Redactor

FESTIVALUL ENESCU ȘI MUNTELE ! (Un pamflet adevărat )

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

george_enescu_50216400

 

Un articol publicat recent și pe Araratonline ne informa, prin scrisul autorului, cunoscutul critic Dumitru Avakian, despre valoarea muzicală a Festivalului Enescu ediția a XXI-a ce a avut loc în această toamnă. Am fost și eu prezent la Sala Palatului și Ateneu, ca de altfel și alți armeni iubitori de muzică și unii dintre ei iubitori de drumeții în natură.

Vă veți întreba, desigur, ce legătură există între o manifestare culturală și o drumeție pe munte. Întrebarea este legitimă, dar în cele ce urmează veți vedea că este, întradevăr, o strânsă legătură.

Cei care mă cunosc știu că am două mari pasiuni: muzica și muntele sau invers. Deci prezint lucrurile așa cum le știu din interiorul fenomenului. Să o luăm metodic.

Deci toamna a avut loc festivalul, toamna anotimp prielnic drumețului. Uite o asemănăre! Cine participă la un festival muzical (muzică simfonică)? În primul rând melomanii, apoi cei care consideră că dă bine să te afli în sala de concert (politicieni, ziariști, oameni de cultura, etc. care de regulă nu sunt prezenți în restul timpului în sălile de concert) și cei care consideră că este un fenomen monden și vor să se dea “rotunzi”.

Cine sunt cei care merg în drumeții? Iubitorii de munte,(cei ce iubesc muntele și frumusețile sale), apoi, indivizii care nu au nicio  legătură cu muntele, dar care consideră că e de bon ton dacă ajungi cu telecabina sau chiar pe poteci pe un platou montan și într-o mai mica măsură ”personalități”.

Lume pestriță în ambele situații. S-ar putea afirma că nivelul cultural al celui care ascultă muzică simfonică este mai ridicat, dar asta nu înseamnă că cei care merg pe munte nu au o pregătire intelectuală corespunzătoare.

Un concert începe la o anumită oră, care trebuie respectată, și poți estima la ce oră se va sfârși. Și pe munte îți pregătești drumeția și o începi la o anumită oră ca să poți estima la ce ora te poți întoarce în siguranță la cabană, ețc. Deci o altă asemănare!

În fapt, ce se întâmplă? O serie de indivizi întârzie să-și ocupe locurile în sală, deși pe scena festivalului erau prezenți dirijorul și membrii orchestrei. Pe munte unii mai pleacă când dă Domnul, că de aceea există Salvamontul care ne scapă din orice situație.

De la un concert se pleacă după ce au încetat aplauzele, dar la noi sunt persoane care “o întind” spre ușile sălii de concert în timp ce pe scena se mai află dirijorul și orchestra care mulțumesc spectatorilor pentru aplauze. Și de pe munte se pleacă fără a mulțumi cabanierului pentru ospitalitate. Sunt asemănări? Eu zic că sunt.

Dacă ești răcit, poți să mergi la un concert sau pe munte? Sigur că poți. Este deosebit de plăcut ca în timpul muzicii să ai participarea ta “componistică” și atunci o acompaniezi cu o tuse alergică sau nervoasă, sau îți sufli puternic nasul, ețc. Pe munte, poți de asemenea să tușești, să scuipi pe poteci, etc.

Cum arată o sala de spectacol dupa terminarea unui concert? Plină de PET-uri, hârtii, pungi. Pe munte ce găsești? PET-uri, hârtii, ețc. Altă asemănare!

Pleci când vrei în timpul spectacolului…și pe munte la fel.

Sugi o bomboană, bei dintr-o sticlă și la concert și pe munte, apoi desigur, arunci deșeurile pe jos.

Orice drumeț are un rucsac pe care îl scotocește când are chef. Și la festival în timpul concertului gențile sunt făcute pentru a fi scotocite. Altă asemănare.

Soneriile celularelor sună pe munte ca și în timpul spectacolelor. O nouă asemnare!

În ultima vreme pe munții patriei se organizează Ștafeta munților, o competiție absolut onorabilă. Și la Festivalul Enescu există o astfel de competiție. Ea pornește de la Ateneu, când încă nu s-a terminat concertul sau nu s-au stins aplauzele și continuă în forță spre Sala Palatului. Ce impresie lăsăm oaspeților noștri care ne-au și încântat cu interpretările lor nu este cazul să mai spun.

O proba grea pe munte este aceea de a te strecura prin chei (locuri extrem de înguste situate între doi pereți montani). Și cum să lipsească așa ceva la un festival internațional. Ușile de acces nu se deschid decât pe jumatate pentru ca melomanii să se simtă ca pe munte.

Și aș putea continua…

Rezumând, ce am vrut să spun prin aceste alegații, degeaba se fac acțiuni de ecologizare (mai bine zis curățenie) în diverse zone montane,  imediat vor aparea alte PET-uri, ețc. Dacă la Sala Palatului sau Ateneu, la un festival de mare ținută și renume internațional întâlnim același fenomen, situația este fără ieșire. Fiecare va face ce va dori, unii vor arunca gunoaie peste tot, alții, extrem de puțini, printre care cred că vă numărați și dumneavoastră, cititorii mei, vor continua să își strângă gunoaiele proprii și uneori pe ale altora.

Cred că v-ați lămurit…nu este nicio  deosebire între Festivalul George Enescu și munții României.

           Al dumneavoastră,

          Gabriel-Antonie Lazarovici

 

 

 

  •  
  •