Cristina Manuc

Hurmuz Aznavorian şi marii avocaţi de altădată

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La Editura Universul Juridic din Bucureşti a apărut de curînd, în elegante condiţii grafice, o lucrare ce ar fi trebuit să vadă lumina tiparului acum aproximativ un deceniu: Mari avocaţi ai României de regretatul Vasile Nistor (n. 1914), el însuşi avocat de pondere, cu un Cuvînt înainte de Gheorghe Florea – Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, un Argument de Mircea Dan Bob – coordonatorul Colecţiei „Cultura juridică”, şi sub îngrijirea prozatorului Bedros Horasangian, cel care a „moşit”, de fapt, apariţia cărţii. Spuneam că volumul de faţă ar fi trebuit să apară acum 10 ani şi mai bine, la o editură bucureşteană mult mai vizibilă (nu-i dăm numele), însă caracterul „de nişă” al subiectului a făcut, cum se întîmplă de atîtea ori, să fie trasă pe linie moartă (ceva oarecum similar s-a întîmplat cu un volum alcătuit de psihiatrul Octavian Buda, reunind discursuri ale unor figuri prestigioase din istoria medicinei româneşti – şi nu numai a ei). Nu avem totuşi de-a face cu o lucrare tehnică sau specioasă, dimpotrivă: textul este cît se poate de accesibil, iar majoritatea celor 27 de maeştri ai baroului recuperaţi aici din unghiul activităţii lor de avocaţi sunt, în sine, suficient de complexe şi – chiar – suficient de spectaculoase pentru a stîrni interesul şi curiozitatea unor categorii de public „general cultivat” sensibil mai largi decît, să zicem, cea a juriştilor pasionaţi de istorie. Iată-le, în ordinea Cuprinsului: Istrate Micescu, Ion Gr. Perieţeanu, Eugen Herovanu, Sigmund Rosenthal, Take Ionescu, Constantin Dissescu, Ion Lahovary, Emanoil Pantazi, Alexandru Djuvara, Vintilă Dongoroz, Mihail Antoniade, Matei B. Cantacuzino, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Mihail Kogălniceanu, Mihail D. Korne, Titu Maiorescu, Mircea Manolescu, Constantin Nacu, Mihail Paleologu, George Papahagi, Radu D. Rosetti, Toma Stelian, Ionel Teodoreanu, Alexandru Vălimărescu, I. Al. Valjan, Nicolae Titulescu, Hurmuz Aznavorian. De remarcat numărul mare de membri şi apropiaţi ai cercului junimist, de scriitori-avocaţi (Delavrancea, Mihail D. Korne, Maiorescu, Radu D. Rosetti, I. Teodoreanu, I. Al. Valjan) şi de oameni politici majori (Kogălniceanu, Maiorescu, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Constantin Dissescu ş.a.), avocatura fiind – mai e nevoie s-o subliniem? – „profesia de bază” a numeroşi membri ai elitei româneşti de acum un secol. un secol şi jumătate. Capitolele dedicate lor sunt pagini de istorie intelectuală scrise cu probitate şi dăruire de un scotocitor modest şi devotat al domeniului, care nu s-a mărginit numai la consultarea arhivelor, a amintirilor edite, a cărţilor de istorie sau a publicaţiilor de epocă, ci, atunci cînd a fost cazul, a stat de vorbă şi cu supravieţuitori ai interbelicului, care i-au cunoscut direct pe cîţiva dintre avocaţii sus-pomeniţi. Nu avem de-a face, pe ansamblu, cu nişte micromonografii propriu-zise, ci cu o suită de profiluri-document din care nu lipseşte (ba, din contra) elementul anecdotic definitoriu. Ceea ce pare să-şi fi propus Vasile Nistor e ilustrarea unor tipuri şi a unor stiluri avocăţeşti exemplare, cu jalonarea corespunzătoare a principalelor momente din activitatea lor, a felului cum şi-au conceput profesiunea, dar şi cu reliefarea modului în care au fost văzuţi – ca avocaţi – de către contemporani.

Îi datorăm lui Bedros Horasangian salvarea de la uitare şi punerea în circulaţie a acestei cărţi speciale, pentru a căreiu tipărire s-a luptat, efectiv, după moartea lui Vasile Nistor şi, mai apoi, a soţiei acestuia. Trebuie spus că autorul Sălii de aşteptare l-a cunoscut pe venerabilul domn Nistor încă din adolescenţă, la începutul anilor `60… Tot lui îi datorăm prezenţa, în sumar, a lui Hurmuz Aznavorian, absent în prima versiune a volumului. Textul în speţă a apărut în anii ’90 într-un număr al anuarului ANI, serie nouă. Ce-i drept, figura ilustrului avocat născut în 1888 la Trapezunt, refugiat în 1906 la Constanţa şi mort, în 1961, într-o închisoare comunistă, a mai făcut obiectul unor recuperări recente, consemnate şi comentate inclusiv în paginile revistei Ararat. Prezenţa sa în această serie prestigioasă este, oricum, cît se poate de firească. Atît Aznavorian, cît şi ceilalţi avocaţi din sumar, au marcat, efectiv, istoria modernă a baroului autohton prin pledoariile lor la bară, unii dintre ei făcînd chiar şcoală şi lăsînd în urmă contribuţii decisive de teorie a dreptului. Este cît se poate de avenită, în context, citarea unei afirmaţii a lui Petre Pandrea de către Gheorghe Florea, afirmaţie potrivit căreia „Avocaţii sunt sarea şi piperul libertăţii într-o ţară”.

În finalul cărţii sunt incluse, ca bonus, două frumoase texte evocatoare, avînd drept obiect figura celui care a fost Vasile Nistor. Primul dintre ele (Destinul unui avocat) este semnat de Bedros Horasangian, iar al doilea (Amintiri cu Vasile Nistor), poartă semnătura unui alt prozator contemporan important, Bujor Nedelcovici (de asemenea, avocat „la bază”).

Mari avocaţi ai României este o apariţie semnificativă, de care era nevoie. Ea s-ar cere, probabil, aprofundată prin noi contribuţii, dar, şi aşa cum se prezintă, oferă o lectură edificatoare şi mai multe subiecte de reflecţie pe marginea rolului personalităţilor avocaturii în construirea unei societăţi – iar nu doar a unui stat – de drept.

Cristina MANUK

  •  
  •