Elena Ciobanyan

Fiecare emisiune este un examen – spune Nara Şlepcian, prima prezentatoare a Televiziunii Armene

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

15X20-1-orinak

În prima zi a deschiderii Televiziunii Armene, la 29 noiembrie 1956, primele cuvinte de salut au fost pronunţate de Nara Şlepcian (Surenovna).
Prima prezentatoare a Televiziunii Armene s-a născut  la Erevan. În 1957 a terminat facultatea de Limbă şi Literatură rusă a Universităţii de stat ˝V. Brusov˝ din Erevan. Din 29 noiembrie, 1956 a lucrat ca prima prezentatoare și realizatoare la Televiziunea Armeană şi în prezent lucrează acolo. A fost autoarea a numeroase proiecte, programe de televiziune (de ştiri, literare, artistice, muzicale, evenimente publice, interviuri). În 2000-2001 a fost scenaristul şi producătorul programului ˝Ecranul nostru˝. A primit medalia de Erou al Muncii și titlul de Artist emerit al URSS şi de Artist al Poporului, Diploma președintelui Sovietului Suprem, medalia “Movses Khorenaţi”, recunoaşterea primului-ministru din Armenia pentru dezvoltarea și menținerea limbii armene, diploma şi medalia de aur a Academiei de radio şi televiziune internaţională și medalia de aur, titlul de academician şi medalia de onoare a președintelui Armeniei. Din 2011 este  membru în Consiliului de Televiziune şi Radio Public al Armeniei.

Pentru a afla mai multe detalii despre drumul trecut şi realizarea televiziunii Armeniei am discutat cu artistul naţional al Republicii, Nara Şlepcian.

13

Stimată doamna Şlepcian, cum s-a întâmplat să deveniţi prima realizatoare a televiziunii armene, căci nu toată lumea are acest noroc?
Eram încă studentă la Universitatea ˝V.Brusov˝, când vecinul nostru, care ulterior a devenit un regizor renumit de cinema şi televiziune, Jirair Avetisyan, mi-a sugerat să văd cum se alege realizatori de televiziune. Când aproape 250-270 de participanţi au fost examinaţi, comisia din Moscova văzându-mă a spus cine este fata aceea, nu ar dori să încerce şi ea? Am prezentat un program improvizat în limba areană și “Ciop-ciopik” a lui K. Ciukovski  în rusă. Când am ieşit pe coridor, comisia din Moscova mi-a spus, că eu am fost alesă şi m-au felicitat. Am fost foarte surprinsă. Însă, după aceea, a avut loc şi atac, spunând că uitaţi, se angajează oameni prin cunoștință!

Vă consideraţi norocoasă?
Nu ştiu. Pur şi simplu aşa s-a întâmplat. În viaţă tot ce am realizat am realizat de una singură, fără ajutorul nimănui. Norocul meu doar a fost, că înainte de se deschide televiziunea armeană am avut ocazia să văd de câteva ori la Moscova ce este televiziunea, cum se salută, cum se vorbeşte, cum se citeşte, cum se stă jos etc.

Mulţi întreabă de ce Nara Şlepcian nu mai apare la emisiuni?
Nu poţi să apari toată viaţa pe ecrane. Astăzi continui să lucrez la televiziunea şi radioul naţional armean, şi din când în când sunt invitată la interviuri sau cu ocazii speciale. Totuşi, începutul şi parcursul carierei mele au fost de neuitat. Îmi aduc aminte când poporul aştepta cu nerăbdare deschiderea televiziunii, care s-a coincis cu ziua de sovietizare. Am ieşit şi am felicitat cu ocazia acestei zi speciale, urând emisiuni interesante şi prospere. Peste două luni a început translaţia emisiunilor principale.

Ce întâmplări amuzante vă aduceți aminte?
Chiar în prima zi de deschiderea televiziunii, înainte de a începe emisiunea, regizorul Marat Marinosyan mi-a spus că va face semn printr-un gest al mâinii ceea ce ar însemna, că emisiunea s-a terminat. Când am terminat de vorbit, am văzut semnalul regizorului şi relaxată am exclamat în limba rusă: ˝Ой, не могу!˝ (Vai, nu mai pot). S-a dovedit, că emisiunea încă nu se terminase! Mai ţin minte, că din Sankt-Petersburg au venit operatori pentru a-i învăța pe operatorii noştrii cum se lucrează. Din întâmplare camera a coborât jos din mâinile celui care învăţa şi au fost văzute doar cizmele mele. A doua zi am primit reproş pentru faptul că Nara Şlepcian şi-a arătat cizmele. Cu lacrimi în ochi am mers la director, dar el mi-a spus să nu mă îngrijorez, pentru că în curând se va scoate această parte. Doar nu putea să-i reproşeze operatorul străin.

10

Cum trebuie să fie realizatorul de televiziune?
Realizatorul trebuie să aibă privire inteligentă, iar vocea să fie de microfon şi educat, să aibă dicţie bună, orizont larg, să fie educat, interesant, vorba să fie expresivă şi originală. Dacă nu are un aspect fizic frumos, trebuie să fie măcar o persoană plăcută, fermecătoare. Iar dacă are şi gust, de la astfel de realizator se poate învăţa multe lucruri.

Putem considera anii 60-70 o epocă de aur?
Desigur. Pe aceea vreme la televiziunea locală erau adunaţi cei mai buni oameni din diverse domenii. În plus, aveam multe ediții cum ar fi de copii, preșcolari, tineret, literare, industriale, agricole, sport, inclusiv formaţii de instrumente muzicale şi ansamblul formațiilor folclorice, de muzică uşoară și simfonie, care au fost cunoscute în întreaga Uniune Sovietică. Televiziunea noastră era a două după televiziunea din Moscova, iar numărul de lucrători ajunseseră aproape până la 3000.

Ce s-a întâmplat cu televiziunea armeană după prăbuşirea Uniunii sovietice?
Imaginaţi-vă, că toţi specialiştii vechi au rămas afară din muncă şi au venit cei noi, nu profesionişti, care au apărut pe ecrane nepregătiţi. Iar cei care au rămas ca directori, manageri au început şi ei să folosească deviza cunoscută, că ˝trebuiesc oameni cu mentalitate nouă˝, iar există ceva în cap sau nu, ce contează.. Trebuie să spun, că era dezamăgitor şi, într-un fel, jignitor.

Deseori auzim păreri, că şcoala sovietică este învechită.
Bun, dacă înainte spuneam ˝Bună seara, dragi prieteni/stimaţi telespectatori˝, acum se spune ˝salut, bună!˝, aşa.. indiferent, ca şi cum ar spune ˝poţi să te uiţi, poţi să nu te uiţi..˝. Dacă textele emisiunii din vremea noastră erau de 5 pagini, spuneam că este o emisiune mică, pot să reuşesc să-l învăţ pe din afară într-o noapte. Iar acum nici nu se gândesc despre acesta, pentru că există sufler. Noi nici nu ne imaginam, că puteam ţine hârtii în mână în timpul emisiunii sau concertelor, se punea problema să mai lucreze acel realizator sau nu.

Astăzi ce fel de programe/emisiuni are nevoie televiziunea armeană?
Multe. Avem multe probleme de rezolvat, cum ar fi corupţia, turismul, îmbunătăţirea industriei, exportul bunurilor etc., la care televiziunea trebuie neapărat să răspundă. Doar cu show-uri nu le poţi rezolva. Trebuie să munceşti. Emisiunea trebuie să aibă o temă interesantă şi folositoare, care să răspundă la trei întrebări: ce, pentru cine şi cum.

Vă place de asemenea să fotografiaţi ?
Da, însă în ultima vreme nu prea am timp să fotografiez. Dintotdeauna mi-a plăcut să fixez tot ce observ. Am păstrat câteva din pozele făcute de mine, de exemplu, imaginea focului din Complexul cultural sportiv din Erevan fotografiată din balconul meu, şi am dăruit-o muzeului K. Demircian. S-a dovedit, că fotografia a fost unica.

Am auzit, că vă place bucătăria, să gătiţi gustos mâncărurile naţionale..
Sigur, dar mai mult îmi place, când le găteşte altcineva.

Ce regretaţi?
Regret, că am avut doar un copil.

Aţi primit oferte să lucraţi în străinătate?
Da, au fost multe. Am fost invitată din Vilnius, Georgia, Asia Centrală, SUA, etc. De pildă, când la Moscova conduceam emisiuni, prezentând Armenia şi televiziunea armeană, întotdeauna se apropiau oameni de mine întrebându-mă ˝aţi dori să lucraţi la televiziunea noastră?˝ Eram singurul copil în familie şi eram cam patrioată, de aceea nu puteam să-i părăsesc. Îmi mai aduc aminte, când în anii 90 m-au trimis la Los Angeles pentru a face un interviu cu Richard Hovhannisyan (istoric armean din America).

Totuşi nu aţi părăsit ţara..
Profit de ocazie şi le mulţumesc poporul meu pentru iubirea şi respectul pe care mi-au dăruit. ˝..Cum pot să las şi să plec..˝, mai ales că am fost participantul mişcării Karabakh-ului.

De unde atâta energie?
Cred că se naşte împreună cu omul.

Mulţumesc pentru această discuţie sinceră.
Şi eu vă mulţumesc, şi-mi transmit urările calde Uniunii Armenilor din Romania şi tuturor cititorilor ˝Ararat-ului˝. Am amintiri bune referitoare la România.

  •  
  •