Eduard Antonian

Hagop Djololian SIRUNI 6 aprilie 1890- 7 aprilie 1973

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

S-a născut în casa armeanului Arakel, în oraşul Adabazar din Imperiul Otoman. Urmează liceul armean „Ghetronagan” şi apoi va studia dreptul finalizat în 1914 la Constantinopole. În paralel studiază istoria şi literatura ca autodidact. În urma articolelor sale publicate în ziarul „Azadamard” este remarcat de poetul martir Daniel Varujan, care îl va coopta pentru publicarea Almanahului de Literatură şi Artă „Navasard”. În timpul Genocidului, în 1915 este arestat de autorităţile turce. Reuşeşte cumva să evadeze şi va trăi ascuns patru ani. Făcea parte din Partidul Naţionalist Armean Daşnak. După război, până în 1921 a fost Secretar General al Casei Culturale Armene din Istanbul. În urma unei vizite în România se întâlneşte cu marele istoric Nicolae Iorga, care fascinat de personalitatea lui Siruni îl convinge să se mute aici definitiv. La Bucureşti ani la rând Siruni a avut o activitatea prolifică dedicându-se studiilor de armenologie. A fost Secretar General al Eparhiei Armene, a lucrat la Arhivele Statului, a predat „Cultură şi Civilizaţie Islamică” ca lector la Institutul de Studii Sud-Est Europene. A scris sute de articole şi studii de specialitate, de la arta covoarelor armeneşti sau tradiţii şi obiceiuri până la paleografie sau istorie a economiei. A editat şi condus revista „Navasard”, „Araz”, a editat anuarele de cultură armeană „ANI”, a tradus poeziile lui Eminescu în limba armeană. A colaborat strâns cu Nicolae Iorga de care l-a legat o prietenie adevărată.

În decembrie 1944 este arestat de către ruşi şi deportat împreună cu un grup de intelectuali armeni în Siberia, învinuiţi fiind că au colaborat cu naziştii împotriva URSS în timpul râzboiului. A fost o pagină neagră şi controversată în istoria comunităţii armene din România. În urma a numeroase intervenţii este eliberat şi stabilit cu domiciliu forţat la Erevan, în RSS Armeană, unde lucrează ca cercetător la Institutul Manuscriselor Madenataran. Abia în 1955 se reîntoarce în România, bolnav (îşi pierduse şi vederea la unui din ochi), dar deloc descurajat. Îşi continuă studiile cu o forţă uimitoare. Activează şi studiază la Muzeul Militar, la Arhivele Statului, la Muzeul de Istorie al Bucureştiului. Studiază documente, inscripţii, scrie enorm despre armeni şi români, descifrează izvoare armeneşti, turceşti sau occidentale despre români sau despre istoria, cultura şi civilizaţia armenilor. În ultimii ani de viaţă, deşi foarte bolnav şi aproape orb contribuie la redactarea anuarului „Studia et Acta Orientalia” al Societăţii de Orientalistică din România al cărei fondator şi preşedinte de onoare a fost.

Se stinge din viaţă la o vârstă înaintată, când faima sa depăşise demult graniţele tării. Fără a exagera putem afirma că H. Dj. Siruni a fost un erudit, un savant şi una dintre cele mai mari personalităţi ale Diasporei Armene, care a lăsat în urma sa o adevărată moştenire, un mic patrimoniu cultural armenesc.

 

 

  •  
  •