Mihai Stepan Cazazian

Hramul Bisericii Armene “Sf.Ioan Botezătorul”Pitești

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

1536630_576187069139488_2138632179_n

Duminică, 19 ianuarie 2014, am sărbătorit la Pitești Hramul Bisericii Armene “Sf.Ioan Botezătorul” de la a cărei târnosire s-au împlinit 161 de ani. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Prea Sfinţia Sa Episcopul Datev Hagopian În­tîistătătorul Eparhiei Armenilor din Ro­mânia  împreună cu PreotulVicar Ezras Bogdan și Preotul Paroh Hetum Tarverdyan.  Vocile de aur ale doamnelor din corul bisericii: Victoria Mikaelyan (București), Armine Hachatryan și Luiza Benlian (Constanța) și nu în ultimul rând cea a diaconului Karen Bulutyan au completat-o pe cea a Sfinților Părinți și au transformat liturghia într-o revelație divină.

 

Tinerii din Parohia Pitești au întâmpinat oaspeții cu pâine și sare. Ne-au onorat cu prezența invitați de suflet, prieteni și rude din București, Constanța și evident, din Pitești. Printre ei s-au numărat domnul Senator  Varujan Vosganian, domnul Deputat Varujan Pambuccian și Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, domnul Florin Tecău.

Cu mare bucurie în suflet trebuie să vă mărturisesc că în biserică a fost o atmosferă “caldă” la propriu, ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare termică.

După săvârșirea liturghiei, toată lumea a fost poftită la madagh, la unul din restaurantele din Centrul Vechi al Piteștiului unde s-au servit preparate cu carne de văcuță, pilaf, vin roșu și o aburindă cafea “armenească”.

 Araxy Negoșanu

Parohia Bisericii “Sf.Ioan Botezătorul”  

1544465_576187219139473_646791757_n

1546005_576187252472803_227790681_n

  •  
  •