Bedros Horasangian

Frații Balyan, frații Kirmiziyan și Varujan Vosganian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

masina de scrisSunt numele ce merită a fi a­mintite, admirate și prețuite, dincolo de veșnicele bombăneli și nemulțumiri, mai mult sau mai puțin justificate, ale armenilor (menk haienk, noi suntem armeni, și cu asta basta!) de profesie, în aceste zile când Catedrala Armeană din București, România, și-a serbat hramul. De ce? Pentru că au realizat ceva temeinic pentru neamul din care fac parte.

Să luăm pe rând faptele.

Frații Hraci și Agop Kirmiziyan sunt prezențe mai mult active decât vizibile în cadrul comunității armene din România. Originari din Bolis-ul atâtor compatrioți, trăiți și școliți în România, au devenit apoi onora­bili cetățeni francezi. Fiecare cu viața și cariera lui. Și o situ­ație materială prosperă. Cînd a fost nevoie de ei, au răspuns de fiecare dată, cu discreție și efi­ciență. Actuala lor realizare este mausoleul – sau ce-o fi, la șase metri pe șase – dedicat faimoasei familii de armeni de arhitecți Balyan. Mai multe generații de arhitecți care au servit sub șase sultani, în două secole au împânzit capitala Imperiului Otoman, Constantinopol – din 1930 a devenit oficial Istanbul – cu numeroase palate, moschei, chioșcuri, școli, cazarme, și fel de fel de edificii publice. Contribuind la modernizarea și europenizarea marii metropole de pe țărmurile Bosforului. Cei doi frați Kirmiziyan au avut fericita idee, dusă la capăt exemplar, de a ri­dica un mausoleu/capelă care să onoreze mormintele fraților Balyan. În cimitirul armenesc din Üsküdar, Istanbul. Lucrările au durat trei ani, de la bunele in­tenții până la finalizarea lor și momentul oficial, festiv, la nu știu cum să-i spunem, inaugurării monumentului, Aferim, asta este! La care au participat nu doar prelați armeni, în frunte cu IPS Arhiepiscop Aram Atesyan, ci și oficiali turci, în frunte cu pri­marul orașului Istanbul, Kadir Topbaș. Un mic istoric al evenimentului îl găsim în paginile 16-18 Ce ar mai fi de adăugat? Simplu. Bravo celor doi frați și frumoasei lor realizări.

Schimbând ce e de schimbat venim la Varujan Vosganian și romanul lui Cartea șoaptelor. A cărui variantă în limba poloneză obține un prestigios premiu internațional, ANGELUS, într-o competiție cu numeroși scriitori central europeni și balcanici și cărțile lor traduse în limba lui Chopin. Valoarea în bani a premiului, – care nu este de lepădat, banii sunt binevenți în teșchereaua  oricui – este însă depășită de vizibilitatea unei cărți care face, deja de ani buni, carieră internațională. Este foarte bine, și realmente ne bucură succesul ei, pentru că de o astfel de carte aveau nevoie armenii în preajma comemorării a 100 de ani de la tragedia din 1915. Varujan Vosganian nu a scris o carte despre genocidul care mai mult sau mai puțin a fost recunoscut. Varujan Vosganian, contrar a ceea ce greșit se tot vehiculează, prezentând Cartea Șoaptelor drept o carte a genocidului – doar în 10% din volum sunt secvențe legate de Marea Catastrofă – a scris ceva MULT mai important. A scris un roman al identiții armene și supraviețuirii unui popor, dincolo de grozăviile unei tragedii și dincoace de războaiele mondiale, cu comunismul și nazismul care au răscolit istoria lumii. Nu doar a armenilor. Cartea șoap­telor este povestea unei familii armenești din România, Cartea șoaptelor este o istorie vie a armenilor nu doar din România. Cartea Șoaptelor este saga unui popor, ce s-a scris din mers, din trăit și murit și care s-a salvat prin povestit. De aceea și Varujan Vosganian, scriitorul și frații Kirmiziyan, ctitorii unei cărți în marmură la  Üsküdar, merită toate gratulațiile noastre. Mash’allah, ar surîde fericiți și bunicii noștri.

Bedros Horasangian

  • 68
  •  

One Response to Frații Balyan, frații Kirmiziyan și Varujan Vosganian