Mihai Stepan Cazazian

Hramul bisericii armeneşti „Solomon” din Gherla

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

400_1337662497_01_IMG_5494
Una din cele mai mari comunităţi armeneşti din ţara noastră, cea de la Gherla (vechiul Armenopolis) a trăit momente sărbătoreşti. Hramul Bisericii Armeneşti „Solomon” i-a adunat din nou pe credincioşi, unii venind chiar şi din alte localităţi, inclusiv din Cluj-Napoca. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul paroh Szakács Endre, iar Cuvîntul Domnului a fost rostit de preotul Parohiei Romano-Catolice din comuna Cojocna, Keresztes Oliver. Cu această ocazie a cîntat corul Catedralei Armeneşti din Gherla condus de Molnár Anna, cîteva piese fiind interpretate în limba armeană (de fapt şi slujba a fost în ritul armean).

Biserica „Solomon” din municipiul Gherla a fost ctitorită de fraţii Şimaian şi a fost construită între anii 1723-1724. Turnul a fost terminat în anul 1729. Congregaţia Sfînta Ana, înfiinţată în 1729 pentru femeile armene evlavioase, în 1732 a construit o capelă pe partea dreaptă a bisericii. La început capela avea intrare separată, mai apoi s-a deschis o intrare dinspre lăcaşul de cult. În capelă s-a aşezat un altar dedicat Sfinţilor Ana şi Ioachim. După renovările din 1751, 1797, 1841, pe vremea protopopului canonic Bárány Lukács, în 1899 a avut loc o restaurare mai amplă. Cu această ocazie, în partea opusă a capelei Sfînta Ana s-a ridicat o capelă dedicată Sfîntului Grigore Luminătorul. S-au înlocuit vechile altare şi Szirmai Antal a executat şi picturile murale ale bolţilor. Restaurări mai recente au avut loc în 1960 şi în 1992, acestea fiind consemnate pe plăcile de marmură amplasate în interiorul bisericii. An de an, alături de Catedrala Armenească din centrul oraşului, biserica „Solomon” este vizitată de sute de turişti din întreaga lume.

SZ.Cs.

http://ziarulfaclia.ro

  •  
  •