Andreea Barbu

„…filmul își propune să arate cazul unui adolescent, rebel de altfel, căruia nu-i mai plăcea lumea în care trăiește.” – Interviu cu ȘERBAN LAZAROVICI, protagonistul filmului “Tipografic Majuscul”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La Botoșani, în 1981, tănârul Mugur Călinescu a scris, câteva nopți, pe ziduri, Jos Ceaușescu și alte lozinci pe care cei din jurul său se temeau chiar să le audă. Evident, a fost prins și a cunoscut represaliile perioadei comuniste. Pornind de la aceste fapte reale, regizorul Radu Jude, Geanina Cărbunariu și producătorul Ada Solomon și-au dat mâna pentru a realiza filmul Tipografic Majuscul care va avea premiera în toamna acestui an. Rolul principal i-a revenit tănârului de origine armeană, Șerban Lazarovici, elev la momentul filmărilor în clasa a douăspezecea la Colegiul A. T. Laurian din Botoșani. Despre miza filmului și despre orașul său natal i-am adresat prin e-mail câteva întrebări actorului în devenire, chiar în zilele când se pregătea pentru examenul de bacalaureat.    

–Șerban, cum ai fost selectat pentru a interpreta rolul principal în filmul Tipografic Majuscul ? Te rog să povestești pe îndelete.


Mugur Călinescu tînărul elev care a inspirat subiectul filmului

–Am fost la casting. Au fost mai multe etape: prima dată am trimis self-tape-uri în care interpretam un text, apoi a urmat prima întâlnire cu regizorul, cu Radu Jude, întâlnire la care mi s-a spus ca voi mai da o probă. Toate astea s-au întâmplat în vara anului 2018. Undeva pe la începutul lui octombrie am avut ultima probă la care am și primit răspunsul. Pe moment nu știam ce reacție să am: să fiu mândru sau să mă gândesc că munca abia începe. Părinții mei m-au făcut să mă bucur de asta când i-am sunat.

–Cum ai colaborat cu regizorul Radu Jude și producătorul Ada Solomon ?

–Foarte bine. Cu amândoi am avut o relație foarte bună, bazată pe respect și profesionalism.

–Ce ai învățat de la colegii de platou, printre care a fost și actorul de origine armeană Florin Kevorkian? Cum a fost la filmări?

–Am învățat destul de multe lucruri, având in vedere că a fost prima mea experiență cu filmul, iar de la colegi pot spune că am învățat cum să respect meseria asta. Cu Kevo m-am întâlnit la cabine și a fost destul de încurajator să văd pe cineva pe care l-am cunoscut înaintea proiectului.

–În timpul filmărilor au fost și momente  grele?

–Nu pot să zic că au fost momente grele în timpul filmărilor. La început am crezut că pauzele între dublele în care filmam se întâmplau din cauza mea, că am făcut eu ceva greșit. Mi-am dat seama din mers că nu era nimic.

–Care este subiectul acestui  film? Dar miza lui?

– Cred că filmul își propune să arate cazul unui adolescent, rebel de altfel, căruia nu-i mai plăcea lumea în care trăiește. Iar acesta a fost modul lui de exprimare. Faptul că scria pe ziduri ceea ce era adevărat, până la urmă, arată curajul unui tânăr ce nu se resemna cu traiul de pe atunci.

–Din copilărie ai fost atras de lumea teatrului. În ce piese ai jucat?

–Primul spectacol în care am jucat a fost “Îmblânzirea scorpiei”, unde am jucat rolul copilului  unei  servitoare. Eram mic, aveam 11-12 ani, nu pricepeam prea multe, dar îmi plăcea. Aveam mereu emoții pentru fiecare intrare. Apoi a urmat spectacolul “La lilieci” unde l-am interpretat pe Marin. Acesta e un spectacol foarte drag mie, are un loc special în inima mea pentru lumea pe care am reușit sa o creăm. După, au mai urmat “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, “Harap-Alb”, “Împăratul muștelor”, “Carajale”, un colaj din textele lui Caragiale și ultimul, dar cu siguranța nu cel din urmă a fost “Deșteptarea primăverii”, un spectacol care pe mine m-a maturizat și de care m-am despărțit cu greu.

–Ești absolvent al Colegiului August T. Laurian din Botoșani. În acest liceu au învățat Nicolae Iorga, membrii familiei Ciomac, Missir și evident cei din familia ta. Cum te-ai simțit în acest liceu?

–Am urmat liceul acesta încă din clasa a cincea. La început nu eram prea încântat, nu îmi convenea schimbarea fostului colectiv. Doar că pe parcurs am realizat că a fost decizia cea mai înțeleaptă. În primii ani nu pot spune că am avut prea multe tangențe cu ideea că urmez un liceu de prestigiu și nici nu prea știam că alți armeni au urmat acest liceu. Aveam o idee pentru că tata mi-a povestit la un moment dat, dar nu am băgat de seamă. Cu timpul am început să îmi asum și până la urmă să îmi dau seama că totul are o încărcătură aparte, că în liceul în care învăț au mai învățat și alți armeni. Majoritatea familiei mele a urmat Laurianul, era o decizie de tradiție să intru aici, cum de altfel a fost și cazul fratelui meu.

–Ce înseamnă faptul că ești de origine armeană, o mândrie, o obișnuință, o povară, sau… ?

–Respectul pentru rădăcinile mele, pentru originile familiei va exista tot timpul. Nu pot rezuma asta într-un sentiment. E poate o responsabilitate.

–În anii ce vin ce îți propui?

–În viitorul apropiat, voi da admiterea la facultatea de teatru, la care sper că o să și intru. Vreau să mă văd admis și mai apoi îmi fac alte vise. Desigur, vreau să joc cât mai mult și să mai fac parte din proiecte de film.

–Crezi că la ora actuală drumul unui actor este dificil?

– Nu știu ce să zic despre asta… e o dispută mereu în familie despre cariera pe care aș vrea s-o urmez. Nu am de unde să știu ce o să-mi rezerve viața, dar știu că asta vreau să fac, iar când îți place ceea ce faci, nu cred că mai contează dacă e dificil sau nu.

          –Cât timp au durat filmările?  

          –Filmările nu au durat foarte mult, însă perioada de pregătire a fost una mai îndelungată. Repetiții, probe, costume și altele. Toate lucrurile ce țin de proiecte de genul acesta necesită multă treabă de pus la punct, iar pentru toate astea ai nevoie de răbdare.

–Cât de interesant a fost să lucrezi cu actori de primă mărime?

–Asta a fost într-adevăr emoționant. Foarte greu am scăpat de emoția de a vorbi cu oameni pe care înainte îi vedeam doar pe scenă sau la televizor. Nici nu visam să-i întâlnesc, dar să mai și joc alături de ei. A fost o emoție continuă de care încă nu am scăpat, dar cred că totul a decurs normal pe parcursul filmărilor.

– Sper ca filmul să facă săli pline și să ne vedem la premieră. Succes la examene!

Interviu realizat de Andreea Barbu

  •  
  •