Mihai Stepan Cazazian

EDITURA ARARAT : “POEME” de Arșak Ciobanian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Layout 1La Editura Ararat a apărut  volumul antologic “Poeme” de Arșak Ciobanian în traducerea poetei Anais Nersesian care semnează și prefața pe care o redăm mai jos.

 

Poetul, filologul, dramaturgul și publicistul Arșak Ciobanian (1872-1954), remarcabilă personalitate a literaturii armene, s-a născut la Constantinopol, oraș în care își desăvîrșește studiile și unde debutează în 1885 prin apariția primelor sale poezii în revista Burastan mankanț.

Obține notorietate cu articole de istorie literară publicate în paginile revistelor Hairenik, Arevadk, Masis și Țahik de la Con­stantinopol. În 1891 tipărește primul său volum de poezie „Vocile Aurorei”, urmat la scurt timp de volumele „Îndurare” și „Vi­bra­ții” (1892), de romanul autobiografic „Glorie de hîrtie” (1894) și monografia „Petros Durian” (1894) tipărită la Tiflis.

În 1895, ca urmare a masacrelor împotriva armenilor din Imperiul Otoman din anii 1894-1896, ordonate de sultanul Abdul Hamid II, Arșak Ciobanian se stabilește la Paris – important centru al literaturii armene din exil –  unde începe să desfășoare o intensă și valoroasă activitate de popularizare a literaturii și culturii armene prin cele peste o mie de articole publicate în presa franceză și în revista Anahit pe care o înființează în 1898.

Volumele publicate aduc în atenția lumii evenimentele tragice abătute asupra Armeniei și suferințele compatrioților săi, valorile literaturii armene medievale, creația trubadurilor armeni și cîntecele populare armenești. Arșak Ciobanian s-a bucurat de prețuirea unor personalități marcante din lumea culturii și mediul academic francez, printre aceștia numărîndu-se Anatole France, Georges Clemanceau, Stéphane Malarmé.

Dintre titlurile de referință apărute în această perioadă se cuvin amintite: „Masa­crele armenilor” (cu o prefață semnată de primul ministru francez G. Clemanceau), „Armenia. Istorie și literatură” (cu o introducere de Anatole France), „Zeitun” (traducere din Aghasi, cu o prefață de Victor Bérard), „Poeme armenești vechi și moderne” (precedat de un studiu al lui Gabriel Mourey referitor la poezia și arta armeană) și un florilegiu din creația trubadurilor armeni descoperită și identificată de Ciobanian în bibliotecile din Paris și Veneția. Volumul „Cîntece populare armenești”, prefațat de Paul Adam, primește premiul Academiei Franceze.

Opera literară a lui Arșak Ciobanian se desăvîrșește în anii următori prin publicarea volumului antologic „Poeme” (1908), urmat de cele două volume de „Portrete” (1924, 1929) cuprinzînd studii despre scriitori clasici și cărturari armeni. „Imagini”, ediție completă a scrierilor sale, apare în 1940, iar în 1945 publică „Viață și vis”, cu o prefață a poetului simbolist Emile Verhaeren. În 1950 vede lumina tiparului culegerea „Poezii alese”.

 

Volumul antologic „Poeme”, apărut în 1908 la Paris în traducere franceză a autorului, cuprinde poezii scrise la Constantinopol între 1891-1892 și cele concepute de Ciobanian după 1895, anul stabilirii poetului în Orașul Luminii.

Creația lirică a lui Arșak Ciobanian, aflată sub influențele curentelor literare care s-au impus în cultura europeană a secolului al XIX-lea, prezintă un caracter complex atît prin modalitatea de abordare a motivelor de inspirație, cît și prin arta versificației, unde poetul adoptă noutatea versului liber.

Poemele din ciclurile „Aurora”, „Caravana orelor”, „Angoase” se înscriu în aria romantismului, mișcare culturală de avangardă a secolului al XIX-lea care, în contextul istoric al epocii, imprimă literaturii un rol mobilizator în lupta națiunilor pentru independență, progres social și generozitate morală.

Încărcată de substanța și patosul romantismului, creația lirică a lui Ciobanian exprimă sensibilitatea sa receptivă la toate aspectele vieții, la cele mai subtile stări sufletești, la misterul Universului și dramele umanității, cultul pentru natură, tradiția, istoria și valorile patriei sale.

În poemele eroice poetul evocă, în versuri vibrante, strălucirea de odinioară a Regatului Bagratid și deplînge suferințele Mamei Armenia și tragedia poporului său trecut prin grele încercări de-a lungul lungii și zbuciumatei sale istorii. Contopindu-se cu ființa neamului său, poetul își îndeamnă conaționalii să înlăture prin luptă tirania străină care i-a subjugat și să ridice din nou casa strămoșească într-o Armenie liberă.

Gravitînd în sfera romantismului, motivele de inspirație lirică din poezia lui Arșak Ciobanian sînt aceleași cu cele ale marilor romantici Victor Hugo, Gèrard de Nerval, Alfred de Vigny, Theophile Gautier, Henri Heine.

Cu o intensă sensibilitate, poetul me­ditează asupra condiției umane. Omul, sortit suferințelor, trăiește într-o lume prost alcă­tuită, josnică și dușmănoasă, unde zadarnic strigă după ajutor. Contradicțiilor grave ale prezentului, forțelor oarbe ale barbariei, trădării, nedreptăților lumii moderne el le opune curajul acțiunii și forța luptei. Poetul nu blestemă durerea, nu se lamen­tează fără speranță. Puterea de a o accepta și înfrînge este tot un mod de a iubi viața. În concepția sa filozofică viața omului trebuie trăită în toată plenitudinea ei. Ea se pre­lungește perpetuu, generații succesive alcă­tuid, verigă cu verigă, un lanț infinit. Viața și moartea, în confruntarea lor dialectică, constituie o unitate indestructibilă. Confrun­tarea cu veș­nicia, revolta omului împotriva legilor imua­bile care guvernează Universul, este inutilă și ridicolă. Neantul matern se întruchipează în viziuni cosmogonice în mij­locul cărora divinitatea supremă somno­lea­ză plictisită, oarbă și surdă la strigătele de ajutor ale umanității.

Natura umanizată, personificată, reprezintă la rîndul ei o temă constantă în lirica lui Arșak Ciobanian. Cînd idilică, exu­berantă și strălucitoare, cînd sălbatică și nestăvilită, ea este acordată celor mai variate stări sufletești printr-o dinamică plină de dramatism.

În pasteluri predomină reveria, predi­lecția pentru crepuscul și decoruri nocturne. Lacurile, pădurile sînt elemente consolatoa­re. Descrierile picturale au finețea coloristică și transparențele fluide ale giuvae­rurilor, asemenea poeziilor din „Emailuri și camee” ale lui Theophile Gautier.

Misterioasă și dezlănțuită, cu spectacolul impresionant al trecerii de la acalmie la furtună, marea este omagiată în versuri pline de patos ce exprimă fuzinea intimă a poetului cu acest element al materiei primordiale din care a fost creat Universul. Ima­gine arhetipală a vieții și a morții, marea este simbolul oricărui început și al oricărui sfîrșit. Devoratoare și regeneratoare, ea se unește cu infinitul cerului oglindind prin fiecare val puritatea lui albastră și strălucirea soarelui ce se înalță trumifal din adîncurile tainice ale apei. Totodată, marea ascunde în beznele sale abisale un cimitir de corăbii și oseminte, o lume înfricoșătoare populată cu monștri aducători de moarte.

Arșak Ciobanian celebrează iubirea în versuri încărcate de pasiune. El invocă dragoste cu ardoare și meditează cu melancolie sumbră la avatarurile iubirilor trecute. Experiența erotică, aflată în permanentă tensiune, se consumă în elanuri pătimașe, gesturi tandre, gelozii sfîșietoare, lamentații și viziuni funebre.

Poetul îi atribuie iubitei virtuțile și contradicțiile feminității, investind-o cu fru­musețe, grație, puritate mistică, dar și cu toate păcatele și cruzimile nestatorniciei. Fericirea în dragoste este un vis obsedant ce pare de neîmplinit. Doar departe de lumea ostilă, sub cerul romantic al unei insule pierdute în largul mării, îndrăgostiții pot afla limanul fericirii erotice.

În a doua jumătate a secolului al

XIX-lea romantismul, aflat în declin, lasă loc doctrinelor estetice ale unor noi curente literare, naturalismul și parnasianismul, care susțin arta pură, obiectivitatea și impersonalitatea creatorului de artă față de lumea exterioară. „Poetul e cu atît mai mare, cu cît e mai impersonal”, susținea poetul francez José-Maria de Hérédia.

Prezent în climatul intelectual parizian, cu avid interes pentru științe, filozofie, istoria antichității și întoarcere la valorile ideale ale clasicismului grec, Arșak Ciobanian va fi și el influențat de pozitivism, ecouri ale parnasianismului și liricii lui Charles Beaudelaire, precursorul sombolismului, fiind detectabile și în antologia sa de poeme.

Însă gravitatea și detașarea olimpiană nu se potrivesc temperamentului oriental al poetului, care rămîne structural un romantic. Indiferent de sfera curentelor literare ce o influențează, opera lirică a lui Ciobanian își extrage substanța originală din bogăția resurselor artistice ale literaturii na­ționale armene, atît din creația populară, cît și din cea cultă.

Poetul se definește drept urmaș al clasicilor culturii armene, pe care îi admiră și omagiază în studiile sale de istorie literară. În lirica sa sînt valorificate armoniile delicate sau viguroase ale eposului popular armean, rafinamentul și prețiozitatea galan­teriei din creația trubadurilor armeni. Regă­sim în poemele sale surse de inspirație și modalități de expresie din poezia armeană în care predomină tema trandafirului, a privi­ghetorii, a pribegiei, a nostalgiei și a dimi­neților însorite cu grădini în floare, gingășia șăgalnică a iubitei căreia îndrăgos­titul îi dăruiește bogăția întregului firmament, cu toată strălucirea stelelor, a Soarelui și a Lunii. Poetul prezintă diferitele momente ale zilei din desfășurarea ciclică a anotimpurilor, într-un cadru rustic învăluit în at­mos­fera de neuitat a fermecătoarelor ținu­turi natale.

Prin întreaga sa creație literară, Arșak Ciobanian ocupă un loc de seamă în istoria  literaturii armene.

Anaïs Nersesian

 

  •  
  •