Bedros Horasangian

DOSAR 1915 / Genocid 1915- Atentate criminale 2015

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Gust-Front-Cover-FinalStau uneori –rar, pentru că nu am timpul necesar – să mă gîndesc dacă armenii sunt interesați de propria lor istorie. De propria lor tragedie din 1915.Nu sunt sigur de nimic, oricîte răspunsuri aș putea aproxima. Nu sunt sigur că un răspuns categoric, de genul DA sau NU ar fi corect. Nu sunt sigur dacă această interogație

/nelămurire/neliniște, de ce nu, ar putea fi valabilă și la alte popoare. Cu nuanțele și detaliile de rigoare. Că este vorba de eschimoși sau de dispăruții în neantul istoriei lumii, cartaginezi, etrusci sau hitiți. Vagi supoziții mă traversează și nelămurite temeri îmi dau tîrcoale dacă nu e cumva mai bine să fii imun la toate cele și să te bucuri plenar, doar de clipa repede trecătoare. Că ești diplomat de carieră sau deputat, prelat cu frica lui Dumnezeu sau jurnalist pensionar, tînăr olimpic ce așteaptă să plece cu o bursă la Stanford, de ce nu. Avem doar o viață, nu două.

Și atunci?

Atunci nimic. Depășind aceste divagații autumnale să trecem rapid la subiect.

Anul 2015, care consemnează cu tristețe, amărăciune, dar și neresemnare și revoltă 100 de ani de la carnagiul Genocidului Armean din 1915, nu s-a încheiat. Anul 2015, consemnează, dramatic, perpetuarea unor crime împotriva umanității, oricum am vrea să sucim lucrurile din punct de vedere al drepturilor omului, libertății de opinie și dreptului fiecărui individ de a se exprima liber. In ianuarie 2015 La Paris sunt asasinați cu sînge rece jurnaliștii francezi de Charlie Hebdo, cetățeni care-și exercitau dreptul la liberă exprimare. In ianuarie 2015 se punea din nou pe tapet cazul lui Dogu Perincek, cetățean elvețian, care calificase genocidul armean drept mensonge international. Nu reluăm toate detaliile procesului întins pe mai mulți ani, ci menționăm, în contextul în care crimele comise în 1915 nu sunt recunoscute ca genocid de statul turc și sunt negate sub flamura libertății de expresie,și, iată, înroșite din nou de sângele nevinovat al victimelor atentatelor de la Paris din aceste săptămîni. Trecutul și prezentul se intersectează de fiecare dată. În numele libertății de expresie Marea Cameră a CEDH ( Curtea Europeană a Drepturilor Omului) consideră că alegațiile negaționistului elvețian Dogu Perincek  – vot 10 la 7 – nu sunt susceptibile de o condamnare penală. Un energic editorial, un excelent reportaj și două interviuri cu  avocații  Vincent Berger și Philippe Schmidt realizate la Strassbourg de Ara Toranian( vezi Nouvelles d’Armenie Magazine, nr.223, noiembrie 2015) dau măsura exactă a percepției despre negarea genocidului armean. Ara Toranian, alături de Harut Sassounian sunt dintre cei mai atenți analiști și comentatori politici a chestiunilor ce privesc Genocidul Armean și implicațiile lui pe suta de ani ce a trecut. Revenind la negarea genocidului, să spunem că subiectul este încă deficitar sub raport juridic – în Franța, de exemplu, care oricum este în linia întîi a gesturilor de solidaritate cu cauza armeană și mereu atinsă de interesele politice și geostrategice ale marilor puteri – SUA, Anglia – puterilor regionale ( Israel, Iran,Turcia). Spuneam că se conjugă trecutul cu prezentul de ultimă oră. Situația migrării către Europa a sute de mii de cetățeni din Siria  și Irak – dar și din nordul Africii –în aceste ultime luni a dat peste cap tot ce ține de echilibrul European. Și așa fragil. Turcia a primit un mesaj de solidaritate și un ajutor concret, nesperat chiar și cu cîteva zile în urmă, de ultimă oră din partea Uniunii Europene. Trei miliarde de euro a primit Turcia ca să soluționeze problema refugiaților din Siria, în timp ce cetățenii turci au primit dreptul de a circula în țările UE fără vize. Bucuria Primului Ministru turc, Ahmed Davutoglu era greu de stăpînit. Un mare succes pentru Turcia, într-un moment în care Rusia impune sancțiuni economice. Pe de altă parte,disponibilitatea inițială a Germaniei de a primi în jur de un million de refugiați se lovește astăzi deja de refuzul unor țări europene de a primi azilanți și de adversitatea altora în a ajuta transferul și tranzitul refugiaților. Pe culoarul  Siria-Turcia-Grecia-Serbia-Ungaria-Austria spre mult râvnita Germanie sau peste Mediterana, în țări UE ca Italia și Grecia. Care cu greu mai fac față situației. Atentatele de la Paris au pus pe jar nu doar Franța, ci întreaga comunitate occidentală. NATO și UE sunt acum în alertă, implicînd contribuția Rusiei și Iranului pentru lichidarea Statului Islamic și rezolvarea conflictului războiului civil din Siria și Nordul Irakului. Bombardamentele aviație rusești și franceze, fără o intervenție militară terestră nu pot aduce rapid rezultate scontate. Doborîrea unui avion rus de către Turcia adaugă o nouă complicație deja complicatului dosar al luptei antiteroriste. Pe acest fundal cui să-i mai pese de crimele din 1915 și de documente și noi mărturii care ajung la noi sub diverse forme.

