Redactor

FAMILIA ASVADUROV

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Oameni  din Cetatea-Albă

     Tablou care ar putea fi (?) după unii, o reprezentare a lui Isaac Asvadurov.

De câte ori vine vorba despre armenii din Cetatea Albă, alături de alte nume se aminteşte de bogata familie Asvadurov, pe numele ei adevărat Astvaţadurian. Puţini ştiu că în acel oraş erau mai multe familii cu acest nume dar care nu erau înrudite. Astfel avem pe Marc Asvadurian care a avut doi copii: pe Calust (1898-1970) (avocat, deputat, membru al Ligii Navale Române, membru în Consiliul Eparhial al Bisericii Armene din România,din partea parohiei din Cetatea Albă) şi fratele său Cristofor (1884-1941) care a fost medic. Mai putem menţiona dintr-o altă familie omonimă,  pe Cristofor (Hacik)  Asvadurov, care a fost geolog, pedolog, cercetător ştiinţific reputat, de care revista noastră s-a ocupat într-unul din numerele sale precedente.

      Biserica Armeană din Cetatea Albă, după o ilustrată dinainte de primul război mondial.

Familia de industriaşi şi comercianţi Asvadurov, de care ne vom ocupa în cele ce urmează, are o lungă istorie. Începuturile ei purced de pe  malurile Mediterenei, din Smirna de unde va pleca Isaac Astvaţadurian spre a se stabili, în a doua jumătate a sec. 18, la Odessa, care devenise deja un port comercial important.  Ocupaţia lui era comerţul cu tutun. Turcia producea materia primă iar el o revindea în oraşul portuar unde se stabilise,şi unde comerţul internaţional pulsa tot mai dinamic în acest final de secol 18. Aflată pe teritoriu ocupat de turci, el se numea încă Hagibey şi era mai mult o cetate întărită mai ales în anul 1765.  În 1789 oraşul este ocupat de trupele ruseşti sub conducerea generalului-maior De Ribas. După pacea dela Iaşi(1791) oraşul trecea sub jurisdicţia rusă. Acum Odessa cunoaşte un aflux important de populaţie. Într-adevăr, Odessa era acum ţinta negustorilor, imigranţilor şi a fugarilor pe motive religioase din teritoriile ruseşti dar şi din alte părţi. În 1795 în oraş erau 2349 locuitori din care greci 224, evrei 240, armeni 38 etc.  După moartea lui Isaac, comerţul cu tutun este preluat apoi de Siragan Asvadurov, care are trei fii.

Cei trei fii a lui Siragan,  continuă cu succes comerţul cu tutun, însă doi dintre ei dispar în naufragiul vasului care făcea cursa Odessa –Ackerman (Cetatea-Albă). Ivan (Ovanes) Asvadurov continuă să se ocupe de fabrica de tutun al cărei singur proprietar devenise. Faima comercială a lui Isaac însă era de bună seamă destul de mare de vreme ce societatea comercială a celor trei fraţi se numea ,, Fii lui Isaac Asvadurov” fondată în 1886. (vezi afişul-reclamă din fig.).

Ivan Asvadurov era un om energic şi întreprinzător. El dezvoltă noi direcţii, amenajând linii de producţie a ţigaretelor şi participă cu produsele sale la expoziţiile comerciale internaţionale. Astfel el este premiat cu Medalii de aur la Bruxellesşi Londra, în anul 1888. El experimentează continuu noi şi numeroase sortimente de amestecuri de tutun şi mărci de ţigări, dintre care cităm doar câteva: Smirna, Buchet, Silva, Armenia, Salve. Noua fabrică de tutun este ridicată în 1891 de arhitectul L.L. Waldeck

Din catagrafia oraşului pe anul 1902/ 1903, reiese că Asvadurov avea în Odessa  4 case şi o vilă în frumoasa zonă Longeron-Fontan. Casa cea mai importantă avea o suprafaţă construită de 3164 mp, şi  se află şi astăzi pe strada Puşkin 37, ea este declarată monument istoric şi adăposteşte un Institut de Arheologie. (vezi foto). Celelalte case au fiecare câte 1169 şi 1132 mp. Vila are o suprafaţă nedeclarată. (Catalogul proprietăţilor imobiliare din 1902/1903 a oraşului Odessa, editat de L.M. Mihailovski, sub redacţia lui V.K.Feldberg,  tiopgrafia A.Schultz, Odessa, anul IV de apariţie.). Casa din str. Puşkin  37 (vezi imaginea de mai jos ) a fost ridicată în 1913-1914-arhitect  H.N.Schultz.

Odată cu izbucnirea revoluţiei ruse, familia Asvadurov se retragela Cetatea Albă  pierzându-şi proprietăţile imobiliare care  rămân pe malul stâng al Nistrului. Tot aici vin şi cei cinci copii a lui Ivan Asvadurov: Marc, Levon, Dimitrie, Alexandru şi Varvara. Viaţa trebuia luată de la început.

Pentru Asvadurovi Cetatea-Albă, acum în cuprinsul Regatului României, nu era un loc străin. Dimpotrivă. Aici era înmormântat Isaac Asvadurov, în cimitirul armenesc din localitate[1], sub un somptuos monument de marmură albă inscripţionat în rusă şi armeană, cu efigia sa în profil cu fesul turcesc cu   ciucure pe cap. Aici ei aveau şi imobile unde petreceau verile toride ale sudului. Dar comerţul cu tutun nu mai putea fi continuat. Lipsea piaţa şi materia primă iar investiţia în alte fabrici de ţigarete era prea mare. În schimb, aşa cum reiese din publicaţiile economice ale timpului, Basarabia era terenul  propice pentru comerţul cu cereale şi derivatele sale. Ivan Asvadurov părăsind tutunul s-a apucat de cereale. În acest scop el a ridicat o moară cu valţuri de 4 etaje dotată cu utilaje moderne aduse din Germania. Pentru a funcţiona avea nevoie de curent electric pe care îl obţine construind o uzină electrică proprie chiar lângă moară. Păcura necesară funcţionării uzinei era stocată în 2 tancuri de mare capacitate şi tot acest ansamblu era ridicat pe malul Limanului pentru ca transportul combustibilului, grâului etc, să se facă mai lesne. Dar curentul electric nu era consumat numai de moară, Asvadurov a mai construit o brutărie modernă mecanizată, unde pâinea ce cocea pe vatră electrică, şi pe care o vindea cu marca ,,Sănătatea”. Mai mult el a introdus iluminatul electric în oraş, oferind, o perioadă, curent gratuit primăriei. Treptat locuitorii oraşului şi-au tras curent electric în case de la uzina lui Asvadurov, astfel încât în scurt timp mai tot oraşul beneficia de iluminatul electric. Făina ce o livra în toată ţara era de mai multe sorturi, cea mai fină era cea care trecea prin 4 valţuri (0000). Asvadurov exporta făina lui care era apreciată şi peste hotare. Astfel găsim în statisticile vechi, că el vindea sortul de făină ,,Prima Lux” în Polonia cu 14, 5 lei/kg franco.

Placa memorială de bronz menţionând caracterul de ,,Monument Istoric, Casa Asvadurov”

În afară de aceste activităţi el avea şi o fabrică de conserve de peşte, folosind resursele piscicole din regiune, guvidul alb de Liman, chefalul etc. În centrul oraşului avea un rând de case unde erau închiriate spaţii comerciale.

Era un om deosebit de activ, dar şi generos. A construit un gard de circa 200m din grilaj de fier forjat pentru Biserica armeană, suporta costurile reparaţiei acesteia, salariile clerului etc. Permanent a susţinut la studii un student talentat din oraş, iar la absolvirea acestuia susţinea următorul. De sărbători şi alte ocazii plătea gratificaţii angajaţilor săi.

Figura lui l-a inspirat pe scriitorul Radu Tudoran, în romanul său Un port la răsărit  unde el este descris, însă superficial, ca fiind de etnie greacă, sub numele de Duras şi creionat cu câteva tuşe ne-caracteristice. Evident, scriitorul nu l-a cunoscut, şi a cules informaţiile din auzite,căci faima lui Ivan Asvadurov a persistat multă vreme..

   Uşă interioară în Casa Asvadurov

    Basorelief în Casa Asvadurov

 

După moartea sa prematură,  la Viena, averea lui a fost divizată între cei 5 copii ai săi. Aceştia nici pe departe nu aveau spiritul antreprenorial al părintelui său. Criza mondială, războiul ce se apropia şi apoi a şi izbucnit, ocuparea  Basarabiei de sovietici nu constituiau un cadru propice pentru afaceri, chiar dacă cei cinci copii ar fi dorit să se lanseze. Ei s-au refugiat  la Bucureşti, au lucrat ca funcţionari în diferite instituţii. şi sunt înmormântaţi la cimitirul armean din Pantelimon. Unul dintre ei, matematicianul Alexandru Asvadurov, a fost căsătorit cu o fiică a preotului Eremia Aprilian, fiind astfel rudă prin alianţă cu Dro. El era singurul care moştenise spiritul dinamic şi activ a lui Ivan Asvadurov, dar destinul şi vremurile i-a fost potrivnice.

Întrebarea care s-ar putea pune este: de ce Asvadurovii, dezvoltând afacerila Odessa, au înmormântat pe Issac Asvadurov şi ceilalţi membrii ai familie lor, la Cetatea-Albăşi nula Odessa?. Pentru a răspunde la această întrebare este suficient să constatăm căla Odessa, la data sosirii lor, nu exista Biserică armeană şi nici cimitir armenesc. În timp ce numai la o oră distanţă,la Cetatea Albă, fiinţa o străveche comunitate armeană care avea o biserică a cărei dată de construire nu se cunoaşte, dar care are în zidul său inscripţii, privind repararea ei, datând din sec.15. În timp cela Odessaprima biserică armeană a fost construită abia în anul 1844, cînd Isaac nu mai trăia. Această biserică, ridicată în 1844, la intersecţia străzilor Ekaterinenskaia şi Bazarnaia, cu hramul Sf.Grigor Lusavorici, a funcţionat chiar şi în anii regimului sovietic. Ea a fost distrusă de o bombă incendiară în 1944, în timpul războiului. Ruinele ei au rămas până în 1951, când pe locul ei s-a clădit un bloc cu 4 etaje. Acolo, ulterior, a fost pusă o placă comemorativă. O altă biserică armeană, cu acelaşi hram, a fost ridicată recentla Odessa, în 1995, de arhitectul Bagdasar Arzumanian.

În epoca sa Asvadurovii au fost oameni de seamă. Astăzi timpul  a aşternut uitarea peste numele lor.

 A.Sahaghian

 

 


[1] Acest cimitir, cu monumente vechi de peste 300 de ani a fost ras de pe fata pamantului, recent, de autorităţile ukrainene, lasand acolo un teren viran. Nici un armean, din cei care mai sunt in oras nu a protestat.

  •  
  •