Mihai Stepan Cazazian

GALAȚI / Succes pentru tînărul pianist Aram Niță

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Vineri la Galați a avut loc un concurs de interpretare pentru tinerii muzicieni. Printre cei prezenti a fost  si Aram ( Niță) armeanul nostru din Constanta. Un tanar frumos si liber care viseaza cu ochii deschisi la o cariera muzicala de exceptie. Recunosc nu l-am intalnit pe artist pâna acum si eram curios să vad dacă e asa cum spun cei care se pricep, că e talentat peste poate. Am intrat in sală pe furis pentru că tocmai ce incepuse recitalul lui. Am ramas mut. Copilul era una cu pianul, clapele îl ascultau docile iar sunetele umpleau sala de o vraja de poveste. M-am dezmeticit cu greu din emotie. Dar Aram continua sa fie acolo intr-o imbratisare fierbinte cu pianul, cu clapele ,cu notele, cu divinitatea. Apoi brusc s-a asternut linistea. Am inteles ca momentul fabulos luase sfârsit. Urma un alt concurent. Am facut apoi cunostintă cu adolescentul Aram. Am petrecut cateva ore impreuna cu el si cu bunicul grijuliu care il insotea. Am vizitat clubul UAR din Galati, Biserica Armeană si putin orasul. In asteptarea jurizarii evident. Am descoperit un copil destept, frumos care încă se descoperă. E normal. Are 15 ani. Am avut un dialog spumos , condimentat cu sfaturi și pilde ca între băieti. Aram e curat , neatins de viata reala in toată nebunia ei. I-am urat să rămâna la fel de pasionat de munca lui in tentativa de a deveni un mare artist. Cu sigurantă va izbuti . E tenace si talentat. E plin de har de la Dumnezeu. Aram e un armean din România de care suntem mândri. Să traiesti Aram ! A fost o încântare să te cunosc.

Eduart Kevorchian

  •  
  •