Tiberiu Cosovan

Expoziţie documentară şi lansare de carte, menite să păstreze memoria şi identitatea comunităţii armene din Suceava

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

even 1

 

Ca şi în anii anteriori, comunitatea armeană suceveană a întâmpinat marele praznic al Adormirii Maicii Domnului cu un eveniment cultural, care a cuprins o expoziţie documentară şi lansarea unei cărţi menite să păstreze memoria şi identitatea acestei comunităţi.

 

Cartea „Şcoala Privată Naţională Armeană din Suceava” se adaugă celorlalte lucrări tipărite în ultimii ani

 

La evenimentul care s-a desfăşurat, în ajunul marelui praznic, în fosta Şcoală Armeană din Suceava au participat oaspeţi importanţi şi numeroşi pelerini veniţi să se închine la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din Sfântul Altar al Mănăstirii Hagigadar, în care a fost aşezată acum, pentru câteva zile, racla cu părticele din Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, adusă de la Catedrala Episcopală din Bucureşti.

Expoziţia documentară realizată de Corina Derla şi Asociaţia „Prietenii arhivelor din Bucovina” a adus în atenţie documente (prezentate în fotocopii) de mare însemnătate pentru comunitatea armeană suceveană, documente legate în primul rând de Orfelinatul Armean care a funcţionat la Suceava, obiectiv ridicat şi întreţinut de Fundaţiunea „Christea şi Mathilde Hagi”.

even 6

Prezentarea expoziţiei şi a cărţii intitulate „Şcoala Privată Naţională Armeană din Suceava”, carte editată de filiala locală a Uniunii Armenilor din România (UAR), care se adaugă celorlalte lucrări tipărite în ultimii ani – „Hagigadar – Împlinitoarea dorinţelor” (2012), „Turnu Roşu 500 – Hagigadar 501” (2013) şi „Ghidul spiritualităţii armeneşti din Bucovina istorică” (2014) –  avut loc în prezenţa PS. Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, a Excelenţei Sale Hamlet Gasparian, Ambasadorul Republicii Armenia în România, a senatorului Varujan Vosganian, preşedintele UAR şi a deputatului Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor naţionale din Parlamentul României, dar şi a altor oaspeţi şi invitaţi.

 

„Arhivele, bisericile, cimitirele şi jurnalele de memorii sunt pline de mărturii pe care noi nu le-am scos încă la lumină”

 

Contextul organizării acestei expoziţii precum şi a lansării cărţii menţionate este semnificativ întrucât în acest an se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Christea Hagi (1855 – 1928), „unul dintre cei mai de seamă membrii ai comunităţii armene din Suceava”, aşa cum a spus Corina Derla, care a accentuat faptul că „arhivele Bucovinei colcăie de informaţii despre armenii din această zonă”.

Referindu-se la expoziţia documentară şi la cartea care reproduce documente revelatoare cu privire la şcoala privată a armenilor din Suceava, preşedintele UAR, Varujan Vosganian, a subliniat faptul că „arhivele, bisericile, cimitirele şi jurnalele de memorii sunt pline de mărturii pe care noi nu le-am scos încă la lumină”.

even 2

Cartea (prelucrarea infomaţiilor Corina Derla) reproduce în loc de introducere ceea ce spunea, în perioada interbelică, unul dintre oamenii respectaţi în comunitatea armenilor bucovineni, avocatul din Ilişeşti Dr. Cristea Saco („Fundamentul oricărei conştiinţe naţionale se creează prin şcoală şi biserică”) şi prezintă o serie de documente edificatoare despre şcoala privată armeană, care s-a construit în anul 1824 şi a funcţionat până în anul 1912.

Tiberiu COSOVAN

 even 3

 

  • 22
  •