Redactor

IAȘI / “Educația, vibrația care te transformă”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

“MetamorphosIS – The Butterfly Effect of Education” este un proiect implementat de 24 dintre elevii Liceului Teoretic “Vasile Alecsandri“ din Iasi, sub îndrumarea doamnei profesoare consilier școlar Cristina Vamesu și a domnului profesor de limba și literatura română Alexandru Ursu. Proiectul nu se adresează doar elevilor, ci tuturor persoanelor ce consideră că educația și formarea profesională schimbă vieți, precum spunea și Leo Buscaglia  – “Schimbarea este numai rezultatul învățării.”

“Educația, vibrația care te transformă” este sloganul prin intermediul căruia tinerii vor să crească nivelul de conștientizare a necesității educației interculturale la nivelul societății. Ideea primordială ține de formarea profesională privită ca metodă accesibilă de asigurare și fructificare a viitoarelor aptitudini și pasiuni ce susțin devenirea umană și evoluția ei la nivel ontologic. În acest sens, aceștia valorifică simbolic conceptul efectului fluturelui, adică faptul că schimbări mici, echivalente cu bătaia din aripi a unui fluture, pot conduce la transformări mari, ce pot influența incontestabil viitorul.

Importanța unui model în viața este sugerată prin imaginea ilustrului prof. univ. dr. Honoris Causa Vasile Coțofan. Manifestările culturale pe care le echipa Metamorphosis le creează, cu pasiune și dedicare, se adresează comunității, celor care l-au apreciat pe emeritul cadru didactic, dar și iubitorilor de cunoaștere a artei și a medicinei veterinare,

Promovarea educatiei interculturale este o preocupare a proiectului, pentru a dezvolta beneficiarilor activitatilor noastre competente si abilitati sociale, cum ar fi toleranta, firea deschisa, refuzul discriminarii, dorinta de a cunoaste culturi noi si intelegerea impactului major pe care il au cultura si civilizatia asupra noastra.

Ne-am înscris la Concursul Național “EUROSCOLA”, ediția a XII-a (2019-2020), întrucât avem încredere în evenimentele pe care le pregătim și în ideile pe care vrem să le răspândim la nivelul societății contemporane. Vă așteptăm cu drag la activitățile întreprinse în cadrul proiectului, precum expozitii de fotografii, vânătoare de comori, caravana interculturală și vernisaje artistice!

Teodora Iacob

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *