Mihai Stepan Cazazian

HAGIGADAR / Programul manifestărilor cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

hagigadar

 

Anul acesta  Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătorit, conform calendarului Bisericii Apostolice Armene, în ziua de Duminică,16 august.

Maica Domnului este identitatea cea mai importantă în ceata sfinților și îngerilor, demnitate la care a ajuns cu ajutorul chemării divine, dar și prin transformarea întregii sale ființe în izvor de sfințenie, de inegalabilă milă, de îngerească cinste, în care s-a sălășluit Dumnezeu prin persoana Mântuitorului lumii, a Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos. După o viață zbuciumată și a numeroaselor dureri, pătrunsă în întreaga ființă de sabia anunțată prin proorocia bătrânului Simion, Maica lui Dumnezeu trăiește și bucuria legată de învierea Mântuitorului pe care L-a văzut preaslavit (Ioan 20;19). Sfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoare își petrece restul zilelor în casa Apostolului Ioan, Apostolul cel iubit, până în clipa sfarșitului ei pământesc când, într-o zi de august, i s-a stins lumina vieții vremelnice, plecând spre a-și primi binemeritata plată pe măsura faptelor ei și a vieții cu adevărat  cerești. S-a stins rostindu-și ultima rugăciune: ”Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu!”.

Praznicul acestei zile nu este doar cinstirea Adormirii Maicii Domnului, ci și prilej de răscolire a sufletelor creștinilor dornici de a-și îndrepta rugăciunile către Sfânta Fecioară, către protectoarea văduvelor și a orfanilor, nădejdea celor nedreptățiți, salvarea celor deznădăjduiți, Maica noastră a tuturor creștinilor, Potirul pământesc în care s-a sălășluit Mântuitorul Iisus Hristos și din care îndrăznim și noi să primim trupul și sângele Domnului.

Mai multe biserici din Eparhia noastră au hramul în ziua acestui minunat Praznic, dar încă o dată pașii  tuturor  credincioșilor  armeni  se îndreaptă către Mănastirea Hagigadar, spre  biserica închinată  Sfintei Născătoare de Dumnezeu implinitoare a dorințelor celor  care cu credință merg spre locașul cel sfânt pentru a se ruga Multmilostivei Fecioare.

Adresăm tuturor credincioșilor Eparhiei noastre, precum și tuturor creștinilor dornici de milostivirea sfintei Născătoare de Dumnezeu, chemarea de a veni la Mănăstirea Hagigadar  oricând, dar mai ales în ziua acestui praznic.

Programul liturgic al hramului va fi precedat de câteva evenimente ce se vor desfășura în bisericile armene din nordul Moldovei, cu participarea PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.

Prezentam spre știința celor interesați și dornici de a participa  programul acestor evenimente, precum și programul liturgic prilejuit de marele praznic.

Vineri, 14 august

Ora 15.00 – PS Episcop Datev Hagopian vizitează Biserica Armeana din Roman;

Ora 16.00 – Sfințirea și inaugurarea sediului Filialei UAR Roman;

Ora 17.30 – PS Episcop Datev Hagopian vizitează Institutul  Romano-Catolic  Franciscan din Roman;

Ora 18.30 – PS Episcop Datev Hagopian se întâlnește cu IPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului;

Ora 19.30 – Cina festiva.

În aceeași seară  Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România se va îndrepta spre Mănăstirea Hagigadar unde, în prezența soborului preoțesc,va așeza pe Sfântul Altar racla cu părticele din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, adusă de la Catedrala Episcopală din București   în mod special pentru aceasta sărbătoare. Sfintele moaște vor ramâne acolo spre cinstire și închinăciune pe toată durata desfășurării programului liturgic.

Sâmbătă, 15 august

Ora 10.30 – Sfintirea Capelei Buna Vestire aflată în Cimitirul armean din Botoșani, după finalizarea lucrarilor de restaurare prin binefacerea doamnei Emanuela Cocotă;

Ora 12.30 – Agapă împreună cu membrii comunității armene din Botoșani și ceilalți invitați;

Ora 16.00 – Sfințirea unei cruci de piatra (khacikar) ridicată pe locul vechiului cimitir armenesc din Suceava, în incinta Bisericii Sf. Simeon;

Ora 18.00 – Începutul programului liturgic

Slujba Vecerniei la Biserica Sfânta Cruce din Suceava, urmată de sfințirea sării și a madagh-ului.

Vernisajul Expoziției 190 de ani de la deschiderea Şcolii armene, închinată Sfântului Grigore Iluminătorul, din curtea Bisericii Sf. Cruce.

Ora  20.00 : Sala Colegiului Național “Ștefan cel Mare”  – Vizionarea Filmului  documentar HAGIGADAR de Izabela Bostan Kevorkian și Florin Kevorkian

Duminică, 16 august

Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Ora 10.30 – Sfânta Liturghie în Biserica Mănăstirii Hagigadar,urmată de sfințirea strugurilor. Slujbele vor fi săvârșite de către Întâistătătorul Arhiepiscopiei, PS Episcop Datev Hagopian, cu participarea preoților Eparhiei.

Luni, 17 august

Ora 10.00 – Slujba de pomenire a morților la Mănăstirea Zamca.

Programul liturgic se încheie cu  binecuvântarea pelerinilor și rostirea rugăciunii de călătorie pentru cei  care se îndreaptă spre casele lor.

Biroul de presa al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România

  •  
  •  

One Response to HAGIGADAR / Programul manifestărilor cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului