Redactor

Duhovnicul meu…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

S-a stins din viață, în Joia patimilor, părintele arhimandrit  Zareh Baronian, o efigie simbolică a comunității armene din România.

Nu știu să existe vreo familie de armeni născuți în credința apostolică asupra căreia să nu se fi revărsat harul său duhovnicesc. Fiecăruia dintre noi fie i-a trecut pragul casei, sfințind-o, fie i-a înmormântat părinții ori i-a încredințat taina cununiei sau a botezului. În ce mă privește, toate momentele importante, dureroase sau fericite, din viața mea creștină, de nepot, fiu, soț și tată, au primit binecuvântarea și mângâierea părintelui Baronian.

Ne-a vizitat, în casa noastră de la Focșani, când era, încă, ieromonah. Înalt, cu ochii umbroși, cu pielea albă și părul ondulat, atât de negru că bătea în albăstrui, Zareh Baronian era frumos ca o icoană bizantină. Avea acea frumusețe distinsă care se găsește pe frescele și basoreliefurile tuturor  vremurilor, de la arcașii de pe friza de la Persepolis până la chipurile zugrăvite pe bolta Capelei Sixtine.

A fost un duhovnic iertător, îngăduitor cu canoanele. Avea o voce frumoasă, învăluitoare și bărbătească în același timp. În predicile lui vorbea întotdeauna de puterea rugăciunii, de forța pătrunzătoare a cuvântului de iubire și de lumina lină a candelei aprinse cu speranță și cu credință.

A fost un cărturar și un mare iubitor de cultură. Era nelipsit de  la toate evenimentele muzicale importante ale Capitalei și colecția sa impresionantă de discuri va îmbogăți, cu siguranță, zestrea Operei Române. A fost iubit de multă lume dar, cu siguranță, darurile lui au fost atât de pline de har, încât a dat chiar mai multă iubire decât a primit.

Nu e adevărat că nimeni nu e de neînlocuit. Eu depun mărturie că nimeni și nimic nu vor putea lua locul părintelui arhimandrit  Zareh Baronian în inimile noastre și în viața comunității armene din România. Nimic altceva nu se va putea ridica la harul, distincția și bunătatea lui, decât poate amintirile noastre pioase, pe care le doresc veșnice,  despre El.

Varujan VOSGANIAN

 

2 Responses to Duhovnicul meu…

  1. Corneliu Duca April 14, 2017 at 7:20 am

    Nimeni nu-i va lua locul din sufletele noastre! Am pierdut un mare Om!

  2. Maria Erzian April 14, 2017 at 2:34 pm

    Intr-o zi, l-am intalnit la masina Domniei sale, si m-a surprins numarul “JOI”. “Ce inseamna JOI, Domnule Parinte?” am intrebat eu mirata. “Ce poate insemna joi, decat o zi de joi. Eu joia merg la parinti la cimitir, m-am nascut intr-o zi de joi, si joia pentru mine e zi cu noroc.” Acum ma gandesc…ce alta zi de JOI e importanta intr-un an in afara de Joia Mare din Saptamana Patimilor? (intrebare retorica al carei raspuns se regaseste in enunt!). S-a dus Domnul Parinte in singura zi de JOI care conteaza mai arzator decat orice alta zi de joi din an, pentru noi, crestinii. (si tare mult ii placea ca-I spun asa, ardeleneste, Domnule Parinte, el insusi indragind Ardealul; niciodata nu mi-a reprosat apelativul Domnule chiar il bucura); Nu am cuvinte…asa de fulgerator, pe neasteptate si pe negandite…Dumnezeu are sa va asculte Domnule Parinte cantandu-i arii celebre din opere (Rigoletto era opera indragita si Contele de Mantova era personajul preferat) …intre timp noi va vom duce dorul aici, pe Pamant. Ma consoleaza numai gandul ca daca asa este intr-adevar ca ziua de joi sa fie o zi magica pentru domnia sa…poate Dumnezeu a ales-o special. Asa cum spune Dl Vosganian: Raiul s-a imbogatit, noi am saracit.”