Mihai Stepan Cazazian

FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – ÎN ANII DE ÎNCEPUT AI U.A.R.

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Cum în ultima vreme au fost marcate două sărbători preţioase pentru comunitatea noastră – centenarul înfiinţării Uniunii Armenilor din România, dar şi trei decenii de la reînfiinţarea acesteia, am ales din fototeca personală o imagine semnificativă din primii ani ai reluării activităţii. În ea sunt reunite câteva persoane cu intensă activitate în bunul mers al preocupărilor organizatorice, dar şi cultural-editoriale.

            Voi începe prezentarea celor din această fotografie cu cel ce a fost oaspete de onoare al celei de-A II-a Conferinţe naţionale a U.A.R. din zilele de 7-8 iunie 1992 – domnul VAHAN TER-GHEVONDIAN (al treilea din stânga), consilier cu problemele Diasporei pe lângă Levon Ter-Petrosyan, primul preşedinte al tinerei Republici Armenia. Oaspetele declara în alocuţiunea sa:

” Existenţa şi dezvoltarea comunităţii armene din România nu ar fi fost posibile fără ospitalitatea poporului român şi a conducătorilor României. Poporul armean s-a convins încă odată, în decembrie trecut, de acest fapt, când România a fost cea dintâi ţară care a recunoscut Republica Armenia, drept stat independent.” Este interesant că tânărul oaspete – istoric, orientalist şi diplomat – a avut o remarcabilă evoluţie profesională. Licenţiat al Facultăţii de Orientalistică a Universităţii de Stat Erevan şi al Institutului  de Istorie al Academiei Naţionale de Ştiinţe, devenit ulterior doctor în istorie, d-l Ter-Ghevondian, provine dintr-o distinsă familie, alcătuită dintr-un armenolog,arabist şi o specialistă în arheologie, iar după ce a îndeplinit timp de doi ani funcţia de consilier prezidenţial, în 1993 şi-a început cariera diplomatică ca chargé d’affaires al Armeniei în Franţa, ulterior devenind ambasador în Argentina, Brazilia şi Uruguay, apoi în Liban, o vreme fiind şi director executiv al Fondului Pan-Armean „Hayastan”. După înapoierea din misiunile diplomatice, dr. Ter-Ghevondian a devenit şef al catedrei UNESCO a Universităţii de lingvistică „Valeri Briusov” din Erevan, pentru ca din 2008 să devină cercetător principal la Institutul de Istrie al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Republicii Armenia. Începând din 2012, activitatea profesională a dr-ului Vahan Ter-Ghevondian s-a desfăşurat la Matenadaran, faimosul Institut „Mesrop Maştoţ” de manuscrie rare din Capitala armeană, ocupând treptat funcţiile de şef al secţiei de studiere şi descriere a manuscriselor arabe, secretar ştiinţific, locţiitor al directorului, după decesul acestuia (Hracia Tamrazian), iar din 2018 – director al străvechiului lăcaş de cultură armean.

            La amintita Conferinţă naţională a U.A.R. au participat şi invitaţi din partea unor comunităţi armene din Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Din Republica Moldova a participat d-l SIMON GULKANYAN (în spatele subsemnatei), fruntaş al comunităţii armene din Chişinău, pe vremea aceea fiind om de afaceri. Nu mai ştiu ce a devenit ulterior.

            În continuarea rândului din spate sunt cei doi lideri ai U.A.R. – domnii VARUJAN VOSGANIAN şi VARUJAN PAMBUCCIAN, afirmaţi intens în viaţa politică – parlamentară a României, primul devenind şi una dintre marcantele personalităţi literare ale ţării, graţie bogatei sale activităţi creatoare, cu deosebire ca autor al romanului „Cartea şoaptelor”, ce a cunoscut o largă răspândire în lume, prin cele circa douăzeci de limbi în care s-a tradus, cu un ecou aparte în Armenia, romanul cunoscând două versiuni în limba armeană, dar şi provocând nominalizarea la Premiul Nobel, prin propunerile pornite din România, Armenia şi Israel.

