Redactor

Hillary Clinton a vizitat Monumentul de la Dzidzernagapert

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Secretarul de stat Hillary Clinton, a vizitat luni, 5 iulie, monumentul memorial al Genocidului Armean de la Dzidzernagapert, şi a depus o coroană la flacăra veşnică; acest eveniment a fost descris de Ambasada Statelor Unite ale Americii ca o „vizită privată”. Dna Clinton nu a făcut nici o declaraţie publică.

Comitetul Naţional Armean din SUA a criticat-o imediat  pe dna Clinton că nu a folosit această ocazie pentru a recunoaşte Genocidul sau pentru a semnala  „o schimbare, o îndepărtare faţă de politica administraţiei Obama-Biden de complicitate cu guvernul turc în ceea ce priveşte negarea acestei crime împotriva umanităţii.”

„Aşa cum am spus de câteva ori în declaraţiile noastre publice făcute în zilele anterioare vizitei secretarului de stat Hillary Clinton în Armenia, vizita sa la Monumentul Memorial al Genocidului însemnă foarte mult pentru armenii din America şi ar putea reprezenta chiar un semn de îndepărtare faţă de politica de complicitate a administraţiei Obama în campania Turciei de a nega Genocidul, o politică lipsită de moralitate,” declară directorul executiv al Comitetului Naţional Armean din SUA, Aram Hamparian.

„Dacă luăm în calcul caracterul secret al acestei vizite şi absenţa unor declaraţii publice – precum şi lipsa unei declaraţii oficiale prin care secretarul de stat să recunoască Genocidul – putem spune acum, cu tristeţe, că vizita, deşi oarecum importantă, nu a reprezentat o mişcare clară din partea Statelor Unite ale Americii către o condamnare şi o comemorare a acestei crime. Această vizită a fost în mod clar o oportunitate ratată atât pentru secretarul de stat cât si pentru SUA,” a adăugat Hamparian.

În timpul vizitei la Monumentul Memorial, directorul Muzeului şi Institutului Genocidului Armean, Hayk Demoyan, a prezentat istoria construcţiei Monumentului, a vorbit despre Genocid şi despre ajutorul umanitar pe care guvernul Statelor Unite şi poporul american l-a dat victimelor Genocidului.

Hillary Clinton a pus întrebări cu privire la mormintele luptătorilor pentru libertate din Karabagh, care au fost îngropaţi la Dzidzernagapert şi astfel i s-a explicat că poporul armean consideră războiul din Karabagh o continuare a Genocidului Armean.

Demoian i-a dăruit dnei Clinton şi delegaţiei acesteia o medalie istorică, creată la începutul anilor ’20 de American Near East Relief Committee (Comitetul American de Ajutorare a Orientului Apropiat) pentru a răsplăti angajaţii organizaţiei pentru munca depusă în orfelinatele din Armenia şi din Orientul Mijlociu. De asemenea dnei Clinton i-a fost făcută cadou şi o poză care înfăţişează orfani armeni în orfelinatul american din Alexandropol (Gumri de astăzi). Copiii din fotografie sunt aşezaţi în aşa fel încât formează propoziţia: „ America, we thank you,” (America, îţi mulţumim).

Vizita secretarului de stat la Monumentul Memorial a fost învăluită în secret şi nu i   s-a permis presei locale să transmită în direct de la faţa locului. După vizita sa la Monumentul Memorial, secretatul de stat Hillary Clinton a avut o întâlnire cu reprezentanţii societăţii civile şi cu reprezentanţii presei însă nu a dat nici o declaraţie oficială şi nici nu a răspuns la întrebări din partea participanţilor.

Pe vremea când candida la preşedinţie, secretarul de stat Hillary Clinton a fost foarte deschisă cu privire la recunoaşterea Genocidului Armean de către Statele Unite. Într-o declaraţie din data de 24 ianuarie 2008, Hillary Clinton spunea: „ Eu cred că faptele îngrozitoare  pe care Imperiul Otoman le-a săvârşit împotriva armenilor reprezintă un caz clar de genocid… Moralitatea noastră şi credinţa naţiunii noastre în drepturile omului ne îndeamnă să ne asigurăm că Genocidul Armean va fi recunoscut de Congres şi de Preşedintele Statelor Unite.”

dupa Asbarez.com

  •  
  •  

One Response to Hillary Clinton a vizitat Monumentul de la Dzidzernagapert