Și din diferite colțuri ale lumii. Din Statele Unite de parvine un masiv volum de documente – 250 la număr – din arhivele Ministerului German de Externe. Este vorba de volumul The Armenian Genocide.Evidence from tha German Foreign Office Archives, 1915-1916,editat de Wolfgang Gust la Editura Berghahn, New York-Oxford, 2014. O ediție americană a lucrării distinsului cercetător german Wolfgang Gust, a cărui primă ediție a apărut în 2005 la Zu Klampen Verlag sub titlul “Volkermord an den Armeniern 1915/16:Dokumente aus dem politischen Archiv des deutschen Auswartigen Amts”. Ediția de față beneficiază de o nouă și utilă prefață a autorului, din 2013 și de un avizat studiu-Cuvînt Inainte,puțin spus, în fond o concisă punere în subiect, dar și o analiză riguroasă a implicării Germaniei Imperiale în miezul acestei tragedii prin prezentarea unor inedite documente din arhiva Ministrului de externe german. Studiul aparține reputatului expert în genocidul armean, Vahakn N.Dadrian. E ca și cum am pomeni numele lui Pele, pentru iubitorii de fotbal din toate timpurile. Facem această raportare, poate o glumă forțată, pentru că ar fi bine să nu ne pierdem luciditatea – umorul e întotdeauna un sfetnic bun chair și în momentele cele mai grele ale istoriei, generale sau personale – și sîngele rece cînd intrăm în miezul documentelor. Ele sunt prezentate de Wolfgang Gust pe teme, dar urmărind și o anume cronologie a lor. Sunt rapoarte diplomatice ale diverșilor ( conștiincioși) funcționari germani împrăștiați pe teritoriul Imperiului Otoman, consuli sau însuși Ambasadorul Wangenheim către centrala ministerului de la Berlin.Primul document este un raport al lui Wangenheim către cancelarul Imperial Bethmann Hollweg, din 24 februarie 1913. Urmat de un document emis la Berlin, din 22 april 1913,de secretarul de stat al Ministerului de Externe german, Jagow. Care scrie către ambasador cam ce linie trebuie să urmeze politica germană în Imperiul Otoman. Se pare că la acea dată diplomații aveau mai mult timp și stare pentru a așterne pe hîrtie intențiile și dispozițiile lor.Și tot așa,documente semnate de consulul din Alep, Rossler, un nume deja cunoscut de cercetătorii genocidului, apare și numele lui dr.Lepsius, viceconsulul de la Alexandretta,Hoffman, consulul de la Adana, Buge – in al cărui raport este inclus un alt raport al lui S.Agabalian, cu solicitările comunității armene aflate deja în pericol – suntem deja în 12 martie 1915,mereu Wangenheim, ambasadorul german, ostil armenilor, căci dacă ar fi avut o atitudine mai binevoitoare, cum a procedat ambasadorul american Morgenthau, numărul victimelor masacrelor ar fi fost considerabil mai redus, dar interesele strategice ale Germaniei Imperiale nu se loveau de cele umanitare ale lui Lepsius, la război ca la război!. TOATE documentele merită a fi citite și prelucrate cu grijă, căci pe lîngă informațiile politico-militare devoalează și teribile istorii/povești cu și despre armenii deportați sau uciși cu nemiluita. Cu o brutalitate fără seamăn,cum deseori consemnează, înspăimăntați de dimensiunea grozăviilor la care sunt martori, diplomații germane.Directorul orfeliantului din Mamuret-ul Aziz, Johanes Ehmann scrie despre situația disperată a copiilor orfani anexînd un raport al unei surori daneze, Helene Stockmann. (Mărturiile ei au apărut în acești ultimi ani)Administratorul din Erzerum, Scheubner-Richter, scrie la rece că armenii așteaptă de la Reichul German and expects assistance from him. Nu a venit decît cu titlu privat, individual, ca în cazul lui Dr.Lepsius sau al unor organizații caritabile, puse sub oblăduirea bisericilor. Protestante sau catolice, unde însuși Papa Benedic XV a intrat în corespondență cu Sultanul Mehmet V pentru a încerca să  salveze viețile creștinilor din Imperiul Otoman. O bună prezentare a acestui detaliu puțin cunoscut și recent scos din Arhivele Vaticanului de către cercetătorul german Michael Hesemann ( Volkermord   an den Armenien, Herbig, 2015) ce scotocește prin  arhivele secrete pînă mai ieri, a făcut-o Alexandru Al.Șahighian în numărul din Aprilie 2015 din revista Observator Cultural în DOSAR-ul 1915 consacrat acestui subiect. Cartea se află în faza de a fi tradusă în românește și dacă nu apar obstacole neașteptate – mereu apar… – sperăm să fie în librării la începutul anului viitor. Din toate colțurile Imperiului vin rapoarte către ambasadorul Wangenheim. Care este foarte bine informat de tot ce se întîmplă, nu doar cu situația politico-militară, dar, mai ales cu tragedia care este în curs de desfășurare.

