Mihai Stepan Cazazian

DOSAR 1915 / Edward KANTERIAN : Genocidului și momentele prielnice ale istoriei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
foto Andreea Tănase

În octombrie anul curent a avut loc un important eveniment politic si juridic, nu numai pentru armeni si prietenii lor, dar si pentru demnitatea omului si dreptatea istorica. Marti, pe 29 octobrie 2019, al 116-lea Congres al Statelor Unite, in prima lui sesiune, a votat in favoarea rezolutiei H.Res.296, purtind titlul “Affirming the United States record on the Armenian Genocide”. Rezolutia, care recunoaste crimele Turciei impotriva armenilor din 1915-1923 ca un caz de genocid, a fost confirmata cu 405-11 voturi (si 3 abtineri), deci cu o majoritate covarsitoare, sustinuta atit de democrati cit si de republicani, in ciuda diferentelor lor politice in multe alte privinte.

Este important sa intelegem nu numai continutul si statutul rezolutiei, cit si contextul sau istoric si geopolitic. Rezolutia ca atare nu contine nimic propriu zis nou, si este totusi, in contextul dat, de mare importanta. Ea afirma faptul genocidului (in perioada 1915—1923, facind deci referinta nu numai la crimele Juniilor Turci, dar si cele ale lui Atatürk, mai putin cunoscute), mentioneaza rolul de martor al lui Henry Morgenthau, campania de ajutor umanitar pentru  victimele genocidului, campanie incurajata de presedintele Wilson si supravegheata de Congresul SUA in 1915-1930 (Near East Relief), cit si condamnarile oficiale ale masacrelor de catre Senatul american din acea perioada. Mai departe, rezolutia mentioneaza faptul ca juristul Raphael Lemkin, care a inventat notiunea de ‘genocid’, a invocat tragedia armeniilor ca un exemplu definitiv de genocid. Ea il citeaza si pe Hitler, care, atunci cind ii s-au adus obiectii impotriva planului de a ataca Polonia fara provocare, a raspuns: “Cine in fond isi mai aduce astazi aminte de anihilarea armeniilor?”. Rezolutia nu uita se mentioneze ca SUA au recunoscut, de facto, genocidul de mai multe ori, prin diferite declaratii si rezolutii, de ex. prin proclamatia nr. 4838 facuta de presedintele Reagan pe 22.4.1981. Ea subliniaza ca asa zisa lege Elie Wiesel (Public Law 115-441) stabileste ca preventia atrocitatilor este in interesul national al Statelor Unite, si ca impune o strategie de a incuraja urmarirea penala a atrocitatilor din trecut. Rezolutia conclude cu trei afirmatii normative: ca politica Statelor Unite este (1) de a recunoaste si comemora genocidul armean, (2) de a respinge orice fel de negare a genocidului armean sau a altor genociduri, (3) de a incuraja educatia si cunoasterea publica ale genocidului armean, relevanta lui in contextul crimelor moderne impotriva umanitatii, cit si ajutorul umanitar oferit de SUA in aceasta privinta.

Acesta este, in mare, continutul rezolutiei. Cit despre statutul rezolutiei, trebuie in primul rind subliniat ca este vorba de o asa zisa “simpla rezolutie”, care are vigoare numai pentru una dintre cele doua camere ale Congresul-ui american, in cazul acesta pentru Camera Reprezentantilor si nu si pentru Senat. La data respectiva, in octombrie, nu era cert daca rezolutia era sa fie adoptata si de Senat (ca rezolutia S.Res.150), cu toate ca ea sa bucura si aici de sustinatori importanti (de ex. de Ted Cruz, Elizabeth Warren, Marco Rubio, Charles Schumer, si multi altii).

Rezolutia H.Res.296 a fost propusa in aprilie anul curent de reprezentantul Adam B. Schiff din California, un membru al Partidului Democrat si dedicat de aproape doua decenii cauzei armenesti (in California traieste un numar mare de armeni). Asemenea rezolutii au mai fost incercate in trecut, de exemplu tot de Schiff in 2007 (H.Res.106), dar ele au esuat din cauza presiunii diplomatice ale Turciei, aliata importanta a lui NATO si SUA in Orientul Mijlociu. In ultimul timp insa au survenit doua crize serioase, care au contracarat aceasta presiune: acuzarea presedintelui Trump pentru abuz de putere (dosarul ‘Ucraina-Biden’), care a pornit procedura de suspendare (“impeachment”), cit si invazia turca in nordul Siriei. Intimplator, sau poate nu chiar intimplator, Schiff este unul dintre investigatorii principali in procedura de suspendare a lui Trump. Invazia Siriei nu ar fi avut loc daca Trump nu ar fi ordonat retragerea trupelor americane din regiune dupa un telefonat cu Erdogan. Abandonind astfel pe kurzii aliati cu Statele Unite (kurzii din Fortele Democratice Siriene), care jucasera un rol decisiv in invingerea Statului Islamic, si nu fara pierderi neglijabile (ca. 11.000 de soldati kurzi morti), Trump a dat mina libera lui Erdogan de ai combate pe kurzi, pe care el, Erdogan, ii percepe ca ‘teroristi’. In Camera Reprezentantilor decizia lui Trump, impulsiva si sfiidind cele mai de baza consideratii geostrategice, a fost sever criticata de ambele partide, inclusiv de un numar mare de membri republicani ale Camerei. A aparut in acest fel un moment prielnic pentru cauza armeana – Turcia vazuta ca un agresor impotriva unor aliati loiali, un agresor fara respect pentru legile omului, si sustinut de un presedinte perceput ca daunind intereselor americane. Asa poate se explica, cel putin in parte, suportul crecut, mai ales in rindurile democratiilor, pentru Rezolutia H.Res.296. Cum a recunoscut Schiff intr-un interviu dat chiar pe 29 octombrie: “Given that the Turks are once again involved in ethnic cleansing the population — this time the Kurds who live along the Turkish-Syrian border — it seemed all the more appropriate to bring up a resolution about the Ottoman efforts to annihilate an entire people in the Armenian genocide.”

Dupa cum vedem, faptul ca Imperiul Otoman a organizat un genocid impotriva armenilor in 1915-1916, de mult acceptat de marea majoritate a istoricilor specializati pe genociduri, nu a fost de la sine decisiva pentru recunoasterea genocidului armean la cel mai inalt nivel politic in cea mai mare democratie in lume. Altfel recunoasterea ar fi avut deja loc cu decenii in urma. Dar, cum se intimpla nu arareori in istorie, a fost nevoie de anumite coincidente ‘prielnice’ pentru ca genocidul sa fie recunoscut la un asemenea inalt nivel politic.

Din pacate insa, cind rezolutia (S.Res.150) a fost propusa pentru votare si in Senat, pe 13 noiembrie, votarea ei a fost blocata de senatorul Lindsey Graham (propuneri pentru votari avind nevoie de unanimitate in aceasta camera). De data asta, cauza a fost o coincidenta mai putin prielnica: vizita lui Erdogan la Casa Alba in chiar aceasi zi! Graham, un pasionat suporter al lui Trump, dar nu a lui Erdogan, a fost unul dintre cei cinci senatori republicani prezenti la intilnirea celor doi lideri in Oval Office. Toti cinci, inclusiv Ted Cruz, unul din suporterii convinsi al rezolutiei S.Res.150, sint critici cunoscuti ale invaziei turcesti in Siria. Se pare ca Graham a avut chiar in Oval Office o discutie polemica cu Erdogan pe acest subiect. Mai mult, cind Erdogan a prezentat un film de propaganda anti-kurda, riposta lui Graham la adresa liderului turc nu a intirziat: “Do you want me to go get the Kurds to make one about what you’ve done?”. Cum atunci a fost posibil ca tocmai acest senator sa torpileze o rezolutie (S.Res.150) intrucitva anti-Erdogan? Foarte simplu: la sfirsitul intilnirii din Oval Office, un oficial inalt al Casei Albe la rugat pe Graham sa blocheze rezolutia in Senat, rugaminte pe care Graham a acceptat-o. Se pare ca nu din convingere personala, ci din simplul motiv ca Erdogan “was still in town. […] That would’ve been poor timing. I’m trying to salvage the relationship if possible.” El a adaugat ca “I’m not going to object next time”. Si intr-adevar, cind rezolutia a fost din nou propusa pentru votare, pe 21 noiembrie, de catre Robert Menendez si Ted Cruz (deci de un democrat si de un republican), Graham nu a mai blocat-o. Si totusi, ea a fost din nou blocata, de data aceasta de senatorul David Perdue, tot la rugamintea Casei Albe.

Am putea trage o concluzie pesimista, daca nu chiar cinica, relatind aceste manevre ale intereselor politice. Insa ar fi o concluzie prematura, si chiar naiva. In primul rind, este evident ca exista, la ora actuala, o acceptare, cum ea nu a fost posibila pina acum, a faptului genocidului in ambele camere ale Congresului american. In al doilea rind, este adevarat ca Casa Alba se impotriveste inca unei recunoasteri oficiale. Insa cu un presedinte ca Trump la putere, ale carui decizii sint putin previzibile, nu este imposibil ca rezistenta impotriva rezolutiei sa nu cada chiar si aici. In al treilea rind, istoria recunoasterii genocidului nu a luat sfirsit. Hegel ne spune ca “Bufnita Minervei nu-si incepe zborul decat la caderea serii”. Daca intelepciunea umana isi invata deci lectiile numai cu mare intirziere, si avind nevoie, uneori, de momente “prielnice”, atunci armenii si prietenii lor trebuiesc sa ramina atit de rabdatori cit si de hotariti sa-si continue lupta pentru recunoasterea genocidului.

[Update: Acest articol a fost scris pe 5 decembrie 2019. Pe 12 decembrie Senatul american a votat in unanimitate pentru rezolutia S.Res.150, recunoscînd, în sfîrsit și el, genocidul armean.]

Edward KANTERIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *