Mihai Stepan Cazazian

Îi spuneam Baronu’

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În limba armeană baron înseamnă domn în accepțiunea aia veche a cuvântului. Probabil că la armeni s-a încetățenit sub forma asta în timpul cruciadelor. Azi, toată lumea e baron, așa cum în limba română toată lumea e domn sau doamnă.Celui căruia îi spuneam Baronu’, îi venea porecla asta ca o mănușă. Un om impecabil, stăpân pe sine și care iradia încredere. Am lucrat cu el timp de 30 de ani și nu l-am auzit niciodată plângându-se de ceva. Tristețile pe care orice om le are le ținea pentru sine iar nouă, celor mai tineri, ne insufla doar încredere și optimism. A copilărit la Ploiești și i-a cunoscut acolo pe membrii guvernului armean în exil. De la ei a învățat un soi de patriotism lucid, care nu zăngăne vorbe mari și pe care îl porți mereu cu tine, privind realist și nu bombastic, cu iubire de patrie și nu de sine la țară și națiune. Timp de 25 de ani a fost Secretarul General al Uniunii Armenilor și în tot timpul ăsta nu a trebuit să știm nimic despre tot hățișul administrativ românesc. Era spaima oricărui funcționar și avea o răbdare infinită în abordarea monstrului birocratic. Avea o mare înțelegere a naturii umane, o cultură construită cu școala făcută la timp și temeinic și o grijă excepțională față de cei tineri, printre care mă număram și eu. Niciodată nu îi voi putea fi pe deplin recunoscător pentru cât de mult a făcut omul acesta pentru mine. Când a împlinit 90 de ani nu ne venea să credem. Era același om activ, cu aceeași inteligență vie, cu aceeași bucurie de a trăi și cu aceeași grijă față de noi, foștii tineri de care se ocupase o viață întreagă. Speram să ajungă la 100 de ani. Nu ca o performanță sportivă ci ca un lucru firesc. N-a fost să fie. Îl chema Bergi Marcarian (scriu cu grafia armenilor vestici), dar noi îi spuneam Baronu’. Dumnezeu să-i lumineze sufletul!

Varujan PAMBUCCIAN

Înmormântarea va avea loc mâine, 3 noiembrie la ora 12 la Cimitirul Armenesc din București.

  •  
  •  

2 Responses to Îi spuneam Baronu’

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *