Mihai Stepan Cazazian

Filmul „Poveşti din Armenopolis” a mai luat un premiu

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

foto Bela Nagy

     

Zilele trecute la Zlatna (judeţul Alba) a luat sfârşit cea de a V-a ediţie al Festivalului Internaţional al Filmului Etnografic, unde au fost prezentate 80 de filme documentare cu temă etnografică din 99 de ţări.   Printre premianţi se află şi autorii producţiei TVR, „Poveşti din Armenopolis”, film documentar ce a câştigat la festivalul desfăşurat în centrul minier de la poalele Munţilor Apuseni  „Premiul pentru regie”. Realizatorul şi regia filmului aparţine doamnei Diana Deleanu de la TVR. Imaginea: Marius Nechita şi Gabriel Borta, iar montajul este semnat de Dan Doroftei.

Să nu uităm că în această vară acelaşi film, „Povestiri din Armenopolis”  a fost premiat şi la ediţia a XIV-a a Festivalului Internaţional al Televiziunilor şi Producătorilor Independenţi „SIMFEST 2017” de  la Târgu Mureş,  unde a primit premiul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti. Aprecieri pentru valoarea culturală şi istorică a comunităţii armeneşti din vechiul Armenopolis, un binecunoscut centru spiritual a Transilvaniei.

Szekely Csaba

 

 

                              

  •  
  •