Mihai Stepan Cazazian

Drumul modei: dialog peste graniţe

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Drumul modei: dialog peste graniţe (Fashion Road: Dialogue Across Borders) este un proiect intercluster EUNIC, derulat în perioada 2010–2012, care are drept scop promovarea dialogului intercultural şi a colaborării internaţionale prin intermediul modei, coordonat pe plan local de Institutul Cultural Român. Este un proiect organizat sub egida EUNIC (European Union National Institutes for Culture) de British CouncilCentrul CehGoethe-InstitutInstitutul Cultural Danezşi Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Armenian Fashion Council. Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul „Cultura (2007-2013)”.

Proiectul doreşte să surprindă maniera în care tinerii creatori de modă din Armenia, Cehia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România includ motive şi elemente specifice identităţii naţionale în creaţiile lor vestimentare, vizând, totodată, şi stabilirea unor relaţii culturale între Armenia şi celelalte ţări implicate în proiect (membre ale Uniunii Europene).

La începutul lunii mai, la Erevan, în Armenia, au fost organizate primele întâlniri internaţionale, în cadrul cărora zece creatori de modă (cinci europeni şi cinci armeni) au avut prilejul să se cunoască şi să lucreze împreună, să participe la seminarii cu profesionişti din domeniu şi la rezidenţă de lucru în Armenia. La finalul acestor activități, fiecare designer armean a format o echipă cu un designer european, în vederea colaborării la crearea şi producerea a patru ţinute complete pentru colecţia generală a proiectului. Echipele de creaţie astfel constituite sunt următoarele: Aram Nikolyan (Armenia) – Andra Cliţan (România), Christine Avetisyan (Armenia) – Pavel Ivancic (Cehia), Lusine Kostanyan (Armenia) – Geannine Pollazzon (Marea Britanie), Gayane Soghomonyan (Armenia) – Melanie Freier (Germania), Ani Iskandaryan (Armenia) – Ida Gro Christiansen (Danemarca). 

 

lucrare de  Aram Nikolyan

La vernisajul  de joi 7 iunie din holul Bibliotecii Naţionale a României a participat şi Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, Ambasador al Republicii  Armenia   care a spus :

Doamnelor și domnilor,

Dragi prieteni

Mai întâi doresc să mulțumesc Institutului Cultural Român și Bibliotecii Naționale pentru găzduirea acestei expoziții ce își va continua  călătoria în alte patru țări: Germania, Danemarca, Marea Britanie și Cehia. Cred că expoziția itinerantă europeană Drumul modei: dialog peste granițe pornește din locul cel mai potrivit: atât din perspectivă geografică, cât și istorică România este poarta de sud-est a Europei și, în același timp, în spațiul european este cea mai apropiată de noi, armenii.

Civilizațiile română și armeană contemporane s-au alimentat din aceleași izvoare și s-au format în același areal: mă refer în special la perioada bizantină și la următoarele, iar începând deja din secolele 11-12 grupuri mari de armeni s-au stabilit pe teritoriile românești, contribuind la clădirea și dezvoltarea acestei frumoase țări. Istoria ne oferă mărturii fascinante despre aceasta, dar și prezentul, cândla Iași, Suceava, Botoșani, Roman, Galați, Constanța, Focșani, București, sau în Transilvania,la Gherla– care în trecut se numea Armenopolis –, Dumbrăveni, Gheorgheni, Frumoasa și în alte locuri vedem urmele prezenței seculare a armenilor, precum și instituții religiose și laice ce funcționează și astăzi.

Aceste mărturii nu aparțin numai trecutului, ci ele ne determină și prezentul. Valorile comune deschid porțile și mințile. Vizitați mănăstirile și bisericile armenești din Suceava, intrați în Muzeul Armean din București, mergeți să admirați minunatele biserici și clădiri armenești de la Gherlași Dumbrăveni, Muzeul Armean din Transilvania și convingeți-vă de felul în care s-au întrepătruns armenescul și românescul și vedeți ce valoare s-a obținut din această contopire. Ascultați improvizațiile pianistului de jazz Harry Tavitian, în care se amestecă melodiile armenești și românești, citiți romanul Cartea șoaptelor al lui Varujan Vosganian, care povestește despre frământările secolului 20, în care popoarele noastre au împărțit amărăciunile și bucuriile. Vă veți convinge încă o dată de puterea magică a cuvântului, a artei și a culturii.

Cred că trebuie să le povestim neîncetat despre aceste lucruri generațiilor tinere, să le invităm să ia contact și să se familiarizeze cu aceste valori, să cunoască trecutul și patrimoniul nostru comun, pentru a merge înainte împreună, pentru a construi împreună casa noastră comună europeană.

Anul trecut am semnat cu România un Program de cooperare în domeniile culturii, educației și științei pe perioada 2011-2015 ce prevede numeroase inițiative și manifestări dintre cele mai diverse. În acest an am început să elaborăm un program concret de manifestări dedicate patrimoniului cultural comun, program pe care îl vom realiza începând cu anul viitor.

În acest sens, expoziția Drumul modei: dialog peste granițe are loc la timpul potrivit. Așadar, acest Proiect merită toată lauda și încurajarea.  Îi felicit din toată inima pe organizatorii Proiectului și pe participanți, artiști, designeri, urându-le cât mai multe succese.

Cred că, în afară de reprezentarea modei din Armenia, aceasta este și una din cele mai bune ocazii de ai prezenta pe tinerii creatori armeni în fața omologilor lor europeni pentru a lua contact, a se cunoaște și ași îmbogăți reciproc bagajul creativ, a-și lărgi orizontul artistic.

 

Încă o dată vă doresc succes tuturor.

 Vă mulțumesc.

Din  Armenia  a fost prezent Aram Nikolyan care a lucrat împreună cu Andra Cliţan din România.

mai multe fotografii pe facebook

 

 

  •  
  •