Bedros Horasangian

EVENIMENT LITERAR / G.Ibrăileanu – OPERE

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

10461619_739227346165060_4177678198801525326_n

10352269_739227626165032_2585088352955170791_n

Într-un moment cînd piața editorială este deja plină de foarte multe titluri, autori și cărți dintre cele mai importante, iar concurența dintre edituri acerbă, este bine că există proiecte de amploare care să se sustragă acestor mișcări browniene impuse de cerere și ofertă. Nu mai lungesc aceste considerații, ci vreau să semnalez o apariție editorială și un proiect ce merită mai mult decît atenția celor din lumea literară. Este vorba de lansarea primelor două volume dintr-o serie de opere dedicată unuia dintre cei mai importanți critici literari români.

Despre G.Ibrăileanu este vorba. Atragem atenția că acel G., care este litera ce-l numește prenumele unui armean Garabet, respectă dorința unui autor de a semna într-un anume fel. Ca și G.(eorge) Călinescu, care la rîndul lui a decis să semneze așa, și nu altfel. Cele două volume de care am amintit au apărut sub egida Academiei Române, Fundația Națională pentru Știință și Artă (2014) într-o ediție coordonată de Victor Durnea și cu o extinsă și extrem de laborioasă sub raport analitic prefață semnată de Acad. Eugen Simion. Volumul I conține studiile lui G.Ibrăileanu cuprinse în „Spiritul critic în cultura română” (1908), „Scriitori și curente” ( 1909) și „Opera literară a d-lui Vlahuță” (1912), în timp ce volumul doi cuprinde lucrările de maturitate: ”Note și impresii”( 1920), „După război”(1921),” Scriitori români și străini”(1926), și „Studii literare”(1930) Ediția mai beneficiază de o utilă și bine armată sub raport documentar Cronologie, în fond o mică binevenită biobibliografie a unui autor auster și zgîrcit în detalii ce privește viața sa personală, semnat de îngrijitorul ediției, un istoric literar și cercetător de la Iași, Victor Durnea. Din tagma acelor devotați benedictini ai culturii, de la noi sau aiurea, care fac lucruri excelente, cu efort personal întins, uneori pe decenii – cazul lui Niculae Gheran care s-a ocupat de opera lui Liviu Rebreanu peste patru decenii și după ce i-a tipărit integral opera în 23 de volume tot mai scoate diverse hîrțoage, tot scotocond prin „cioroboaiele istoriei” literare…- și care ar merita, pe deplin, un Premiu al Uniunii Scriitorilor, atît de generos altminteri. Spunem asta pentru că ediția de față este îngrijită exemplar, iar aventura întregii echipe, care din șapte au rămas doi. După cum aflăm la fel dintre necesară și extrem de utilă Notă asupra ediției, comisă de același Victor Durnea. După ediția de opere în zece volume alcătuită de istoricul și criticul literar Al.Piru ( împreună cu Rodica Rotaru) între 1974-1981,cu omisiuni ce astăzi sunt recuperate, avem pentru prima dată o ediție critică cu tot ceea ce presupune. Variante, note, și comentarii, care și de această dată se găsesc din belșug în coada ambelor volume. Ce ar mai fi de spus? Dacă ar fi să citim și cităm din prefața profesorului Eugen Simion ar rămâne puține de adăugat. Sigur că situarea lui Ibrăileanu în păienjenușul istoriei literare românești ar interesa poate mai puțin decît amănuntele legate de ascendența armeanească ce face să vibreze orice cititor cu nume terminat în –ian. Și aceștia vor fi satisfăcuți, căci găsim numeroase referințe despre părinții, familia și rudele lui Garabet, ce s-ar constitui și într-o mică istorie și geografie armeano-moldovenească de acum peste 100-150 de ani. Comunitățile armenești din Moldova, unde pe lîngă biserici aveau și școli unde micii moldoveni învățau carte. Nu știm exact cît de armean s-a simțit în lăuntrul lui mentorul Vieții Românești și unul dintre corifeii poporanismului din cultura română,dar știm și receptăm bine marea lui dragoste atît pentru cultură, cîr și epntru oameni. Omul de stînga, în termenii de astăzi, a vibrat – să fi fost și influența celor din preajma lui, socialiști pur sînge și nu impostori cum avem astăzi- al chestiunile importante ale Țărei și Neamului. Pe de o parte. In același timp, și Eugen Simion remarcă și apreciază pe bună dreptate, Ibrăileanu a fost un fin cititor și analist al operei lui Proust. Pe plan european, cînd încă nu bine recunoscutul scriitor francez era perceput cu finețe în România, de un cititor fin, care urma, la  rîndul lui, să scrie peste alți zece ani, unul dintre cele mai rafinate romane ale literaturii române, „Adela”.

Remarcabila lectură făcută lui Marcel Proust și operei sale capitale denotă un spirit liber, dincolo de opțiunile ideologice și partizanatele politice. Mai rar așa ceva, la noi sau aiurea. Aș propune Uniunii Armenilor din România și Redacției Ararat, să preia într-o broșură anexă atît studiul Acad. Eugen Simion, cît și excelenta cronologie a lui Victor Durnea. Plecînd din acest punct cele două volume ar merita comentate aplicat. Eventual de criticul literar ieșean Antonio Patraș, un excelent cunoscător al lui G.Ibrăileanu. Eu doar le-am semnalat și m-am bucurat că au apărut.Felicitări editorului și Fundației Naționale pentru Știință și Artă pentru aducerea în actualitate a unui autor (in)actual de anvergura autorului „Adelei”.

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •