Redactor

Genocidul armean – o tragedie de neuitat

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


Sociolog si istoric, Taner Akcam, náscut ín Turcia, in anul 1953, este autorul unei importante lucrári, apárutá recent si in limba románá , la Editura Ararat/ Zamca, cu sprijinul Uniunii Armenilor din Románia “ Un act rusinos, genocidul armean si problema responsabilitatii turce“.
Cunoscut ca dizident, in trecut, in Turcia, autorul a obtinut doctoratul la Hanovra, fiind astázi profesor la Clark University din SUA. Obiectivitatea autorului nu poate fi pusá la indoialá , ca si probitatea stiintificá. Din pácate, nici astázi autoritátile turce nu recunosc si nu-si asumá trecutul legat de marele masacru antiarmean din 1915. Astfel se explicá si titlul ales de autor, fárá ca el sá aducá o acuzá poporului turc. Este vorba de fanatism politic. Negationismul care este cunoscut si in cazul Holocaustului, Gulagului nu aduce decát prejudicii omenirii aflate intr-o perioadá cu destule conflicte interetnice pe intreg mapamondul. In anul 2007 jurnalistul Hrant Dink a fost fost asasinat la Istanbul chiar in fata redactiei ziarului pe care il conducea, pentru adevárul pe care incerca sá-l dezváluie in fata opiniei publice turce. Taner Akcam a preluat stafeta de la martirul acelui journalist.
cartea sa este cunoscutá in numeroase tári.
Destrámarea Imperiului Otoman a implicat numeroase etnii aflate sub stápánire turcá timp de secole. Ele si-au pástrat traditiile culturale, religioase. In istoria veche a Armeniei, teritorii aflate astázi sub suzeranitate turcá au apartinut si au fost locuite de armeni. “Exemplul Islamic pluralist s-a bazat pe umilire, cát si`pe tolerantá “, afirmá autorul. Intoleranta religioasá s-a manifestat la mai toate etniile, oameni nevinovati au suferit datoritá numeroaselor rázboaie, rázmerite, pogromuri, de-a lungul istoriei. Congresul de la Berlin din 1878 a adus sperante si etniei armenilor, dar ele nu au fost finalizate. Armenii au inceput sá se organizeze, constiinta nationalá a reintrat in casele armenilor. Pentru acestia situatia era complicatá de politica duplicitará a Imperiului Rus si de miscarea de eliberare a kurzilor, care nu au nici azi o patrie. Diplomati, lideri politici din Europa, din Rusia si din Orient s-au preocupat de rezolvarea unor conflicte care degenerau adesea in masacre locale. Nici clasa politicá din Imperiul Otoman nu era unitá, dimpotrivá, reformismul isi fácea loc cu mare energie, ceea ce a si condus, dupá cum se stie, in final la prábusirea monarhiei. Nationalismul turc a luat forme mai agresive chiar decát in vremea sultanilor. Rázboaiele balcanice din 1913 au adus grele lovituri Imperiului otoman si sentimentelor nationale turce. Primele victim au fost grecii care au fost expulzati in masá din Imperiu. Apoi au urmat armenii. Acestia s-au opus purificárii etinice. Planul de masacrare a armenilor a fost elaborat incá din 1914. Conflictul militar
ruso- ottoman din cadrul general al Primului Rázboi Mondial s-a reflectat asupra situatiei armenilor din ambele teritorii – cel aflat sub Imperiul Rus si cel aflat in componta Imperiului otoman. O situatie asemánátoare au cunoscut-o románii din Ardeal in aceeasi perioadá.
In februarie 1915 au inceput deportárile armenilor din Cilicia. Dupá ce s-au folosit de armeni in lupta impotriva monarhie, Junii Turci au fácut o schimbare radicalá de atitudine cánd au ajuns la putere. Practic sultanul nu mai avea nici o influentá. Noii guvernanti au trecut la reprersialii. Armata a participat la genocid. Dupá rázboi, anchetele care au urmárit stabilirea vinovatilor au fost incomplete , iar multi martori au evitat sá viná cu dovezi, de teama unor rázbunári. In primavera anului 1915 au avut loc executíi, deportarea multor copii, femei, oameni lipsiti de aparare, sálbáticia jandarmilor, unor civili, ale unor cadre militare depásind inchipuirea unei minti normale.
Genocidul antiarmean s-a ridicat la sute de mii de morti, unii apreciazá páná la un million. Zadarnic unii armeni au incercat sá se converteascá la islamism. Marile puteri cunosteau situatia din rapoartele amánuntite ale diplomatilor, ale jurnalistilor. Dar pe primul plan ara Ráæboiul Mondial.
Un cunoscut apárátor al armenilor a fost Henry Morgenthau, diplomat american, de origine evreiascá. Abia in 1918 lucrurile s-a linistit, Imperiul dispárea, mortii nu mai avea cum sá protesteze,
vinovatii se acopoerea cu explicatii. Bisetrica Armeaná din Ierusalim si cea din Armenia caucazianá( fost teritoriu ocupat de rusi) au incercat á sustiná cauza celor in suferintá. După război au apárut alte chestiuni pe plan european, mondial, chestiunea armenilor a trecut din nou pe planul second.
Procesele care au fost initiate au avut in atentie un numár limitat de vinovati. Armenii mai au de
primit, cel putin sub aspect moral, o meritatá compensatie.
Cartea lui Taner Akcam este pliná de invátáminte cum se face si cum se scrie istoria. Ea a primit elogii in publicatii cunoscute precum “New York Times“, `The new Yorker“, din partea lui Stephen
Feinstein, directorul Centrului pentru Studii asupra Holocaustului si Genocidului, s.a.

Boris Marian

  •  
  •