Lanis Sahazizian

Eftique si Anton Tulbentcian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Timpul zboară, faptele se uită şi doar hîrtia mai păstrează memoria unor persoane, întîmplări sau locuri aşa cum au fost ele în trecut. În acest an, armenii din toată lumea vor sărbători centenarul H.O.M.-ului (Hai Oknutian Miutiun sau pe româneşte Uniunea de Ajutorare Armeană), organizaţie care a depus o activitate imensă pentru ajutorare armenilor care sufereau în Imperiul Otoman sau care încercau să se stabilească prin alte colţuri ale lumii, atît înainte de Genocid cît şi după acest tragic eveniment.

În România, H.O.M.-ul a luat fiinţă la Bucureşti, în 1912 şi primul preşedinte al organizaţiei a fost bunica mea din partea mamei, Eftique Tulbentcian (născută Sayan). Eftique era sora unuia din liderii armeni din acele vremuri, doctoral Krikor Sayan. El a fost unul dintre fruntaşii Federaţiei Revoluţionare Armene (Daşnakţutiun), cel care a încercat să-l omoare pe Sultanul Abdul Hamid  -poreclit şi Sultanul Roşu din cauza sîngelui vărsat de sute de mii de armeni masacraţi din ordinul său între anii 1894 – 1896. Doctorul Sayan a fost  totodată secretarul delegaţiei armene la Tratativele de Pace de la Paris, după Primul Război Mondial. Mai mult decît atît, Eftique s-a căsătorit cu Anton Tulbentcian, unul dintre tinerii armeni care, sub conducerea lui Armen Garo, au ocupat Banca Otomană din Istanbul, acţiune care a reprezentat o încercare de a atrage atenţia lumii şi în special Marilor Puteri, asupra masacrelor şi opresiunii la care erau supuşi armenii în Imperiul Otoman.

Dupa această acţiune, Anton Tulbentcian s-a refugiat în România. Desigur că Eftique cu influenţa pe care o avea din partea fratelui şi a soţului, nu putea sta deoparte la suferinţele naţiei sale. Deşi ea nu ştia bine româneste (se născuse la Rusciuk – astăzi Ruse în Bulgaria), ea a trecut peste barierele limbii şi a mobilizat, în activitatea sa, pe mulţi armeni din Romania. Ştiu din povestirile altora că Eftique, bunica mea, a făcut mult pentru a ajuta pe armeni să se stabilească în România şi să-şi găsească un rost în această patrie adoptivă. Poate că arhivele Uniunii Armenilor şi ale Bisericii conţin mai multe informaţii despre Eftique şi Anton Tulbentcian şi poate cineva va scrie, într-o zi mai multe. Prin aceste scurte note am încercat să înscriu numele lor în istoria armenilor din Romania, să le aduc un omagiu înainte de a fi uitaţi şi să pun o floare imaginară veşnică pe mormintele lor ce se află pe aleea principală a Cimitirului Armenesc din Bucureşti.

Lanis Anton Şahazizian

  •  
  •