Redactor

FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – WILLIAM SAROYAN LA BUCUREŞTI (2)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            În episodul de azi, mă voi ocupa de evocarea celorlalte persoane din imaginea cu H.Dj. Siruni şi William Saroyan.

            Primul de sus, din stânga, era eminentul prof. dr. ERVANT SEROPIAN (1923-1985), primul titular al disciplinei de alergologie de la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Avea circa 350 de lucrări ştiinţifice, publicate în ţară şi în străinătate, fiind binecunoscut în lumea alergologilor de pretutindeni. Ca promotor avizat al alergologiei în România, în perioada 1972-1975, a fost vice-preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Astmologie, ulterior fiind şi membru în Comitetul Executiv al acesteia. Pe plan naţional, a fost preşedintele secţiei de imunologie clinică  şi alergologie din cadrul Uniuniii Societăţilor de Ştiinţe Medicale. Totodată, a fost membru al Societăţii Internaţionale de Medicină Internă şi al Academiei Europene de Alergologie. Se ştia încă din anii aceia că alergia era frecvent apanajul vârstelor tinere şi chiar adulte. Aşa se explică faptul că semnatara acestor rânduri a suferit de alergie la polen, începând din anul 1968, cu crize de rinită alergică, greu de suportat în lunile mai şi iunie ale fiecărui an. Regretatul prof. dr. E. Seropian s-a străduit cu mare efort să-mi atenueze aceste crize care s-au estompat treptat şi au dispărut doar odată cu înaintarea în vârstă. Propria sa fiică suferea de acelaşi fel de alergie şi nu reuşea să-i vină de hac în anii aceia. Din păcate, în momentul cutremurului din 1977, prof. dr. E. Seropian, fiind pe stradă, a fost martorul prăbuşirii blocului „Continental”, în care locuia, cu care prilej şi-a pierdut fiica, mama şi fosta sa soţie – arh. Hasmig Seropian. A fost o încercare peste care a trecut cu greu.      

Următoarea persoană din rândul de sus, este cel ce a  fost TIGRAN GRIGORIAN (1920-2007), un remarcabil intelectual al comunităţii armene din România. În tinereţe, a fost implicat în mişcarea obştească a comunităţii noastre, fiind preşedintele Organizaţiei de Tineret Armean şi, ulterior, o vreme, redactor-şef al săptămânalului „Nor Ghiank”, în paralel desăşurându-şi activitatea profesională curentă, ca licenţiat ASE şi excelent cunoscător al mai multor limbi de circulaţie internaţională, inclusiv armeana, lucrând în structuri diplomatice ale ţării. A fost un foarte bun armean, care spre sfârşitul vieții, trecând peste unele iniţiative concrete ale subsemnatei de traducere a istoriei poporului armean, a preluat ideea şi a conceput el însuşi volumul „Istoria şi cultura poporului armean”, lucrare apărută în 1993 la Editura Ştiinţifică şi răsplătită cu Premiul Academiei Române în 1995, la secţiunea „Istorie”. Istoria se scrie câteodată şi astfel!

            Următoarea persoană din şirul de sus al fotografiei a fost multstimatul prof. dr. KRIKOR PAMBUCCIAN (1915-1996), o personalitate în lumea anatomo-patologiei româneşti, specialitate pe care a imbrăţişat-o şi unul dintre cei trei copii ai săi (o fiică – medic stomatolog la Paris, şi încă un fiu – prof. univ. de matematică în Statele Unite şi membru de onoare al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Republica Armenia, pe lângă faptul că este şi un bun traducător de poezie românească). Pentru colegi şi foşti studenţi, ajunşi importante cadre didactice, prof. dr. Krikor Pambuccian a fost un model de dascăl şi de mentor de excepţie. Chiar şi după dispariţia sa, la dezvelirea, în 2010, a busturilor sale la Facultatea de Stomatologie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie”Carol Davila”, dar şi la Casa de Cultură Armeană „Victoria şi Hovsep” Dudian”, a fost evocat farmecul cursurilor sale de profesionist de înaltă clasă şi de erudit de mare valoare, adevărat exemplu pentru întregi generaţii de viitori medici. Dar prof. dr. K.Pambuccian a fost şi el un foarte bun armean, iubind deopotrivă Armenia, patria adoptivă, familia şi pacienţii. Să nu uităm că a fost, decenii la rând, vice-preşedinte al Consiliului Eparhial. Ca una care am fost, în mai multe rânduri pacienta sa, m-am bucurat de totala sa afecţiune, solicitudine şi prezenţă chiar la unele intervenţii chirurgicale, constituind un adevărat suport moral. Mi-am adus modesta contribuţie la organizarea evenimentului consacrat centenarului naşterii sale , publicând totodată in monografia pe care i-a consacrat-o fiul său mezin, prof. univ. Victor Pambuccian, precum şi semnând articolul intitulat „În loc de prefaţă – Omagiu unui ilustru contemporan”. Scriam atunci că prof. dr. K. Pambucian a fost „o figură legendară a noastră, care a traversat secolul al XX-lea, lăsând o amintire de neşters”.

            În sfârşit, ultimul din rândul de sus a fost jurnalistul TACVOR ŞIŞMANIAN (1923-2017), secretar general de redacţie la săptămânalul „Nor Ghiank”, ocupându-se mai mult de conţinutul politic al publicaţiei şi ţinea legătura cu autorităţile, inclusiv cu cenzura. La numai 64 de ani, s-a pensionat (avea un fiu – fost disident al regimului comunist, instalat la Paris şi devenit un poet prolific – Ara Alexandru Şişmanian). Curând după pensionare, s-a alăturat familiei surorii sale – Satenica Bostanian din Los Angeles. Revenea deseori în România şi ne întâlneam cu prietenul nostru comun, regretatul părinte arhimandrit dr. Zareh Baronian. Evocam cu toţii anii tinereţii şi ai vieţii armeneşti de odinioară din România, cu bune şi cu rele. Când sănătatea nu i-a mai permis să călătorească, familia l-a plasat într-un azil din L.A., dar ţinea mereu legătura telefonică cu noi, până ce a fost mutat într-un azil de bătrâni, unde nu dispunea de telefon. Ulterior, am aflat că s-a stins în singurătate. Trist!

            În sfârşit, cel de jos, de lângă William Saroyan  era ing. AŞOT ŞARAFIAN, dacă nu mă înşel director în Ministerul Construcţiilor de Maşini Grele, un bun specialist în domeniul său de activitate care a ocupat mereu funcţii de răspundere, dar era şi o prezenţă familiară în comunitatea noastră şi asistând la cele mai importante evenimente, cum a fost şi cel evocat.

            Sunt convinsă că prezenţa lui  William Saroyan la Bucureşti a fost realmente un eveniment de neuitat pentru toţi cei ce au avut privilegiul de a-i vorbi, de a-l saluta, de a se fotografia cu el atât la redacţia „Nor Ghiank”, cât şi în curtea Catedralei Apostolice Armene „Mihail şi Gavriil” din Bucureşti.

3 b)                                                                  Madeleine KARACAŞIAN

  •  
  •  

One Response to FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – WILLIAM SAROYAN LA BUCUREŞTI (2)

  1. Alice Pambuccian Grigorian August 3, 2020 at 11:51 am

    ce idee minunatà Madeleine, sà comentezi pozele !
    in tine avem o sursà inestimabilà de cunostiinte, o viziune istoricà si sentimentalà a comunitàtii nostre…
    voi mai trimite poze spre postare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *