Redactor

FILM / Ecouri după Festivalul de la Cannes de la Alice Kanterian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La decernarea premiilor pe 25 mai presedintele juriului de lungmetraje din competitie,  Alejandro Gonzalez Iñárritu a subliniat ca pentru palmares el si colegii lui din juriu au luat in consideratie numai criteriile legate de aspectele cinematografice, de estetica si de excelenta nicidecum contextul politic si big names, adica regizori renumiti. El a adaugat ca a existat o adevarata democratie iar in privinta supremului trofeu, Palme d’Or, chiar si unanimitate in juriul compus din actriţa Elle Fanning (SUA), regizoarea şi scenarista Alice Rohrwacher (Italia), regizoarea şi scenarista Kelly Reichardt (SUA), actriţa şi regizoarea Maimouna N’Diaye (Burkina Faso), regizoarea şi scenarista Kelly Reichardt (SUA), scriitorul şi creatorul de benzi desenate Enki Bilal (Franţa) şi cineaştii Yorgos Lanthimos (Grecia), Robin Campillo (Franţa) şi Paweł Pawlikowski (Polonia).

Castigatoare a fost din nou cinematografia asiatică, al doilea an la rand. Dupa ce in 2018 trofeul revenea peliculei japoze ‘Shoplifters’ care denunta criza in care se afla societarea japoneza, iata ca din nou un fabulos film asiatic preia subiectul portretizând evidenta lupta dintre clasele sociale într-o Coree de Sud contemporana.


La actuala editie cinematografia flamboiantă coreană iese castigatoare, pentru prima oara un regizor din Coreea de Sud este recompensat cu un Palme d’Or. Trofeul i-a fost înmânat cineastului sud-coreean Bong Joon Ho de legendara actriţă franceză Catherine Deneuve.  În discursul care a urmat decernarii premiului regizorul a subliniat influenta cineastilor francezi si admiratia pe care o are fata de regizorii Henri-George Clouzot si Claude Chabrol. Cu doi ani in urma in 2017, regizorul sud-coreean a fost deja selecționat în competiţia oficială de pe Croazetă şi a concurat pentru Palme d’Or cu filmul “Okja”. Noul sau film castigator „Gisaengchung/Parazit“ nu este un soi de tipar, spunea realizatorul care semneaza si scenariul. El este un mix de genuri, asemenea vietilor noastre pe parcursul carora avem un constant schimb, care in unele situatii aduce a comedie iar in altele a dramă. Realizatorul lucreaza meticulos cu actorii, acestia au comparat colaborarea cu un „guided tour“ deci, poti avea absoluta incredere in realizator, el te va conduce de la inceput pana la sfârsitul filmului. El totusi lasă spatiu improvizației si ascultă dorintele actorilor săi, mi-a explicat realizatorul, doarece eram nelamurita dupa ce una dintre actrite se comparase cu un robot care dorește sa execute tot ce îi sugereaza   Bong Joon Ho. Referitor la constantul schimb de genuri, realizatorul a precizat ca nu isi propune din start acest lucru pe care il constatam pe parcursul filmului, acesta nu este planificat sau intentionat ci pur si simplu se intampla, inconstient, concentrarea regizorului fiind pe situatie, pe atmosfera din scena, pe armonia ritmului. Actorul Kang-Ho Song a jucat in 5 filme ale lui Bong Joon Ho, in film el preia rolul tatalui, capul familiei sarace care aspira la mai mult. Ki-taek este somer, familia supravetuieste cu chiu cu vai, caminul lor fiind o locuinta subterana, cu acces gratuit la wifi pana cand vecinul schimba parola. Dar are un plan, pe care nu il imparte cu sotia sa sau cu fiul si fiica sa. Acestora le este de ajuns sa stie ca tatal lor are un plan de a scapa de mizerie un fel de american dream a la coreene. Si intr-adevar norocul pare sa fie de partea familiei unite, cand un prieten îi oferă fiului Ki-woo un job de meditator de engleză bine platit intr-o vila superba. Aceasta temporar, pana când studentul  unei renumite universitati se va reintoarce din calatorie, doarece are ganduri serioase cu fata bogatei familii Park careia îi dă lectii de engleza. Prietenul chiar il roaga pe Ki-woo sa aiba grija de prietena sa. Nu dureaza mult si Ki-woo incepe o relatie amoroasa cu Yeon-Kyo, frumoasa sa eleva care nu este deloc timida asa cum pare la inceput, dupa care sora sa este angajata ca profesor de desen cu specializare pe terapie după traume pentru baiatul familiei Park, care a suferit  un incident. Se intra in faza B al planului conform tatalui, nu dureaza mult si „parazitii“ preiau toate posturile si controlul la familia Park, doamna Park fiind usor de manipulat, descotorosindu-se cu istetime de soferul omului de afaceri Park care intretine o firma globala de IT, post de sofer pe care il preia tatal. Si intr-un final ei reusesc sa scape chiar de fidela guvernanta a familiei Park. Aceasta fusese preluata de la familia anterioara odata cu achizitionarea vilei. Ea va fi inlocuita de sotia lui Ki-taek, astfel toate piesele de sah fiind inlocuite. Urmeaza lovitura de gratie. Pelicula „Parazit“ face parte din Noul Val de cinema coreean care demască injustitia din  societate, violenţa generată de inegalităţile sociale, lupta dintre clasele sociale. Aceasta cu un „coreen touch“, neurmand tiparul american, o drama familială cu accente de thriller şi de comedie neagră, mult mai complexa, mai deliranta si mai violenta decat „Shoplifters“, castigatorul Palme d’Or în 2018. Cu un diferit mesaj dar cu valori incontestabile. Respectul sau lipsa de respect este cuvantul cheie la „Parazit“. Cat despre planurile pe care ti le faci, la ce este bun, căci viata nu este un business plan si nimic nu se va intampla conform asteptarilor tale, ci mai curand tu te vei adapta situatiei, rezumă capul familiei intr-un final. Acel plan al tatalui nu a existat niciodata. Cu acest film realizatorul  aduce omagiu operei sale a comentat presa coreana.

In competiţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes au fost proiectate 21 de lungmetraje din ţări precum Spania, Statele Unite, Belgia, Marea Britanie şi România cu Corneliu Porumboiu ca reprezentant al tarii noastre. “Big names” ca Jim Jarmusch, Pedro Almodóvar, Ken Loach, Terrence Malick, Quentin Tarantino si fratii Dardenne au concurat alaturi de debutanti precum Matti Diop, Ladj Ly si Céline Sciamma pentru trofeul Palme d’Or. Un palmares plin de surprize, caci cu exceptia fratilor Dardenne recompensati cu trofeul pentru cea mai buna regie, castigatori au fost reprezentantii noii generatii, si pentru  prima oara in istoria festivalului cu franco-senegaleza Matti Diop, cinema-ul african a fost recompensat cu un trofeu, ca sa nu mai subliniam ca regizoarea premiată este si femeie. Important la Cannes, caci cel mai important festival de filme din lume proclama egalitatea intre femeie si barbat. Femeile sunt bine reprezentate in palmares, toate filmele regizate de femei au fost premiate. Marele premiu al Festivalului de la Cannes a fost decernat lungmetrajului „Atlantique”, de Matti Diop, cunoscută în calitate de actriţă, prin rolul sau in ”35” Rhums de Claire Denis. Premiul pentru cea  mai buna interpretare feminină a fost câştigat de actriţa britanică Emily Beecham protagonista filmului „Little Joe”. Filmul regizoarei austriece Jessica Hausner este o utopie, actriţa britanică joacă rolul unei cercetătoare care începe să suspecteze că planta pe care a modificat-o genetic si pe care a poreclit-o “Micutul Joe” ar putea avea efecte adverse. Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost acordat tot unei femei, regizoarea Celina Sciamma, recompensată pentru „Portrait of a Lady on Fire”.

Premiul Juriului – ex-aequo – a fost impartit intre „Les Misérables”, de Ladj Ly şi „Bacurau”, de Kleber Mendonça Filho şi Juliano Dornelles. Premiul pentru regie  a fost decernat fratilor Dardenne, pentru „Le Jeune Ahmed” o decizie cam de neînteles.

Premiul Coup de Coeur din selectia “Un certain regard” a fost atribuit realizatorului american Michael Angelo Covino pentru excelentul sau film „The Climb” (SUA), despre povestea de prietenie intre doi barbati, dar care de fapt este mult mai profunda, fiind una de dragoste. 

Nu putine au fost surprizele la ceremonia de închidere a actualei editii a Festivalului International de Film de la Cannes. Nici pelicula lui Quentin Tarantino dar nici actorii sai principali Brad Pitt si Leonardo DiCaprio nu au fost premiati. Iar Pedro Almodovar nu a castigat nici la actuala editie trofeul Palme d’Or, asa cum multi dintre critici se asteptau, totusi actorul, sau principal, Antonio Banderas a fost rasplatit cu premiul pentru cea mai buna interpretare masculina pentru performanta sa in « Dolor y Gloria». El nu a scapat ocazia multumindu-i juriului prezidat de Inaritu, pentru aceasta mare onoare, ținand sa precizeze ca el îi datoreaza intreaga sa cariera marelui regizor spaniol.

Regizorul palestinian Elia Suleyman s-a ales numai cu o mentiune speciala, de meritat deși ar fi meritat mult mai mult. In “IT MUST BE HEAVEN” protagonistul filmului interpretat chiar de regizor care semneaza si scenariul paraseste taramurile natale din Palestina plecand din Nazareth spre taramuri necunoscute in cautarea fericirii absolute si a unui nou camin. Asemenea contului filozofic Candide al lui Voltaire calatoria este plina de perepetii. Situatii comice chiar absurde altereaza cu scene induiositoare de o mare sensibilitate depistand tensiunile globale in care traim. Intai la Paris, primele impresii femeile franceze atat de senzuale, frumoase si moderne, imagini incantatoare iar noi spectatorii asemenea protagonistului nu ne saturam sa privimh. Dar aceasta este numai fatada, violenta erupe la suprafata, climatul de tensiune, sirene si alarme care nu mai sunt intermitente ci constante, interventiile politiei, contromniprezenta, sau prima impresie  In stilul sau laconic, protagonistul nu intervine decat spre sfarsitul filmului, in rest el asculta si observa, invitand spectatorul sa i se alature. Asemenea lui Candide care nu este fericit cu ce gaseste, si ES cauta mai departe, el pareste Parisul, cu destinatia Statelor Unite, in speranta de a trai acel american dream. Dar aici situatia este si mai dezastruoasa dar si comica, de neuitat scena din supermarkt  unde pe langa poseta sau caruciorul cu copil, femeile nu numai barbatii sunt armati cu mitraliere,  cu kalasnikov. La fel ca si Voltaire, Elya Suleyman critică ridiculizând. Situatia pare a fi mai grava in exil, pericolul omniprezent. La fel ES  explora in aceasta fabula moderna notiunea de identitate si nationalitate, gasind raspunsuri la intrebarea fundamentala, care este locul pe care il definim camin, unde ne simtim acasa? O fi ca la Candide gradina, in cazul lui ES cea din Nazareth?

Alice KANTERIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *