Bedros Horasangian

Bedros HORASANGIAN : Armenia în noua conjunctură internațională

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

1610933_753263194772757_3362046760186330677_n Armenia și armenii de pretutindeni au traversat cu emoție, demnitate și îndârjire anul 2015. Memoria colectivă este mai tare decît cea individuală. Prezentul devine deseori mai actual decît trecutul. Criza umanitară a migranților din Balcani se agravează pe fondul reluatelor discuții și negocieri de la Bruxelles dintre UE și Turcia. Armenia nu este o țară de tranzit, dar este obligată să gestioneze soarta miilor de refugiați din Siria. Războiul din această țară devastată a însemnat și o puternică lovitură dată comunităților armene. Creștine, dintr-un vechi areal multicultural. Golirea unei uriaș spațiu geografic de creștini și evrei printr-o islamizare forțată schimbă brutal conturul trecutului. Vechi centre armenești au fost afectate, zeci de mii de armeni au fost obligați să plece nu doar din Alep și Kobane, dar și din Deir-es-Zor, din Homs, chiar și din Damasc. În Europa, situația a zeci de mii de oameni aflați – cu cățel și purcel – la granița greco-macedoneană devine dramatică de la o zi la alta. Babar Baloch, reprezentantul Înaltului Comisar pentru refugiați al ONU, aflat la fața locului declară la BBC că suntem în pragul unei crize umanitare. Secvențele prezentate de teleziunile de știri nu sunt prea vesele. Foame, frig, lipsă de igienă, disperare. Zeci de mii de oameni. Și asta în timp ce  la Bruxelles, Donald Tusk anunță ritos, după o ședință și negocieri ale liderilor UE că situația fluxului de migranți prin ruta Balcani ar putea deveni revolută. Așa să fie oare? Unde se situează Armenia în acest context internațional? După ce deja  a trecut anul 2015, care a consemnat trista sută de ani de la Genocidul din 1915. Turcia devine din nou un actant important în jocurile geostrategice regionale. Primul Ministru Ahmet Davutoglu, un avîntat promotor al neootomanismului, a tot insistat prin diferite declarații din ultimele luni că ajutorul promis de UE întîrzie. Adică nu vin banii promiși. La bombănelile repetate ale părții turce că ajutorul acceptat de UE de 3(trei) miliarde Euro tot întîrzie să fie încasat de autoritățile de la Ankara, liderii europeni e clar că vor ceda.Își închipuie că Turcia va rezolva chestiunea migranților. Fals. Nu se va rezolva nimic. Se reiterează iar ceea ce deja se mai convenise. Că Uniunea Europeană va livra cele trei miliarde de euro pentru ca Turcia să gestioneze pe teritoriul său situația celor peste 2 milioane de refugiați, să nu mai permită accesul și tranzitul altora, și să returneze în țările lor de origine pe toți cetățenii altor state ajunși pe teritoriul său. Ușor de promis și zis, greu de pus în practică. Iar cu situația tensionată și cu corupția din Turcia, nu știi bine unde pot ajunge cele trei miliarde de euro. Ca unul care am studiat ani în șir ceea ce s-a consumat în Imperiul Otoman, putem spune că neîncrederea în autoritățile turcești ce vine din partea occidentalilor e justificată. În timpul Primului Război Mondial cînd veneau ajutoare umanitare pentru deportații armeni ele ajungeau pe mîna autorităților care declarau senin că „ne ocupăm noi de distribuirea lor”. Nu are rost să mai menționăm că la cei cărora erau destinate ajutoarele nu ajungea nimic. Așa că este riscant să credităm ca rezolvată chestiunea fluxului de migranți pe ruta balcanică. Dincolo de bani, urmează ca aceste măsuri să fie însoțite de ce vor spune și vor semna, liderii de la Bruxelles. La  summit-ul din martie – acte, ședințe foto, zîmbete protocolare, Cheese!, din belșug etc – dă dreptul la liberă circulație fără vize al cetățenilor turci, cît și reluarea negocierilor pentru admiterea Turciei în Uniunea Europeană. Situația este fluidă, pentru că dorința expresă a Cancelarului German de a bate palma cu autoritățile de la Ankara se lovește de îndoielile și rezervele altor membri UE. Nici Hollande, nici Cameron nu sunt foarte entuziaști de a primi Turcia în UE. (De Papa Francisc, ce să mai zicem, împotrivire totală!) Armenia este obligată să-și gestioneze singură propriile probleme.

Situația politică este incertă.

Nu impărtăsim entuziasmul și bucuria lui Donald Tusk, dar nici nu avem pîrghii concrete pentru a oferi soluții alternative. Toate negocierile și aranjamentele de culise, mai mult sau mai puțin secrete, între Statele Unite, Turcia, Rusia și UE nu dau rezultate. Privesc indirect și Armenia și pe armeni. Mor încă oameni, zone întregi din Siria și Irak sunt controlate de fracțiuni aflate în stare de război. Statul Islamic supraviețuiește. Nu se întrevede o soluție, încetarea focului din Siria rămîne încă un deziderat. Turcia vrea să profite de situație. Va reuși azi să ocupe Europa prin mijlocirea migranților și a unui Islam în plin avînt? Nu știm, Europa dă semne de slăbiciune.

Armenii? Nu vor ceda, orice s-ar întîmpla.

 

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •