Szekely Csaba

GHERLA / Sărbătoarea armenească a Sfântului Grigore Luminătorul

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

An de an, la începutul verii, în urbea de pe Someş are loc tradiţionala sărbătoare „Sfântul Grigore Luminătorul”, când oraşul transilvan „fierbe” de oaspeți.

Sâmbătă la amiază, în frumoasa biserică din Piaţa Libertăţii au fost prezenți sute de creştini.  Pe lângă membrii comunităţii armenești locale, au fost prezenţi armeni din Cluj-Napoca, Bucureşti, Bacău, Constanţa, Piteşti, Suceava, Gheorgheni, Dumbrăveni, Sighetu Marmaţiei, Câmpia Turzii, Frumoasa şi din alte localităţi ale ţării, dar şi oaspeţi din Ungaria. Ca de obicei au onorat întâlnirea de la Gherla Episcopul Bisericii Armene din România, P.S. Datev Agopian, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vákár István, preşedintele sucursalei Cluj-Napoca a U.A.R., Sebesi Karen Attila, primarul Ioan Neselean şi alte oficialităţi locale şi din ţară.

Înainte de obişnuita Liturghie, Arhiepiscopul Romano-Catolic de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György a salutat credincioşii aflaţi în biserică. Slujba a fost oficiată de preotul paroh al Catedralei Armeano-Catolice din localitate, Msgr. Szakács Endre, predica fiind susţinută de S.E.R Mons. Miquel Maury Buendia, Nuncial Papal, Ambasadorul Vaticanului la Bucureşti. În fruntea unui sobor de preoţi s-a aflat Arhiepiscopul Romano-Catolic de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György. În timpul liturghiei a cântat corul bisericii, la orgă fiind acompaniat de Molnár Árpád, toate piesele muzicale fiind interpretate în limba armeană. A cântat solo solista de operă Török Szilvia, un moment înălţător al slujbei.

 

La sfârşitul slujbei preotul paroh, Msgr. Szakács Endre a mulţumit tuturor participanţilor pentru prezenţa la această mare sărbătoare și a adus laude corului bisericii, care şi de această dată a fost la înălţime.

După-amiază  a avut loc masa festivă cu specialităţile armeneşti locale, între care ciorba de urechiușe. La sediul clubului U.A.R. s-au desfăşurat două manifestări culturale, o conferinţa dedicată ilustrului armean gherlean, Szongott Kristóf şi vernisajul expoziţiei de artă fotografică din Armenia din colecţia artistului Puskás Barna.

Manifestările organizate cu ocazia sărbătorii s-au încheiat cu un concert de muzică de cameră, susţinut de Cvartetul de coarde „Tiberius” la Catedrala Armeano-Catolică.

Szekely Csaba

gherla.info

 

  •  
  •  

One Response to GHERLA / Sărbătoarea armenească a Sfântului Grigore Luminătorul