            În continuarea rândului cu cei doi Varujani este o persoană care a dispărut de timpuriu (1999)  din această lume, fiind la vremea aceea una dintre figurile marcante ale U.A.R. Este vorba despre cel ce a fost SETIN MAGANIAN, întâi secretar general (la vremea constituirii UA.R.), apoi vicepreşedinte al ei. Se născuse în 1926 la Tg. Frumos, în familia unor distinşi şi cunoscuţi dascăli de şcoală armeană din România, la acea dată activi în Orfelinatul copiilor armeni de la Strunga, ce fuseseră salvaţi din Genocidul Armean, ajungând în România. Setin urmase cursurile  serale la Liceul „Spiru Haret” din Ploieşti, după care îşi făcuse serviciul militar la Craiova, în zilele de permisie fiind sub calda ocrotire a familiei Minas Karacaşian. O vreme a lucrat la întreprinderi forestiere din Sinaia şi Ploieşti, urmând la fără frecvenţă cursurile Academiei de Ştinţe Economice din Bucureşti. După absolvirea acestor cursuri, regretatul Setin a ocupat, până la vârsta pensionării, diverse funcţii în Centrala de Exploatare a Lemnului. În viaţa comunităţii a fost un om activ, bun organizator, o fire jovială, tonică şi un foarte  bun tată de familie, dispariţia sa lăsând o amintire vie în inimile celor ce l-au cunoscut.

            Tot dintre cei dispăruţi este cel ce a fost ANTRANIG ANDONIAN (al doilea din stânga, între subsemnata şi oaspetele armean). Antranig se născuse în 1922 la Constantinopol, într-o familie originară din Şabin Karahisar, dintre care cei mai mulţi membri pieriseră în timpul Genocidului Armean. Ajuns ulterior în România, Antranig a absolvit secţia de Comerţ exterior a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. De la jumătatea anilor 1950 a lucrat ca economist principal la întreprinderea Chimimportexport, fiind specialist în importul de cauciuc natural, până la pensionarea din 1984. Concomitent cu activitatea profesională, acest exemplar patriot armean a avut vădite înclinaţii pentru publicistică. Subsemnata l-a cunoscut ca pe un harnic şi dăruit colaborator al săptămânalului „Nor Ghiank”, la care îşi scria articolele chiar în limba armeană, pe care presupun că o deprinsese încă din anii pe care îi trăise la Istanbul. A rămas activ şi după ce a ieşit la pensie, iar mai târziu, şi în cadrul unor ativităţi la U.A.R. Având fiica stabilită la New York, familia Antranig Andonian a emigrat în Statele Unite, unde doar după un an (2006) inima bunului Antranig a încetat să mai bată. Aici urmează partea cea mai impresionantă. Fiica sa, Anahid îşi aminteşte că, încă de mică, aflase de la tatăl ei că îşi dorea , la plecare de pe această lume, să fie incinerat, iar cenuşa să-i fie împrăştiată pe Valea Araratului. Dintr-o recentă corespondenţă cu  fiica sa, am aflat că această dorinţă expresă a tatălui a împlinit-o Anahid în vara anului 2019, când a călătorit special în Armenia, iar o parte din cenuşa părinţilor a fost împrăştiată în prejma mănăstirii Khor Virap, din apropierea Văii Araratului (azi pe teritoriul Turciei), cealaltă jumătate a depus-o în Cimitirul armenesc din Bucureşti, lângă rămăşiţele pământeşti ale celorlalţi membri ai familiei, printre care şi cele ale surorii Arşaluys Andonian, ani îndelungaţi redactor la „Nor Ghiank”. Astfel s-a împlinit dorinţa nutrită de-a lungul vieţii de un bun armean…

            În partea dreaptă a fotorafiei de mai sus se află neobosita NATALIA (Ina) GHEORGHIU de la U.A.R. care pe vremea aceea ocupa postul de secretară.

            În sfârşit, cel din  urmă din fotografie este harnicul jurnalist şi traducător din limba armeană SERGIU SELIAN, care după ce a lucrat aproape un sfert de veac  la redacţia săptămânalului „Nor Ghiank”, pe care l-a şi condus în ultimul deceniu, în 1995 s-a stabilit în îndepărtata Australie, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi continue publicarea unor traduceri, începute încă din 1978, dar şi a unor articole, cu precădere recenzii ale unor volume consacrate armenilor în diverse edituri din lume.

            Despre subsemnata nu amintesc decât că aşa cum se observă, îmi continui activitatea jurnalistică, dar şi cea de traducător.

            Astfel, iată că am prezentat atâtea persoane care continuă să fie prezente în viaţa noastră comunitară, în afara celor doi care  ne-au lăsat mai săraci prin plecarea lor.

            Înainte de a încheia, căci am pornit de la acea Conferinţă naţională a U.A.R., aş dori să evoc spusele preşedintelui V. Vosganian la sfârşitul lucrărilor: „Hai să spunem că armenii din România au fost un altoi pus pe o ramură care în istoria şi civilizaţia poporului român a dat un fruct frumos. Aceasta este învăţătura acestei zile şi vă mulțumesc că aţi fost părtaşii ei.”

            Vreau să cred că şi această fotografie evocă câteva dintre persoanele care erau atunci alături de U.A.R.

                                                                        (7) Madeleine KARACAŞIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *