părăsit locurile natale împinsă de tăvălugul celui de al Doilea Război Mondial.

Dacă regizorul Sorin Misirianţu are rădăcini armeneşti bucovinene el este un vlăstar al armenilor ardeleni și activează ca regizor la Teatrul Naţional de la Cluj -Napoca. Dar în arborele înaintaşilor săi putem desluşi, pe linia bunicii sale, şi unele filiaţii italiene. Este vorba de familia Scordeli care, după cât se pare, avea unele afinități cu teatrul. Amintirile se leagă greu și confuz, sursa fiind un bunic taciturn și un tată ocupat. Iar copilul, precum toți copiii, interesat să descopere lumea prezentului în care destinul i-a hărăzit să trăiască.

Sorin Misirianţu şi acum continuă să caute să desluşească această lume, de data asta pentru spectatori, având ca instrument TEATRUL.

 

 

 

 

 

 

  • 10
  •