Mihai Stepan Cazazian

GRĂDINARUL DE LA SARDARAPAT

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
lWuT5oZDYi74ErZG8yw9OT63ne6x9NiLSQkqYY_HgP8fYqdzMIkOB53o6_274UCrg8djCM3PyUYfyFmCx73XCw1
O vie de struguri e pusă,
Alături de monumentul peren
Și boabele ei generoase
Se coc pe mănosul teren.
Grădinarul , albit de ani, trudește
Fără cântec, ars de soare, tăcut,
Fiecare ciorchine îi amintește
De fiul său care în Arțakh a căzut.
Douăsprezece clopote răsună
Un vechi cântec de luptă uitat
Grădinarul gârbovit tot adună
Ciorchinii ca sângele închegat.
Poate el, atunci, în tinerețe
Chiar aici, pe-acest deal a luptat,
Dorm  frații lui de fapte mărețe
Sub acest monument înâlțat
Un război i-a răpit camarazii,
Alt război fiul i l-a luat,
S-au ridicat alți viteji precum brazii
Știu să lupte și ei ne-nfricat.
El e singur acuma pe lume
Viața lui este acum acest pământ
Și-ar dori ca fiece boabă
Să fie un ostaș înviat din mormânt.
Câteodată se uită în zare
Peste blestematul hotar
Și atunci uneori i se pare
Că aude zvon de luptă iar.
Ca atunci, în urechi îi răsună
Porunca lui Pirumian
Și urnit de-o voință nebună
Torentul regimentului armean.
Și acum își mai amintește
Fața uimitului dușman
Ce fugea acum iepurește
De puhoiul monolitului armean
Au fost lupte, și nu degeaba
Se tot povestește și-acum:
Când armeanul se duce la luptă
El preface dușmanul în scrum.
Toate astea au fost odinioară,
Timpul peste toate s-a scurs
El de strugurii lui îngrijește
Restul în suflet rămâne ascuns…
Iată vin acești tineri acuma
Să admire acest monument
Ei văd piatră, tufișuri și soare,
Ei nu văd acel regiment.
E sub brazde acuma desigur
Nu se vede cu ochii acum
De-ar simți însă ei armenește
Le-ar vedea umbrele pe drum
Ar simți cum în aer plutește
Spiritul lor brav de viteji
Cum pe toți îi însuflețește
Chemându-i să fie veșnic treji.
Și bătrânul ia blidul cu struguri
Întinzându-l spre cei ce străbat
Vrând parcă să-mpărtășească
Spiritul lui Sardarabad.
AR. SAYAN
07. 2004

  •  
  •