Mcrtici Baghdasarian

Eurovision 2012: Armenia a anunţat că se retrage din competiţie

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Organizatorii concursului Eurovision au anunţat că Armenia nu mai participă la ediţia din2012 a  concursului care va avea loc  la Baku, Azerbaijan, în luna mai.

The European Broadcasting Union (EBU), organizatorul competiţiei, declară că decizia Televiziunii publice din Armeniei este o „mare dezamăgire”.

Retragerea Armeniei din concursul muzical european este cauzată de noile tensiuni care au apărut între aceste ţări, pe fondul unor mai vechi rivalităţi.

În 1990, Azerbaijanul şi  Armenia  au avut un conflict armat pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabakh, în urma căruia au murit 25.000 de oameni. Acordul de încetare a focului a fost semnat în 1994, însă pacea nu s-a instalat definitiv.

Televiziunea publică din  Armenia  îl acuză pe preşedintele Azerbaijanului, Ilham Aliyev, că a făcut recent câteva declaraţii ostile la adresa ţării lor. „În ciuda faptului că autorităţile dinAzerbaijanau declarat că garantează pentru securitatea tuturor ţărilor participante, acum câteva zile, preşedintele Azerbaijanului a declarat că duşmanul numărul unu al ţării sale este popoprul armean”, se precizează în declaraţia reprezentanţilor televiziunii publice din  Armenia, preluată de AFP.

Luna trecută, un grup de cântăreţi armeni au lansat o campanie de boicotare a participării la Eurovision, declarând că: „Refuzăm să mergem într-o ţară care este cunoscută pentru masacrul în masă asupra armenilor, într-o ţarăîn care sentimentele anti-armeniene au devenit politică de stat”.
Într-un speech pe care preşedintele Azerbaijanului l-a ţinut pe 28 februarie, acesta declara: „Principalii noştri duşmani sunt armenii răspândiţi în întreaga lume şi politicienii corupţi care sunt sub controlul lor”.

Dupa Adevarul.ro

  •  
  •