Eduard Antonian

CENTENAR / DESPRE UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA ÎN ARARATUL DE ODINIOARĂ

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Primăvara începea sub auspicii destul de favorabile pentru armenii din România. Comunitatea începea să-şi găsească un rost iar Uniunia Armenilor din România făcea tot posibilul pentru ca nou veniţii armeni refugiaţi de la Genocid să reînceapă o viaţă mai bună.

Luna Martie a anului 1926 aducea veşti bune după cum aflăm din revista noastră: “Dl. Mikael Noradunghian a fost decorat cu Ordinul Coroana României în rang de Cavaler iar Dl.Armenac Manissalian ilustru membru al Camerei de Industrie din Capitală a fost reales membru al Camerei arbitrale de pe lânga acea Cameră. Între timp în orfelinatele armeneşti din Grecia aflându-se mai mulţi copii ai căror părinţi se află in România, Uniunea Armenilor din România prin Vicepreşedintele ei Dl.S.Kehiaian a făcut demersuri pe lângă Dl.I.G.Duca Ministru de Externe pentru aducerea acestor copii in ţară. Dl.Ministru Duca a binevoit să accepte cererea Uniunii Armenilor şi a însărcinat pe Dl.Kehiaian cu întocmirea listei acelor copii.“

În schimb, în Martie 1928 situaţia se schimba. Începeau discuțiile interne. Tipic, am adăuga. Epitropia Armeană din Bucureşti: “a atras încă de anul trecut printr-o adresă atenţiunea Uniunii Armenilor din România şi a Comitetului Şcolar invitându-i să dispună ca elevii şi elevele Şcoalei Armeneşti să asiste Duminecile în corpore la Serviciul Divin. Atunci Uniunea şi Comitetul a socotit că propunerea Epitropiei este şi dreaptă şi folositoare şi conformă cu Legea Învăţământului dar n-au reuşit să aducă copii la biserică decât o singură data. Astfel dispoziţia Uniunii Armenilor şi a Comitetului Şcolar a căzut îndată în desuetudine. Din această cauză copii comunităţii nu frecuentează Biserica nu cunosc slujbele, imnurile bisericeşti ca copii de odinioară şi cresc cu totul streini de cele referitoare la biserica noastră strămoşească. Ceva mai mult, cei cari se duc la biserică nu o fac decât de distracţie. Ei nu intră in sfântul lăcaş ci bârfesc ori se joacă în curte făcând gălăgie. Iarna patinează ori se dau cu săniuţele iar vara organizează alte jocuri. Cu o astfel de nepăsare ce generaţii pregătim noi ?Şi ce dragoste de biserică vor avea cei ce cresc în aceste condiţiuni? Menirea Şcolei Comunităţii ar fi ca pe lângă puţinul ce învaţă să lege sufletele copiilor de biserică. Dacă Şcoala nu-şi îndeplineşte această menire sacra ea nu-şi face pe deplin datoria. Scriind aceste rânduri noi ne întrebăm- ce fel de Comitet Şcolar e acesta care vrea să-şi realizeze nici gândurile sale cele mai bune…“ Remarcabil îmi pare faptul că atunci când scria acest articol, Redactorul Şef Vartan Mestugean era membru in Comitetul Director al ambelor organizatii…

Mai mult, supăraţi rău, membrii Epitropiei emit un anunţ drastic publicat de asemenea în Ararat: “Epitropia Bisericii din Bucureşti văzând că se face abuz neadecvat de sala din curtea Bisericii a întocmit un regulament pentru folosirea acestei săli care va fi acordată numai pentru adunările anuale ale societăţilor culturale şi de binefacere şi conferinţe publice culturale. Reuniunile private serale sunt cu totul interzise.” Primăvară armenească…

Eduard ANTONIAN

  • 59
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *