Vartan Martaian

EDITORIAL / O privire la rece

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

1610933_753263194772757_3362046760186330677_nLa deja două luni de la marcarea centenarului Genocidulu Armean, putem trage anumite concluzii, chiar dacă întregul an 2015 se află sub semnul acestei triste comemorări. Impresia existentă în anii trecuți, cum că 24 aprilie 2015 va fi fi un moment decisiv, în care se vor hotărî învingătorii și învinșii luptei dintre moralitate și negaționism, s-a spulberat. 24 aprilie 2015 nu a fost pentru nimeni nici o victorie, nici o înfrîngere, nici măcar un moment de cotitură. Dar, cu siguranță, pentru negaționiști e o dezamăgire: cei care sperau că după 24 aprilie 1915, după ce se va constata că armenii nu vor fi reușit să obțină o recunoaștere cvasigenerală a dramei lor, se va face liniște, că lumea le va întoarce spatele armenilor care își vor striga durerea și revendicările în pustiu, s-au înșelat. La fel cum s-au înșelat și cei prea entuziaști care au sperat că zidul pragmatismului și interesului politic va putea fi dărîmat de încărcătura simbolică a lui 24 aprilie 2015. Practic, centenarul genocidului nu a dus la o răsturnare a raportului de forțe dintre recunoaștere și negaționism, ci doar a îngroșat liniile de demarcație dintre cele două tabere și i-a făcut mai vizibili pe partizanii celor două atitudini. Nu s-au produs defecțiuni de nici o parte, nici un negaționist – președintele american Barack Obama este sau nu negaționist? – nu a recunoscut peste noapte ceva ce întotdeauna a negat sau s-a făcut măcar că nu înțelege. Cu atît mai puțin se puteau produce defecțiuni în sens invers. Dacă vrem să vedem partea plină a paharului, vom spune că rezoluția Parlamentului European este fără precedent prin natura sa și recomandările pe care le face și poate fi privită ca o victorie a revendicărilor armenești; în plus, unele state europene cu lobby-uri turcești foarte puternice – Germania, Belgia –  pare că nu mai sînt atît de hotărîte în a-și astupa urechile în fața vocilor armenești și în a închide ochii în fața negaționismului turcesc. De cealaltă parte, nu putem să ne facem că nu știm faptul că rezoluții cu putere de recomandare s-au mai văzut – și probabil se vor mai vedea –, fără ca acest lucru să ducă și la o schimbare reală în politica statelor occidentale față de Turcia și Chestiunea Armeană. Să ne amintim că, înainte de începerea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, armenii au sperat ca recunoașterea genocidului să constituie una din condițiile aderării. Și chiar existau semnale concrete că acest lucru va fi luat în seamă. Dar degeaba: nimeni nu i-a auzit pe armenii adunați pe 14 decembrie 2007 la Bruxelles ca să spună “Nu unei Turcii negaționiste în Europa”! Astăzi Parlamentul European îndeamnă Turcia să recunoască genocidul. Poate va veni și ziua cînd Parlamentul European va îndemna Comisia Europeană – și, de ce nu, și Consiliul European – să pună în fața aderării Turciei condiția prealabilă a recunoașterii Genocidului Armean. Poate măcar acest îndemn – astăzi ipotetic – al Parlamentului European va fi ascultat!

Vartan MARTAIAN

  •  
  •