Mihai Stepan Cazazian

Hagop Garabedian un constructor armean de baraje

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

      HagopPortrait

De când am terminat facultatea de energetică, in urmă cu 40 de ani,  m-am aflat tot timpul în mijlocul celor ce au realizat Sistemul Energetic Naţional  prin construcţia de hidro şi termocentrale, reţele electrice, sau centrala nucleară. Armenii or fi participat şi ei la acest lucru? Cunosc câteva persoane de origine armeană care şi-au adus aportul la aceste importante investiţii. Credeam ca îi ştiu pe toţi. Uite că m-am înşelat. Recent un prieten constructor, domnul ing. Dan Bădescu, mi-a atras atenţia asupra unui armean despre care nu ştiam nimic. Cum pe 3 martie armeanul nostru înplineşte o vârstă venerabilă m-am gândit să vă împărtăşesc câte ceva   din activitatea acestui constructor armean.  Este vorba despre domnul Hagop Garabedian. Domnul Hagop Garabedian a copilărit şi învăţat la Cernavodă, unde tatăl său avea o prăvălie de manufactură. Între 1944 şi 1948 a urmat cursurile liceale la colegiul Mihai Viteazu din Bucureşti. A urmat, apoi, între 1948 şi 1952, cursurile şcolii tehnice de lucrări hidraulice din Constanţa. A absolvit în primii 10 din 200 de elevi. Din păcate datorită originii “nesănătoase” nu a putut urma cursurile unei universităţi. În aceste condiţii a lucrat ca tehnician la celebrul canal Dunăre-Marea Neagră până când au fost oprite lucrările.

Prin 1953 Hagop Garabedian se afla pe cel mai mare şantier al României, hidrocentrala de la Bicaz, cunoscută de cei mai în vârstă sub numele de “V.I.Lenin”, astăzi primind numele corect de hidrocentrala „Dimitrie Leonida”, după numele inginerului care a avut ideea construirii hidrocentralei.

Bicazul a fost denumit, pe buna dreptate ,„şcoala hidroenergeticii româneşti”.

Să lucrezi la Bicaz era un titlu de onoare. Hagop  Garabedian era maistru de cofraje şi armături ( cea mai înaltă calificare a unui maistru constructor), era responsabilul halei de cofraje şi armături de la acest baraj. Avea deasupra sa doar conducerea şantierului. Din 1955 până în 1960 a fost responsabilul sectorului excavaţie, cofrare şi turnare  beton pe malul drept al barajului.

IMG_5291

Ca să vă daţi seama de amploarea acestei hidrocentrale este cazul să prezentăm câteva date tehnice. Barajul de la Bicaz (cel mai mare baraj din ţară pe râurile interioare) este un baraj de beton de greutate, cu un volum de 1.650.000 m3 de beton. Barajul Bicaz are o înălţime constructivă de 127 m şi o lungime la coronament de 435  m. Barajul Bicaz (Izvorul Muntelui) a fost, la momentul finalizării, cel mai mare baraj din ţară şi al 4-lea din Europa între construcţiile de acelaşi gen. Lacul Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz) are o suprafaţă de 33 kmp. Lungimea lacului este de 35 km, iar lăţimea variază între 200 şi 2000 m, volumul maxim fiind de 1250 miliarde mc. Centrala hidroelectrică „Dimitrie Leonida” se află amplasată la o distanţă de aproximativ 15 km de baraj,în localitatea Stejaru, având 4 grupuri energetic de 27,5 MW şi 2 grupuri de 50 MW.

Puteţi urmări un vechi filmuleţ despre realizarea hidrocentralei pe: http://www.youtube.com/watch?v=pqLeN6xvW_0

 

După devierea apelor din 1957  a început practic betonarea propriu-zisă, în zona centrală s-a betonat până la 1 august 1959 cele patru galerii de fund provizorii prin care a fost din nou deviată Bistriţa, în acest fel fiind deschis frontul de betonare de la un mal la celălalt. În perioada 1959-1960 se betona cu 3 macarale funicular până la 60.000 m3 beton  pe lună. O lamela standard din centrul barajului, de 15/15/2m adică de un volum de 450 m3 se betona în mai puţin de două ore ! S-au atins şi 70.000 m3 pe lună, iar în cursul anului 1959 s-au betonat 654.000 m3 de beton.

Şi cum toate cofrajele erau pe vremea aceea din lemn, era o performanţă cu totul deosebită să asiguri cofrajele la un asemenea ritm de betonare. De aceea, Hagop era unul din tehnicienii cei mai cunoscuţi şi respectaţi de la şantierul barajului Bicaz. Se câştigau bani buni pe aceea vreme astfel că în 1957 după ce i s-a acordat pentru munca deosebită depusă o primă a devenit fericitul posesor al unei motociclete Jawa de 125 cm3. Era lucru mare să ai o motocicletă în acele timpuri. Uite că un armean a devenit unul din primii  posesori de motocicletă din ţară.  În timpul liber juca fotbal în echipa hidrocentralei din campionatul regional.

La 1 iulie 1960 au fost blocate galeriile provizorii cu batardouri metalice şi a început acumularea apelor în viitorul lac. (fac o paranteză, îmi amintesc că am asistat la această operaţiune şi am rămas surprins de numărul mare de lighene pe care le deţineau locuitorii oraşului Bicaz. Ce credeţi că făceau cu ele ? Cum pe albia Bistriţei nu mai era apă, peştii rămăseseră în ochiurile de apa şi locuitorii îi capturau cu ligheanul).  Betonarea barajului Bicaz s-a terminat practic la sfârşitul anului 1960.

 

Romania începuse prin anii 1960 un vast program de investiţii în domeniul energetic. Aşa că domnul Hagop Garabedian a fost selectat printre tehnicienii care au plecat pe alte meleaguri şi anume pe Argeş pentru construirea hidrocentralei de la Vidraru. Acest lucru se întâmpla în martie 1961. Domnul Hagop a fost însoţit, printre alţii, de bunii săi  prieteni inginerii Gheorghe Zaharia şi Dan Bădescu, gospodarul Matei ( pentru cei mai puţin familiarizaţi cu activitatea de pe şantiere precizez că funcţia de gospodar era foarte importantă, acesta răspunzând de  cazarea , masa, etc. a personalului de pe şantier).

Să prezentăm câteva date şi despre hidrocentrala de la Vidraru. Barajul Vidraru este un baraj din beton cu dublă curbură, având înălţimea de 166,6 m şi lungimea la coronament de 307 m. Pentru realizarea barajului au fost necesari 480.000 mc de beton. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, o suprafaţă de 870 ha şi o lungime de 14 km. În centrala subterană, amplasată la 104 m sub nivelul albiei râului Argeş, se află cele 4 grupuri energetice de câte 55 MW. Centrala subterană de la Corbeni este adevăratul “templu“ al amenajării. Într-o cavernă având dimensiunile H=31,70 metri, L=67,80 metri şi l=16,70 metri, amplasată la 104 metri sub nivelul albiei râului Argeş, se află sala maşinilor şi transformatoarele de înaltă tensiune. Pentru a ajunge la cele patru grupuri energetice, trebuie  străbătuţi cei 104 metri ai puţului vertical de 7,20 metri diametru, pe unde a fost introdus tot echipamentul centralei şi apoi cei 132 metri ai unei galerii de acces orizontale cu secţiunea de 33 metri pătraţi. (Pentru că platforma uzinei se află la baza unui deal stâncos, caverna centralei are deasupra sa peste 300 metri de stânca !)

Hagop a fost repartizat pe şantierul Centralei Subterane de la Corbeni. A lucrat la excavarea  şi betonarea puţului de echipament greu şi la  excavarea galeriei de acces în centrală.  Din păcate domnul Hagop Garabedian nu a asistat la punerea în funcţiune a centralei întrucât a plecat din România, în octombrie 1962. S-a stabilit iniţial în Liban şi apoi definitiv în Statele Unite ale Americii unde a continuat să lucreze în proiectare până în 2008 când s-a pensionat.

În 1967 s-a căsătorit  cu, Angela, o armeancă născută în România. Au doi copii Annie şi Richard Aram  şi doi nepoţi Ashley şi George.
Locuiesc în Bayside New-York City şi sunt membri ai bisericii armene ‘Surp Sarkis’.

Fire deschisa şi prietenoasă Hagop a avut prieteni români foarte buni. Norel Dragu (fost director general al Trustului Energoconstructia, din nefericire dispărut dintre noi) şi Dan Badescu iau fost  prieteni apropiaţi. La Argeş, cei trei, au constituit o « echipă » specială, munceau pe rupte şi la sfârşit de săptămână se distrau dansând. Hagop dădea tonul cu strigătul său de luptă : “vână, mamă!”.  Şeful brigăzii de dulgheri cu care lucra la Arges, Ferentz Barta, îi era prieten credincios, odată pe lună dormea la uşa lui Hagop după ce acesta lua leafa !  Hagop fiind mic de statură, avea la Bicaz o « gardă de corp» formată din  fraţii Cojocaru, doi dulgheri de doi metri înălţime, de i se dusese vestea !

Şi ca să vedeţi că un astfel de om nu se uită uşor, merită să relatăm că prin 2003 domnul Hagop vine în vizită în România şi merge cu domnul ing. Mircea Georgescu (un alt mare constructor) la hidrocentrala Vidraru, la Centrala Subterană. Când să coboare în centrală, la liftul puţului de echipament greu, îl întreabă pe liftier : « n-a lucrat aici şi maistrul Garabedian ? », « Nu, aici a lucrat domnul Hagop » i-a răspuns liftierul, un mecanic din Aref (localitate din imediata apropiere a hidrocentralei), care lucrase cu Hagop cu 42 de ani în urmă. Emoţiile l-au cuprins pe armeanul nostru.

Domnul ing. Dan Bădescu consideră că Hagop Garabedian a fost de departe cel mai bun maistru constructor pe care l-a întâlnit în lunga sa activitate. În afară de pregătirea sa profesională, era foarte serios, muncitor şi deosebit de apropiat de muncitorii cu care lucra.

Toată consideraţia pentru un astfel de om! Cine ştie poate voi avea şi eu ocazia să-l cunosc personal la o noua revenire în România. Mulţumesc pentru datele puse la dispoziţie de domnul ing. Dan Bădescu. Să tot ai astfel de prieteni.

Ing. Gabriel Antonie Lazarovici

 

 

  •  
  •