As the only representative of a Cristian Power, the Armenian population sees its natural protector in me. Situation difficult and embarrassing, scrie în 2 iulie 1915 solicitînd înțelegere de la Sublima Poartă. Care nu va veni. Cuțit os, cu o formulă consacrată de I.L.Caragiale, extrem de sugestivă pentru ce se întîmplă cu armenii lăsați de izbeliște de autoritățile centrale și aflate la cheremul celor locale. Abuzurile de tot felul nu lipsesc. Nimic nu este de neglijat în lectura atentă a acestor documente. În 1916 apar  și rapoarte ale unor consuli americani, , cum ar fi Jackson, consulul din Alep , Oscar Heizer de la Trebizonda sau Leslie A. Davis din Harput,a a cărui depoziție e cunoscută de ani buni (Sunt mărturii zguduitoare,aceste documente diplomatice, care deja au fost  publicate și în SUA de către Departamentul de Stat american) Am amintit doar de cîteva documente cu totul sunt, repetăm, 250. Și acelea într-o selecție a lui Wolfgang Gust. Să mai amintim și faptul că s-a găsit cu greu un editor pentru aceste mărturii? Ultimul document editat în această colecție este din 1921, emis de Secretarul de Stat din Ministerul de Externe German (Haniel) către Defence Attorney in criminal proceedings against Teilirian, Gordon. Am rezumat excesiv conținutul acestui volum care aduce, dacă mai era cazul – se dovedește mereu că este – mărturii copleșitoare despre dimensiunea tragediei din 1915 și implicarea directă, cu responsabilități încă neasumate de statul german, al oficialităților Imperiale. De la Ambasadorul Wangenheim pînă la conducerea Imperială de la Berlin.

O altă mărturie, de această dată vine în limba română, este volumul semnat de doi jurnaliști francezi, Laure Marchand și Guilleme Perrier, ”Turcia și fantoma armeană. Pe urmele genocidului “(Editura Corint, 2015, traducere din limba franceză de Nicolae Drăgușin, prefață de Sorin Antohi – în fond un eseu-meditație despre memoria culturală a omenirii și cazul special armean – și cuvîntul înainte al prestigiosului și tenacelui cercetător care este Taner Akcam). Ne face plăcere că acest extrem de consistent reportaj ajunge la îndemîna cititorilor români. Nu foarte bine informați despre Genocidul Armean, și oricum nu foarte interesați de un subiect care pune în discuție opțiunea pentru un concediu liniștit la Bodrun sau Marmaris și lectura unor drame ale trecutului, care pot da dureri de cap inutile. Pe bună dreptate. Păcat că în 2015 editurile românești – de Ararat nu mai pomenim – nu s-au dat în vînt să publice mai multe volume pe acest subiect, dar cei interesați pot găsi un enorm material documentar pe internet. O prezentare mai pe larg a volumului o vom face în numărul din ARARAT ce închide anul comemorativ 2015. Vom urmări în continuare cu atenție cele ce se întîmplă în Orientul Mijlociu, cu și fără armeni – ar fi bine dacă statul român ar prelua măcar cîteva sute de refugiați armeni din Siria – și vom încerca să prezentăm și pe viitor lucrări de anvergura celei editate de Wolfgang Gust. Remarcabile.

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •