Mihai Stepan Cazazian

COMENTARIU / Editorialul lui Simon Abkarian, redactor șef, pentru o zi la l’Humanité. „Mama mea, teatrul, Arțakh și eu”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

(Editorialul se găsește în ediția din 22 ianuarie 2021, alături de alte contribuții ale lui Simon Abkarian).

Aș putea vorbi, din moment ce sunt armean, despre acest sfârșit al războiului din sudul Caucazului, unde dictatorii multimilionari Erdogan și Aliyev au preluat controlul asupra Arțakhului și au orchestrat un război de 44 de zile, urmat de o curățare etnică în detrimentul populației armene. Ei și-au sărbătorit victoria comună cu mare pompă, defilând ca în Evul Mediu (lipseau doar sclavii înlănțuiți), materialul armean distrus în timpul acestui conflict. Victoria a fost posibilă nu doar prin această coaliție supra-echipată turco-azeră, unde mercenarii jihadiști sirieni au fost plătiți cu 2.000 de euro dar și cu un bonus de 100 de dolari pe cap de armean tăiat, ci și prin „tăcerea pragmatică” a democrațiilor occidentale, gardieni ai valorilor umaniste … și economice.

Aș putea spune, de asemenea, prizonierii de război armeni, civili și soldați că regimul de la Baku, în ciuda legilor internaționale, încă refuză să-i lase să se întoarcă la familiile lor; spuneți cum moștenirea culturală a Arțakhului, veche de două mii de ani, va dispărea sub buldozerele azere. Așa cum a fost cazul în Nakhichevanul odată armean. Dar poate că de această dată domnul Le Drian [ nota traducătorului : ministrul de externe francez] va înfrunta neutralitate în care este atât de bine să trăiești și se va asigura că prizonierii de război se întorc în siguranță și sănătoși acasă și că aceste comori arhitecturale, care sunt mare parte ale întregii omeniri, să nu fie reduse la moloz de „prietenii” săi, după cum spunea el, cândva.

De asemenea, aș putea vorbi, din moment ce sunt actor, despre criza care lovește lumea culturii; să spunem sălile și companiile de teatru și dans, mari și mici, orchestrele de tot felul care riscă să dispară definitiv, fără a mai menționa restaurantele de noapte și toate meseriile care le populează. Aș putea avertiza din nou că publicul suferă să nu se mai întâlnește la teatru, apoi la cafeneaua din colț pentru a dezbate în fața unei băuturi refacerea lumii. Aș putea reface misterul minunat al unei săli de spectacol în care oamenii se închid în întuneric, astfel încât să existe lumină; amintește-ți umbrele luminoase unde timpul stă nemișcat pentru a-și recăpăta strălucirea în căutarea frumuseții; amintește-ți cum, în spațiul unei piese, al unui concert sau al unui film, bucuria inocentă se întâlnește și liniștește demonul vieții de zi cu zi. Aș putea repeta de ce hrana spiritului nu este mai puțin esențială decât cea a corpului. Da, aș putea vorbi despre toate acestea.

Dar și eu sunt un fiu și aș vrea să vorbesc despre mama mea, eroul meu din umbră. Se numește Sima, are aproape 84 de ani. Tocmai și-a pierdut pisica. Ea este tristă. Alaltăieri am fost la ea acasă și am găsit-o în lacrimi.

  • Mamă de ce plângi?
  • Nu-i nimic.
  • Mamă, au trecut două săptămâni de când pisica ta a murit.
  • Nu plâng pentru ea.
  • De ce atunci ?
  • Aștept să mă vaccinez.
  • Și ce dacă ?
  • Deci ce naiba!
  • Va trece, mamă …
  • Va trece, da, și voi trece cu ea.

Iată Sima, mama mea așteaptă. Ce vrea această mamă dincolo de această vaccinare cu întârziere? Să se întoarcă la teatru, să meargă la un restaurant, fără a-și face griji să-și îmbrățișeze nepoții până la inimă, plimbându-se cât poate de liniștită cu cârjele, având cafeaua pe terasă, continuându-și viața.

www.humanite.fr

Simon Abkarian a jucat, în 2001, în filmul „Une bête sur la lune” de Richard Kalinoski, în regia Irinei Brook, o piesă despre viaţa unui supravieţuitor al Genocidului Armean, rol care i-a adus Premiul „Molière” pentru „Cel mai bun actor”. În 2002, a interpretat rolul pictorului armeano-american Arshile Gorky din filmul „Ararat” al regizorului Atom Egoyan, dar şi rolul titular din „Aram” al regizorului Robert Kéchichian, iar în 2009 a interpretat, din nou un personaj celebru – cel al poetului Missak Manochian din Rezistenţa franceză în filmul „L’Armée du crime” de Robert Guédiguian.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *