Mihai Stepan Cazazian

IAȘI /  Sărbatoarea Nașterii Maicii Domnului        

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

                                                                                                                                           

 

           In data de 8 septembrie cu ocazia sarbatorii Nasterii Maicii Domnului, la Biserica Armeana din Iasi care poartă Hramul Sfintei Maria, părintele Radu Kricor Holca a oficiat o sfanta slujba care a reunit comunitatea armeana din Iasi. 

          Am avut onoarea  sa il avem alaturi si pe presedintele Uniunii Armenilor din Romania, domnul Varujan Vosganian. Totodata au mai participat si simpatizanti ai cultului armean cat si un grup de elevi de la liceul Vasile Alecsandri.

Dupa  sfanta slujba a fost pregatita cu ajutorul financiar al sucursalei U.A.R din Iasi o masa cu gustari pe care parintele a binecuvantat-o iar toti cei prezenti au putut degusta din bunatatile servite.

Acest eveniment a fost pregatit si organizat prin stradania Parintelui Kricor si a Epitropului Dr. Zare Nazaryan.

  •  
  •