Redactor

Fondul Armenia a început construcția unui orfelinat la Șuși

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

T1GtTkBPlJjkbrel9iVkbOY5f8

Orfelinatul va cuprinde  spații de locuit confortabile și facilități complete, inclusiv o cantină, o sală de evenimente,  încălzire centrală și  aer condiționat. Clădirea va avea, de asemenea, mai multe spații de agrement și sport, camere de joacă, o sală de gimnastică  și un loc de joacă. În plus , clădirea va avea o sală de calculatoare și o bibliotecă , în care se vor desfășura o serie de programe educaționale și de artă ,  pentru a promova abilitățile intelectuale și creative ale copiilor  și în cele din urmă pentru a-i  ajuta să devină  persoane  independente .

În prezent, există aproape 100 de copii fără părinți cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani în Karabagh. În timp ce 50 de copii sunt adăpostiți la casa de copii Stepanakert, restul locuiesc cu rudele .

Americanul de origine armeană Hirair Hovnanian, industriaș și binefăcător,  membru de onoare și susținător major al Fondului Armenia a avut un rol extrem de important în realizarea diverselor inițiative de dezvoltare a fondului, în ultimii 20 de ani. El a donat 15 milioane dolari pentru proiecte ale Fondului.

  •  
  •