Mihai Stepan Cazazian

E.S. Domnul Sergey MINASYAN, Ambasador al Republicii Armenia și-a prezentat scrisorile de acreditare E. S. Domnului Klaus IOHANNIS, Președintele României

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Pe 18 ianuarie 2018, Ambasadorul Republicii Armenia în România, domnul Sergey Minasyan și-a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui României, domnului Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Ulterior ceremoniei solemne de prezentare a scrisorilor de acreditare, Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe noul Ambasador al Armeniei, dorindu-i succes în misiunea sa diplomatică, exprimându-și deopotrivă speranța că domnul Ambasador Sergey Minasyan va contribui la aprofundarea relațiilor dintre cele două țări, aducându-și în mod semnificativ aportul la întărirea legăturilor dintre cele două popoare prietene.

Ambasadorul Sergey Minasyan a menționat că, în ultimii ani, părțile au înregistrat un progres considerabil în domeniile politic, cultural, educațional etc., exprimându-și regretul că domeniul economic nu este atât de evoluat pe cât ar fi necesar. Cu referire la acest subiect, Președintele Klaus  Iohannis a încurajat dezvoltarea acestui domeniu al relatiilor bilaterale.

În cadrul întrevederii, Ambasadorul Armeniei a abordat subiectul Acordului de Parteneriat Cuprinzător și Consolidat semnat între Uniunea Europeană și Republica Armenia la 24 noiembrie 2017, menționând că acesta a creat un mediu politic favorabil dezvoltării continue a cooperării multilaterale și bilaterale.

Amintind despre cel de-al 17-lea Summit al Francofoniei, care va avea loc la Erevan, în perioada 11-12 octombrie 2018, Ambasadorul Sergey Minasyan a subliniat că participarea Președintelui Klaus Iohannis ar putea fi un puternic imbold  pentru aprofundarea cooperării armeano-române la nivel multilateral și bilateral, în special ținând cont de rolul important al României ca centru regional al Francofoniei și subliniind în același timp faptul că invitația oficială din partea Președintelui Armeniei a fost deja transmisă pe canale diplomatice.

Ambasadorul a menționat în același timp importanța soluționării conflictului din Nagorno-Karabakh pe calea negocierilor în cadrul misiunii de mediere a copreședinților Grupului de la Minsk din cadrul OSCE, subliniind că în ultima perioadă poziția României cu privire la acest conflict a fost echilibrată și că partea armeană se așteaptă la menținerea acestei poziții.

Ambasadorul Sergey Minasyan a mai susținut că Armenia și România pot avea o cooperare eficientă în cadrul UE, a diverselor structuri europene și NATO, în domenii precum cel al situațiilor de urgență, al gestionării crizelor, al apărării și securității, care pot fi de interes reciproc, inclusiv operațiunile de menținere a păcii, combaterea terorismului, programe de cercetare, educație și formare.

Ambasadorul Armeniei i-a mulțumit Președintelui Klaus Iohannis pentru politica României de protejare a drepturilor minorităților etnice și religioase, menționând că România a devenit o a doua Patrie pentru mulți armeni atât acum câteva secole, cât și după Genocidul armean din 1915. România a fost prima țară care la nivel de stat le-a oferit supraviețuitorilor Genocidului un refugiu.

Exprimându-și recunoștința față de Președintele Klaus Iohannis pentru urările călduroase, Ambasadorul Sergey Minasyan a subliniat că în timpul misiunii sale va depune toate eforturile pentru a da un nou impuls relațiilor dintre cele două țări și pentru a consolida în continuare prietenia seculară dintre cele două popoare.

 

AMBASADA REPUBLICII ARMENIA

  •  
  •